(VII)


fără să ne unească cu Absolutul. În primul caz, păcatul rezidă în ultimă instanţă în faptul că ne-am născut şi astfel ne-am separat de Absolut; în al doilea, naşterea şi existenţa noastră nu este păcatul, ci numai indepen- denţa noastră, faptul că ne-am întors faţa de la Dumnezeu şi că avem orgoliul de a fi Dumnezeu. Adevărul este că la o examinare


Denis de Rougemont vede în


această iubire - difuzată şi vulgar- izată mai apoi de roman şi film -, reflexul şi răspândirea necontrolată, prin intermediul catarilor, a unei erezii spiritualiste orientale a cărei cheie Occidentul a pierdut-o. Ea pare să redea într-o manieră ambiguă o doctrină erotico-mistică ce-şi are originea undeva departe în India şi în China, dar care trimite mai direct şi mai precis la secte maniheiste din Asia Mică, prin bogomilii din Bulgaria şi Dalmatia, spre această erezie catară şi a albigenzilor. Erezia maniheistă dispreţuieşte trupul, consideră viaţa corpurilor nefericirea însăşi, iar moartea binele final, răscumpărarea greşelii de a te fi născut, reintegrarea în Unul nediferenţiat, revenirea la Absolutul din care sufletul nostru este un fragment. Viaţa noastră, prinsă în multiplicitatea imediată a acestei lumi este inevitabil


limitată.


Ascensiunea treptată, ieşirea din limitele acestei vieţi prin asceză este o mortificare progresivă intenţionată. Din această perspectivă, orice iubire sau fericire terestră este imposibilă: viaţa noastră aici este o nefericire continuă. Pentru modelul ontologic creştin însă, între Dumnezeu şi om există o prăpastie de netrecut, care face imposibilă contopirea sau unirea, şi


îngăduie numai


comuniunea dintre om şi Absolut. Diferenţa dintre iubirea-pasiune şi căsătoria creştină sau iubirea agape este chiar aceasta: prima ne spune că ne putem contopi cu Absolutul, că putem fi una cu Absolutul şi scăpa de individualitatea noastră. Pe când creştinismul nu îngăduie decât o imitare individuală a divinului, o imitatio Christi, care ne scoate limitat din individualitatea noastră


mai puţin dispusă să cedeze exotismelor, Denis de Rougemont pare să situeze originea doctrinei eretice care susţine iubirea-pasiune puţin prea departe în Orient, atunci când invocă India şi China. Desigur, există aspecte comparabile care pot sugera similarităţi mai profunde decât este cazul. Am putea observa în primul rând că şi mitologia indiană târzie pune în joc un model adulterin al iubirii: iubirea zeului Krishna pentru Radha, soţia unui păstor. Tot astfel şi aici pare să intervină o divinizare a femeii, chiar mai accentuată, pentru că regula ritualică este de a transforma în zeiţă o femeie cât mai umilă, vicioasă sau urâtă, şi nu o aristocrată. Dar, deşi femeia poate fi considerată indis- pensabilă în atingerea perfecţiunii, nu există o preţuire reală a ei. Atât pentru tantrism, cât şi pentru tao- ism26 nu există egalitate în cadrul cuplului astfel constituit. Chiar su- praestimată, femeia rămâne doar un instrument şi, în practica maithumei, o femeie imaginară e exact la fel de completă ca şi o femeie reală, pentru că reuşim să ne atingem scopul dacă reuşim să trezim cealaltă jumătate, feminină, care e prezentă în noi. Fe- minitatea e indispensabilă perfecţiu- nii, dar femeia nu. Ajunge să trezeşti feminitatea internă pentru ca ritualul să funcţioneze ca şi cum ar fi fost efectuat: această experienţă este una egoistă atât în tantrism cât şi în tao- ism pentru că ceea ce se urmăreşte este propria evoluţie, fără implicarea celuilalt. Poate că aici am putea întrevedea o similaritate mai vagă, dar diferită prin context, în această


26 Taoismul are în vedere, pentru practicarea ritualului, femei sub 30 de ani, schimbarea lor de fiecare dată şi excluderea femeilor care cunosc procedeele pentru a nu le putea folosi în profitul lor - femeia este exclusă de la început de la participarea la beneficiile ritualului (pentru referirile la taoism vezi: Alexandrian, Istoria filosofiei oculte, Humanitas, Buc., 1994, cap. 8)


28


indiferenţă faţă de celălalt şi interes pentru ceea ce este în sine relaţia. În fine, similaritatea cea mai netă


apare la nivelul interesului pentru obstacol, pentru ceea ce împiedică împlinirea: la fel ca în iubirea- pasiune şi în magia erotică indiană sau chineză pare să existe regula nefinalizării actului sexual, respectiv cea a retenţiei seminale. Actul sexual aşa cum îl concepea omul arhaic înseamnă că bărbatul dă efectiv suflet copilului care urmează să se nască. Prin urmare el îşi pierde sufletul sau nemurirea. Acesta ar putea fi motivul magic prim al nefinalizării


actului sexual.


Motivările ulterioare pot fi însă diferite: pentru tantrism este vorba despre o scoatere a sexualităţii de sub determinarea biologică27; pentru taoism motivul este, între altele, evitarea pierderii vitalităţii28. AUREL CODOBAN


27 Ritualul pretinde o disciplină respiratorie (importantă pentru că singurul control fiziologic pe care-l putem obţine este controlul respiraţiei), meditaţie, pentru fuziunea fiinţei cu cosmosul, însoţite de tehnici ale maithumei, care urmăresc transformarea femeii într-o zeiţă: patru luni de zile bărbatul serveşte femeia dormind în aceeaşi cameră şi apoi patru luni doarme pe partea dreaptă, patru luni pe partea stângă, alături de ea, în continuare dorm îmbrăţişaţi până când ajung la ultima etapă care permite obţinerea voluptăţii cu condiţia retenţiei seminale. Ritualul este atât de complex, încât este mai degrabă o teorie decât o practică reală. Mai există şi o altă variantă a acestui ritual, şi anume, se recită de 108 ori o formulă mistică precisă, care urmăreşte această transformare a femeii în zeiţă, apoi bărbatul se înclină de 19 ori, o îmbăiază, îi aduce ofrande pe care femeia trebuie să le primească stând pe un fel de soclu, cu braţele ridicate. Tot acest ritual încearcă să obţină transformarea, mutaţia, resemnificarea unui act fiziologic sexual. (vezi: Mircea Eliade, "Erotica mistică în Bengal", în: Erotica mistică în Bengal, Ed. "Jurnalul literar", Buc., 1994 şi: Serge Hutin, Secretele tantrismului, Ed. Sofia,


Arad, 1993;) 28 Taoismul crede că actul sexual obişnuit dăunează sănătăţii, reducând de fiecare dată viaţa cu un an de zile, dar totodată că abstinenţa este împotriva naturii, împiedică Yin-ul şi Yang-ul să se răspândească în organism şi să-l traverseze. Dacă precauţiile sunt îndeplinite, magia erotică serveşte păstrării stării bune a organismului. Călugării taoişti îşi atribuie capacitatea de a practica actul sexual în conformitate cu regulile profunde ale doctrinei, şi îl folosesc „pentru a determina esenţa să revină şi să repare creierul”, dobândind astfel nemurirea. (vezi: Alexandrian, op.cit., cap. 8)


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88