P A G I N A 76


reşedinţă. Muzeul, organizat într-o casă construită între anii 1973-1974 în stil popular, adăposteşte din 1979 o colecţie de chihlimbar, unelte de prelucrare, obiecte de etnografie şi artă populară şi documente privind istoria comunei (Muzeul Judeţean Buzău 2000). Lângă muzeu a fost săpată o mină folosită în scopuri exclusiv turistice, ea nefiind niciodată folosită pentru producţie (Fig. 1). În prezent, este lăsată în paragină deşi accesul nu este restricţionat.


G E O G R A F U L


Fig.3 - Intrarea în mina Strâmba Foto: Cezar Radu-Buterez, 2009


Locaţiile celorlalte mine sunt cunoscute


doar din vechile planuri, deoarece alunecările de teren, prăbuşirile dar şi intervenţiile antropice au dus la distrugerea acestora. Este de menţionat că mina Strâmba,


Fig.1 - Intrarea în Mina turistică din satul Colţi Foto: Cezar Radu-Buterez, 2010


Majoritatea minelor s-au surpat sau au


fost închise de către localnici pentru a evita accidentele. Cu toate acestea, o serie de intrări încă sunt vizibile. Este vorba despre locaţiile Strâmba şi Dănciuleşti, unde minele nu au fost astupate complet, iar intrările se disting cu uşurinţă (Fig.2 şi 3).


cunoscută ca fiind una din cele mai productive se află situată astăzi pe o rezervaţie naturală de 2,5 ha numită Chihlimbarul de Buzău (Fig.4). Comuna Colţi mai este caracterizată prin


existenţa unui complex de vestigii rupestre. Ansamblul rupestru Aluniş este situat în partea nordică a satului Aluniş, la baza unui versant stâncos, ramificaţie a Culmii Martirei. Este cunoscut mai ales datorită bisericii rupestre, singurul locaş de cult de acest fel din judeţul Buzău care şi-a păstrat funcţia fără întrerupere până astăzi, fiind de departe cel mai vizitat obiectiv din Complexul Aluniş - Nucu. De asemenea, este şi singurul la care se poate ajunge pe un drum modernizat, DC 71 Colţi – Aluniş. Ansamblul este format din mai multe vestigii, situate pe două etaje; etajul inferior este situat la nivelul solului (Fig.5), spaţiu care este parţial terasat, şi etajul superior, la care accesul este posibil doar în urma escaladării stâncilor. Cea mai veche atestare a Alunişului este


Fig.2 - Intrarea în mina Dănciuleşti Foto: Cezar Radu-Buterez, 2010


în 1524, când, într-un hrisov al lui Radu de la Afumaţi, se precizează că moşia moşnenilor Scăeni „se hotărăşte la Piatra Silionului cu schitul despre Alunişu” (Chihaia 1974, p.513, Anexa 2). Prima menţiune propriu-zisă a Alunişului este mai târziu, într-un document nedatat, din vremea egumenului Antonie (menţionat documentar doar între anii 1692 şi 1703), din care reiese că voievodul Mihnea Turcitul a dăruit mănăstirii Aluniş, în anul 7085 (1577 – 1578), moşia Mlăjet. Întrucât voievodul nu apare drept ctitor şi moşia dăruită se află la o


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88  |  Page 89  |  Page 90  |  Page 91  |  Page 92  |  Page 93  |  Page 94  |  Page 95  |  Page 96  |  Page 97  |  Page 98  |  Page 99  |  Page 100