/ şi-un gând istovit / mă poartă agale / pe valuri...(Sunt gândul istovit). Acelaşi George Călinescu afirma în
lucrarea sa „Curs de poezie” că „dacă am şti cum se face o poezie genială, toţi am deveni mari poeţi şi arta s-ar preface în industrie”. Valentina Becart îl contrazice şi ne demonstrează că ştie cum se construieşte, cu migală şi talent, o poezie bună (chiar dacă nu genială), o poezie a cărei emoţie artistică te transpune în lumea feerică a credinţei în frumos, în diafan, în Demiurgul cuvintelor pastelate şi sărutate de îngeri: Lasă-mi în suflet / parfumul tău văratec / şi cerul aprins de-atâtea cuvinte.../ timpul îşi pune broboadă de seară / cu fiecare linişte / vânată / şi fereastră cu storurile
trase.../ Afirmaţia lui Titu Maiorescu, po-
trivit căreia „Poezia, ca orice artă, tre- buie să exprime frumosul‖ e magistral întruchipată de Valentina Becart în cartea sa de poezie Sub semnul timpului. Beneficiind de o grafică foarte frumos realizată, autor Mihai Cătruna, cartea îşi deapănă „frumosul” de la primul la ultimul vers cu o sensi- bilitate care, cu greu, se poate defini. „Poezia nu se poate defini, ci numai
descrie” spunea George Călinescu. Valentina Becart nu defineşte poezia, dar se defineşte pe sine în versuri tulburătoare: Eu ştiu că sunt/ o umbră trecătoare / că viaţa mea / e pură întâmplare/ neînţeles cuvânt.../ Eu cred că sunt / sclipirea unei năluciri / solare / fiorul prins / în iernile polare / năucitor avânt.../ Eu ştiu că sunt.../ Eu cred că m-am născut / spre a muri.../ ce surdă e strivirea / între azi / şi timpul ce-a trecut.../ (Sub semnul timpului). Pentru Valentina Becart întreaga
lume aparţine timpului, cu ghearele lui de gheaţă, implacabil, timpul ca o tăcere, sub semnul căruia poeta afirmă: Să n-auzim tăcerile jelind / Să n-auzim tăcerile murind
adevărului). Şi pentru mai multă concreteţe, continuă:
(În umbra tăceri /
nedescifrate / întunecau oceanul / şi stâncile alarmate / se surpau în mine / ca-ntr-un ochi lunatic,/ singuratic / în noapte, meditând...(Ca-ntr-un ochi lunatic). Poezia Valentinei Becart se desface
în petale de o fineţe aproape ireală, însoţite de o muzicalitate celestă desfăşurată pe undele spaţiului nedesluşit al sufletului: În liniştea acestei dimineţi / simt sufletul / cum se desface-n ramuri / ce-şi caută împlinirea / şi rodul unui timp senin, / curat.../ curat...( În liniştea acestei dimineţi) sau: Mă pierd într-o lacrimă
aşteptarea mea /-e cântec de dor- / după urmele tale / albastre.../ albastre... (Lasă-mi în fereastră). Cântecul cuvintelor, mânuite lejer de
poetă, îşi curge parfumul cu note de lumină peste bucuria trecerii în calendarul iubirii cu soare pe portativ şi pe buze: Lasă-mă să te cuprind / în palme / infinire / să curgă sângele-mi albastru / unde să fugi / când iarna-şi etala făptura / la un singur pas...(Sunt albastru... peste ape). Timpul, acest creier enigmatic al
lumii, devine pentru Valentina Becart un ce mereu neştiut, mereu aprins cu flamuri de dor şi mirare, un ţel nesperat spre scara cu trepte de mătase a vieţii: Port semnul timpului / pe frunte: / lumini şi umbre / o mare de suspine / pădurea / ce-o să-mi cânte / marşul de plecare.../ O! cât de mare-i semnul.../ în pumnul răvăşit / de iarbă / în toamna ce-o să ardă / zburdălnicia / ultimului gând...(Port semnul timpului). Închei succinta mea prezentare cu
