MASCA LINIȘTII


Cade şi masca liniştii. Mă gândesc la cei care-au fost de faţă la moartea primului zeu la cei care-au întors capul şi-au văzut Sodoma în flăcări la febra saliva şi gloria celulară a oricărui muritor.


Cade şi masca liniştii. Se-nalţă în schimb eroii de hârtie ai domnului Rolland Barthes cuvintele obosite de lume. Poate că trebuie să existe un haos final o harababură a semnelor o vlăguire a păcatului primordial momentul când emoţia-şi întinde plasele şi aşteaptă prada uşoară iar iluziile se transformă-n cadavre pe care oamenii uită să le mai îngroape.


Cade şi masca liniştii. Iar eu poate fără noimă întreb: Voi chiar mă vedeţi prin umbra acestui fir de speranţă îmi cântăriţi vorba privirile încrucişate pe lucruri deseori scrâşnitul din dinţi şi lehamitea voi chiar mă vedeţi prin raza de frig a acestui acord monocord?


MAŞINA DE INVENTAT IDEALURI


Aproape că spusesem toate cuvintele împuţinându-mă şi priveam printre gene cum îmi mor secundele unui alt timp unei alte lumi.


Mi se părea că aud gongul din cer semn că se-apropie corăbiile cu prieteni din Ordinul Metaforei şi mi se părea că Dumnezeu mă priveşte prin lucarne fierbinţi. Dar seara a venit un fel de înger stătea chircit pe singurul fotoliu din camera mea un înger zgribulit şi tăcut. Şi pe când cineva îmi făcea semne din sicriul prea strâmt îngerul palid repeta refrenul acela aulic al concordiei omeneşti ce umblă tuturora prin creier la cea mai nepotrivită oră. I-am spus îngerului:


31


Tu n-auzi că noapte de noapte cineva sapă în mine-un mormânt şi nu auzi neodihna cum îşi desfăşoară corpuştii pe amorţitele căi ale aşteptării? Atunci el a scos din sân un ghemotoc de fire-ncâlcite de toate culorile „Pentru că nu excelezi în gândirea abstractă priveşte, aceasta e Spaima!”


I-am spus îngerului cel zgribulit şi abulic: NU VEZI CUM ATÂRN DE CRUCEA CUVINTELOR DE PARCĂ-AŞ ATÂRNA DE PĂCATUL PRIMORDIAL? Toţi iubiţi păsările doar păsările care mor cântând dar nu vezi cum zi de zi mă surp şi deodată de greutatea unui cuvânt voi muri?


APROAPE CĂ SPUSESEM TOATE CUVINTELE ÎMPUŢINÂNDU-MĂ şi priveam printre gene cum îmi mor secundele unui alt timp unei alte lumi.


UN DUH DE IVORIU Filomenei


Ceva din mine nu vor putea să îngroape groparii. Ceva ca o mireasmă care le scapă printre degete ceva ca un duh de ivoriu ca un vers spus dimineaţa de mierle sau codobaturi.


Ceva din mine nu vor putea să îngroape groparii.


DANIEL CORBU


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88