A N U L I I I N U M Ă R U L 1 - 2
număr semnificativ de definiţii şi accepţiuni referitoare la termeni legaţi de „competenţă”. Documentele de politică educaţională pornesc de la această accepţiune. Sistemul de competenţe – cheie a
reprezentat un element de referinţă al planurilor de învăţământ (din anul 2003 şi 2006) şi a fost inclus ca atare în nota de fundamentare a acestora, unde se apreciază că ariile curriculare sunt compatibile cu cele 8 domenii de competenţe – cheie stabilite la nivel european; se precizează, de asemenea, referitor la competenţele – cheie: a) Planul de învăţământ şi programele
trebuie să vizeze în mod direct formarea echilibrată a competenţelor – cheie din toate aceste domenii prin însuşirea de către elevi a cunoştinţelor necesare şi prin formarea deprinderilor şi atitudinilor corespunzătoare. b) Competenţele – cheie sunt, în esenţa
lor, transversale, formându-se prin mai multe discipline şi nu doar prin studiul unei anumite discipline; de aceea elaborarea programelor trebuie să ţină seama în mod explicit de această caracteristică. Domeniile de competenţe - cheie
cuprind: cunoştinţe, abilităţi (aptitudini, deprinderi), atitudini. Competenţele – cheie, grupate pe cele opt
domenii (dintre care două au subdomenii distincte) au un caracter profund teoretic şi cu un înalt grad de generalitate. Cele opt domenii sugerate de Comisia
Europeană sunt: (1) Comunicarea în limba maternă; (2) Comunicarea în limbi străine; (3) Competenţe matematice şi competenţe de bază în ştiinţe şi tehnologii; (4) Competenţa digitală (TSI – Tehnologia Societăţii informaţiei); (5) Competenţa socială şi competenţe civice; (6) A învăţa să înveţi; (7) Iniţiativă şi antreprenoriat; (8) Sensibilizare şi exprimare culturală. În raport cu sistemul de competenţe –
cheie al Comisiei Europene, prezentate până acum, există în diferite ţări nuanţări ale acestora. De asemenea, în elaborarea Legii Educaţiei Naţionale, a fost adoptată ideea de a păstra, în linii mari, formularea din documentele europene (art. 64/1), chiar dacă existau şi alte abordări.
(2) Caracteristici ale competenţelor În prezent (2011), în literatura pedagogică,
competenţele sunt interpretate ca rezultate ale învăţării
P A G I N A 85
obiectivele educaţionale (considerate intrări). În acest context, pedagogia centrată pe competenţe nu este fundamental diferită sau opusă pedagogiei centrate pe obiective, ci reprezintă doar o altă faţetă complementară a interpretării procesului educaţional. Se apreciază că nu poate exista o
echivalenţă între formulări ale competenţelor şi diferitele tipuri de exprimare a obiectivelor. Acestea nu pot fi reduse sau asimilate reciproc. Competenţa reprezintă capacitatea
elevului de a rezolva o anumită situaţie (de învăţare sau de viaţă), pe baza unor deprinderi şi cunoştinţe dobândite anterior. Există de asemenea părerea că nu pot fi
descrise componente ale unei anumite competenţe (sau „subcompetenţe”), ci pot fi aproximate anumite niveluri de realizare a acesteia. Există opinii larg împărtăşite conform
cărora competenţele pot fi transformate în „situaţii de învăţare” (sau „activităţi de învăţare”) care sunt asociate acestora şi nu în obiective, indiferent de gradul de generalitate al acestora. Discuţia devine mai complexă când se
ajunge la verificarea sau evaluarea competenţei. Lucările care fac referiri la evaluarea competenţelor arată o anumită diversitate a abordărilor şi a rezolvărilor, precum şi absenţa, deocamdată, a unui model unitar. Urmează ca dezvoltări viitoare să aducă un sistem referenţial nou.
(3) Competenţele în curriculumul actual Introducerea programelor pe competenţe
în gimnaziu (septembrie 2009) a dus la existenţa unui sistem de competenţe pentru clasele V – XII ca referenţial al finalităţilor instruirii. Acesta este compus din trei fragmente (ciclul liceal inferior, ciclul liceal superior şi gimnaziu, introduse în această ordine), cu o corelaţie destul de aproximativă între ele. Competenţele devin însă referenţialul de finalităţi al Curriculumului Naţional. Taxonomia actuală cuprinde mai multe
niveluri de abordare, astfel: - domeniile de competenţe – cheie (ca
referenţial maximal); - competenţele generale (pentru mai mulţi
ani de studiu); - competenţele specifice (pentru fiecare
clasă); - activităţi (situaţii) de învăţare care duc la (ieşiri), prin opoziţie cu formarea competenţelor specifice;
Page 1 |
Page 2 |
Page 3 |
Page 4 |
Page 5 |
Page 6 |
Page 7 |
Page 8 |
Page 9 |
Page 10 |
Page 11 |
Page 12 |
Page 13 |
Page 14 |
Page 15 |
Page 16 |
Page 17 |
Page 18 |
Page 19 |
Page 20 |
Page 21 |
Page 22 |
Page 23 |
Page 24 |
Page 25 |
Page 26 |
Page 27 |
Page 28 |
Page 29 |
Page 30 |
Page 31 |
Page 32 |
Page 33 |
Page 34 |
Page 35 |
Page 36 |
Page 37 |
Page 38 |
Page 39 |
Page 40 |
Page 41 |
Page 42 |
Page 43 |
Page 44 |
Page 45 |
Page 46 |
Page 47 |
Page 48 |
Page 49 |
Page 50 |
Page 51 |
Page 52 |
Page 53 |
Page 54 |
Page 55 |
Page 56 |
Page 57 |
Page 58 |
Page 59 |
Page 60 |
Page 61 |
Page 62 |
Page 63 |
Page 64 |
Page 65 |
Page 66 |
Page 67 |
Page 68 |
Page 69 |
Page 70 |
Page 71 |
Page 72 |
Page 73 |
Page 74 |
Page 75 |
Page 76 |
Page 77 |
Page 78 |
Page 79 |
Page 80 |
Page 81 |
Page 82 |
Page 83 |
Page 84 |
Page 85 |
Page 86 |
Page 87 |
Page 88 |
Page 89 |
Page 90 |
Page 91 |
Page 92 |
Page 93 |
Page 94 |
Page 95 |
Page 96 |
Page 97 |
Page 98 |
Page 99 |
Page 100