Poeta Ana Zegrean propune


întâlnirea cu epigramele sub genericul „Cui(ele) şi cucui(ele)”, volum apărut la Editura Romvimed Publishers. Dacă până acum Ana Zegrean ne-a încântat cu aceste epigrame doar în paginile de satiră şi umor ale ziarelor sau în antologii de grup, de această dată şi le-a aşezat într-o carte care descrie stările prin care trece societatea de azi. La fel ca în volumele de poezie, Ana Zegrean este un bun observator al evenimentelor care se derulează în societatea actuală propunând, prin cele patru capitole – „Soacră, soacră”, „De-ale vieţii”, „Cu sus-n jos” şi „Lume, lume” – pastile aşezate sub forme de epigrame care să descreţească frunţile românilor stresaţi de capitalismul care se conturează de mai bine de 20 de ani. Urmaşă demnă a baronului Alexandru Misiuga, Ana Zegrean le dedică soacrelor un capitol întreg, cântându- le iubirea veşnică: „Pe soacră o iubesc şi recunosc/ Că sunt un tip


că ajunge autorul unei duble crime, fizică şi morală , supunînd pe iubita fiului unui avort.Personajul tău e mai abject decît Pilat din Pont: “doctorul se spălă pe mîini de sîngele propriului nepot cît se poate de mulţumit. […] -- Cînd aţi început? De două


luni? Află fiule că sarcina avea teri luni!


-- Nu se poate! - -Ba da! Iubita ta nevinovată era


gravidă cu altul.” Regretele ulterioare sunt inutile.


“ […] a trăit pînă la nouăzeci de ani. Spre sfîrşitul vieţii o chema şi-i cerea iertare. Îl chema şi pe cel nenăscut. Erau lucruri ce nu le mai putea îndrepta şi asta îl scotea din minţi.” Naratorul tău are 2-3 scăpări … ideologice Îţi amintesc una. Ceferistul Constantin, socrul lui Augustin, se întreabă “ unde erau marile dislocări sociale, martirii şi victimile?” Pentru Augustin şi Constantin , $i pentru toţi asemenea lor, ―prudenţa‖este legea existenţei. Nu departe de această laşitate este şi Dodi. Acesta în locul luptei pentru iubirea sa se face marinar. Plecatul în lume este numai pe jumătate salvare. Maria (o Evă nevinovată)este o victimă a sistemului


extrem de fericit/ Doar pentru că de tânără a murit/ Şi nici n-am apucat s- o cunosc” sau „Se ruga mereu săracul/ Că-i creştin, nicicum ateu/ Şi în sfârşit a dus-o dracul/ S-a mutat la Dumnezeu”. Amarul este îndulcit în societatea actuală prin metodele vechi de când lumea: „Astăzi ştie ce-i amarul/ Suferă profund cât doi,/ A băut doar cu paharul/ Jură n-a văzut butoi”. Însă Ana Zegrean ne atrage atenţia că toate păcatele vieţii au răsplata lor: „Nu cu mărul, cu gutuia/ Dama i-a venit de hac/ Şi un popă ca un drac/ Îi descântă Aleluia”. Ana Zegrean, membră a Uniunii Epigramiştilor din România, construieşte prin această carte o lume în care putem evada atunci când viaţa reală ne sufocă: „Maestre, vinu-i delicios/ Să nu crezi cumva că-s beată/ Când spun că tare ar fi frumos/ Să ai vârstă inversată”. Nu sunt uitaţi nici coordonatorii destinelor noastre, fiind taxat fiecare ministru în parte. Este de ajuns exemplul cu cel care are grijă de bugetul ţării: „A făcut economie/ E ministru şi nu-i pasă/ Însă, vai de aşa domnie/ Îi lipsesc anii


şi a familiei lui Augustin.Alungată de famili,.în Bucureştii studenţiei descoperă la scară mai mare realităţile dureroase trăite în orăşelele de provincie prin care destinul de fiică de deţinut politic a purtat-o. În Bucureşti, lumea-teatru, ajunge ca un fluture fascinat de lumină în speranţa că va putea uita trecutul şi începe o nouă viaţă. Repede descopeă că lumea în care a ajuns ( lumea lui Bebe, a Păpuşii, a restaurantelor de lux etc. etc.) este o mare piaţă în care totul se vinde şi totul se cumpără.Bulversată şi amăgită încearcă să se răzbune cu cinism lăsîndu-se tîrîtă în viaţa din Babel.La un moment dat, ca un Rastiniac răsturnat, strigă către Babel: “domnilor, v-am oferit inima mea, v- am oferit trupul meu. Ce aţi făcut cu darurile.” Irina Petraş mi-a luat-o înainte


supuse masculinului


de acasă”. Asta este lumea noastră, în care fiecare are un moţ în plus: „Le place totul să blameze/ Cu tirul vorbelor să-mpuşte/ Doar latră, nu mai pot să muşte/ Că nu au dinţi, ci doar proteze”. Ana Zegrean este una dintre cele mai apreciate epigramiste din judeţul nostru, volumul de faţă întărind convingerea că prin umorul fin, de calitate, lucrurile pot fi privite altfel. MENUŢ MAXIMINIAN


__________________________________________________________________________________________________________________________________________ →personajului, încît nu surprinde


ales în ultimile secvenţe epice, dintre real şi oniric. Nuvela ta are virtuţi de scenariu


de film.Poate un regizor de marcă va ajunge să-ţi citească nuvela şi secondat de o echipă asemenea, va realiza un film de calitate. Suplineşti restrîngere epică şi


analitică specifice prozei scurte prin recurgerea la simbol. Îţi amintesc cîteva doar din Dodi: “geamantanul de carton”, “geamantanul verde”, “gara(peronul,şinele, copartimentul, biletul ). Ai folosit şi o inversare de simboluri cu rezultate de sens: Dodi, bărbatul devine omul apei, iar Maria, femeia , devine (cel puţin pentru un timp) omul uscatului. Încă două observaţii şi închei, nu


(oficial!) aşa că nu-mi rămîne decît s- o citez: tipologia feminină a prozelor tale e dominată de “eroine apatice, abulice,


dominator şi egocentric şi incapabile să-şi asume autonomia[…].” Aş face o “corectare”. Eroina din Dodi, ( sau cea din Stăpînul domeniului)nu este chiar abulică.


În coturarea personajului ai estompat graniţa , mai 52


de alta, dar paginile mele să nu întreacă pe ale volumului tăuâ În scrisoarea anterioară te-am atenţionat asupra pericolului de a persevera în descripţia în spirit expresionist. Constat că volumul de faţă nu mai ai asemenea pagini. Condeiul tău are înclnaţie spre impresionismul care îţi susţine introspecţia şi analiza.Reluînd o idee anterioară te sfătuiesc (!) să nu te laşi amăgită de gîndul de a scrie roman. Vocaţia ta este proza scurtă. Condeiul tău numai de ea va ascula.


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88