dat două sate ce-s mai sus scrise în sfânta mănăstire, cu toate hotarele pentru pomana mea de vecie ”23. Scrisoarea călugăriței ne oferă o imagine despre ceea ce însemna la vremea respectivă dobândirea aprobării divinității. Donația mamei domnitorului Mihai Viteazu nu este singura care oferă o perspectivă asupra vieții religioase la începutul secolului al XVII-lea, deoarece epistola devine cu atât mai interesantă cu cât se sugerează atitudinea credinciosului ce dorește să se salveze dăruind, în fața posibilității ca mărinimia să nu îi aducă beneficii. Călugărița Teofana este fără îndoială generoasă, dar cere în schimb viață veșnică, iar pentru a se asigura că o primește, face un gest într-o anumită măsură de neînțeles în zilele noastre: recurge la blestem. Probabil în acele vremuri această măsură tranșantă de precauție nu era considerată păcat sau o greșeală față de religia ortodoxă, cu atât mai mult cu cât este posibil ca astfel de donații considerabile să fi atras atenția nelegiuiților. Oricum am privi acest lucru, scrisoarea maicii are meritul de a oferi perspectiva credinciosului de secol XVII asupra morții, a datoriilor față de Biserica Ortodoxă și a atitudinii față de celălalt. Nu la fel de categorică în privința dărniciei


este Doamna Ecaterina a Țării Românești, care îi scrie surorii sale mai mici, Marieta, călugăriță în Veneția, transmițându-i cele mai calde urări. Probabil cele patru scrisori ale Ecaterinei sintetizează cel mai bine caracterul feminin așa cum transpare în textul scris. Grija pentru sora mai mică a acestei femei pare a fi un sentiment aproape matern, iar dărnicia acesteia, spre deosebire de cea a Teofanei, nu pare să aștepte nimic în schimb. Așa cum înțelegem din cele patru scrisori, Ecaterina era responsabilă într-o bună măsură de starea financiară a rudelor sale, având grijă să le trimită la timp bani pentru a se întreține, însă cadourile suplimentare pe care Marieta le primea arată preocuparea femeilor din secolul al XVI-lea pentru blănuri, bijuterii și podoabe. Epistolele Ecaterinei mai demonstrează însă un lucru


neașteptat, și anume atitudinea feminină față de sclavi. Întrebată de către sora sa, probabil într-o scrisoare anterioară, de ce a cheltuit atât de mult pentru o sclavă cipriotă, Ecaterina găsește răgaz pentru a explica menirea celor bogați de a-i ajuta pe cei săraci. Mai mult de atât, aceasta se simte în primul rând responsabilă pentru destinul femeilor în sclavie: „Ci n‟am cumpărat numai pe Cipriotă, însă, de ar fi și până la o sută cincizeci (de roabe) le-aș cumpăra, ca și pe Cipriotă. Să fie sănătos Mihnea Voevod și să nu te îngrijești Domnia Ta.”24 Din aceste cuvinte reiese faptul că, deși întreținută de soțul său, Ecaterina este solidară în primul rând cu femeile. Ea cumpără roabe pentru a le salva și poate fi considerată din acest punct de vedere o feministă. Scrisorile acestei domnițe sunt fără îndoială cel mai bun susținător al posibilității ca femeile din spațiul românesc al secolului al XVI-lea să fi intuit necesitatea stabilirii unei relații bazate pe susținere reciprocă.


23 23 Ibid., p.14 24 Ibid., p.10


27


O scrisoare la fel de feminină, însă dintr-un unghi cu


totul diferit este cea a „Mamei Bălașei, fiica lui Iordachi Cantacuzino Logofătul” care ne oferă o imagine spectaculoasă a obiectelor pe care o femeie înstărită le putea deține la începutul secolului al XVIII-lea. Astfel, scrisoarea cu numărul XVI din culegerea lui Iorga este o înșiruire a zestrei pe care Bălașa o va primi la căsătorie. Putem subînțelege că femeile de la acea vreme, bineînțeles cele cu origine nobilă, aveau sute de bijuterii cu pietre prețioase, că smaraldul era considerat mai prețios decât diamantele, că vestimentația feminină de la acea vreme era opulentă și extrem de valoroasă și că atenția pentru detaliu dădea valoare obiectului. Epistola în sine este o simplă enumerare a averii acestei familii cu vagi indicii despre cei cărora le revin diferite obiecte după moartea „Mamei Bălașei”, însă textul lasă imaginația să-și închipuie splendoarea vieții de boier a anilor 1700. Nu în ultimul rând, trebuie


menționat faptul că volumul lui Nicolae Iorga cuprinde trei scrisori semnate de sătence fără niciun rang. Cel mai probabil aceste femei nu ar fi avut cum să scrie ele însele textele, însă savoarea lecturii acestora survine din pitorescul


limbajului dictat, mult mai neglijent în ceea ce privește nevoia de afirmare a apartenenței la o familie sau la o religie, însă nu mai puțin spectaculos din punctul de vedere al conținutului. Astfel, „O săteancă din Moldova” îi trimite vorbă iubitului său, Matei, din Țara Ungurească despre boala care o macină și care va face imposibilă relația dintre ei. Mărica Mătiiasa, căci acesta este numele sătencei, îi va spune bărbatului său: „dau-ți de știre cum eu-s beteagă și, de casă, nu-s de a ținè, iar tu, de-ți va trebui femeie, tu să-ți iai altă femeie [...] Că eu am bolnăvit; deci de acum înainte mie bărbat nu-mi mai trebuiește pănă la moartea mea.”25 Curajul în fața morții și nevoia de singurătate fac din Mărica exemplul unei femei care nu mai depinde de sprijinul bărbatului atotputernic, ci își afirmă independența frust, hotărându-și singură destinul. Scrisorile acestor femei au meritul de a oferi o imagine


asupra feminității în spațiul românesc. Fie că vorbim despre blestemele unei maici torturate de gândul că nu va dobândi mântuirea, de opulența vieții unei soții de boier, de puterea limbajului unei biete țărănci sau de finețea exprimării reginei Elisabeta a cărei scrisori încheie volumul, epistolele sublinează puternic existența unui specific feminin care pare a deveni din ce în ce mai autonom odată cu trecerea timpului. ______ Alexandra Veronica Vescan e absolventă a Liceului Teoretic


„Gheorghe Şincai”, Cluj-Napoca, Uman, specializarea Filologie bilingv română-engleză, 2009, a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Cluj-Napoca, 2012, cu o teză de licenţă având ca temă Imaginarul poetic al Generaţiei beat. Actualmente, masterandă la Secția Istoria imaginilor – Istoria


ideilor, la Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Litere, Cluj-Napoca.


25 Ibid., p.28


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88