poemul care mi-a plăcut cel mai mult, poem care confirmă întrutotul o altă zicere mirabilă a lui George Călinescu, şi anume că „poezia e o liturghie, un ceremonial introdus în viaţă, fără să se confunde cu ea”: Să nu rupi floarea solitară, / dintr-o lacrimă crescută, / sau poate o mirare.../ eu sunt petala / albă / deschisă în adierea serii,/ ca o iubire interzisă.../ mi-e inima fântână / părăsită, / fără izvoare, / fără stele azvârlite / de mâna ta.../ iubite.../ Să nu striveşti lumina / cuibărită / într-un bob / de fericire.../ eu sunt firul de iarbă / ivit sub razele de lună, / ca o promisiune /
într-o flacără
neîmblânzită.../ mi-e sufletul o peşteră / uitată, / sunt umbre lungi, / sunt şoapte / -suicidară noapte-/ şi uşa-i ferecată / de mâna ta / iubite.../ de mâna ta... (Suicidară noapte). conf. univ.dr. ILIE GORJAN
43
Despre Florian Stanciu am mai
scris. De data aceasta, iată, s-a produs o premieră: poemele sale sunt traduse în franceză. Adică autorul a simțit că e momentul să…iasă în lume, că eul său poate fi răsădit oriunde. Lirismul său elegiac se supune unei lucidități aspre, dominante. În poezia sa pul- sează universul cu mișcări în volute misterioase. Poemele te prind de braț și te întreabă cine ești, îți bântuie visele, în penumbre cu fragede sclipiri și cu levitații aproximative. Am în față antologia bilingvă
Poeme/Poèmes, editura Tiparg, 2013. Textele sunt alese din volumele apărute între 1993-2011. Versiunea franceză îi aparține scriitorului Iulian Dămăcuș, traducător rafinat, care nu se află la prima „aventură” de acest fel. Pentru această traducere, Dămăcuș s-a familiarizat metodic cu stilul lui Florian Stanciu, cu temele, universul poetic, cu vibrațiile stilistice. Uneori se produc revelații, întrucât Dămăcuș surmontează intraductibilul,
îl supune, îl
îmblânzește. Nu e ușor să „lupți” cu „umbre droaie/nori puhoaie/năboiau/ zvâr/îmbălat” etc. În poezia lui Stanciu tăcerea apare în preajmă„ precum pietrele”, iar la „spălarea cuvintelor” poetul stă într-un cerc magic, înconjurat de lucrurile pe care le numește. Un poet tradus de un poet. Nu se
putea face o alegere mai fericită. Adesea, spiritele celor doi se intersectează la lumina fulgerelor poeziei adevărate. ALEXANDRU JURCAN
Page 1 |
Page 2 |
Page 3 |
Page 4 |
Page 5 |
Page 6 |
Page 7 |
Page 8 |
Page 9 |
Page 10 |
Page 11 |
Page 12 |
Page 13 |
Page 14 |
Page 15 |
Page 16 |
Page 17 |
Page 18 |
Page 19 |
Page 20 |
Page 21 |
Page 22 |
Page 23 |
Page 24 |
Page 25 |
Page 26 |
Page 27 |
Page 28 |
Page 29 |
Page 30 |
Page 31 |
Page 32 |
Page 33 |
Page 34 |
Page 35 |
Page 36 |
Page 37 |
Page 38 |
Page 39 |
Page 40 |
Page 41 |
Page 42 |
Page 43 |
Page 44 |
Page 45 |
Page 46 |
Page 47 |
Page 48 |
Page 49 |
Page 50 |
Page 51 |
Page 52 |
Page 53 |
Page 54 |
Page 55 |
Page 56 |
Page 57 |
Page 58 |
Page 59 |
Page 60 |
Page 61 |
Page 62 |
Page 63 |
Page 64 |
Page 65 |
Page 66 |
Page 67 |
Page 68 |
Page 69 |
Page 70 |
Page 71 |
Page 72 |
Page 73 |
Page 74 |
Page 75 |
Page 76 |
Page 77 |
Page 78 |
Page 79 |
Page 80 |
Page 81 |
Page 82 |
Page 83 |
Page 84 |
Page 85 |
Page 86 |
Page 87 |
Page 88