P A G I N A 30
mediul urban, majoritatea în capitala Dili (circa 160 mii locuitori) şi în oraşele Baucau (numit Vila Salazar în perioada colonială, situat în estul ţării), Suai (în sud-vestul ţării), Viqueque (în sud- est), Manatuto (localizat pe coasta nordică, la est de Dili), Liquiça (pe coasta nordică, la vest de Dili) şi Pante Macassar (situat pe coasta nordică a insulei Timor, reşedinţa districtului Oecussi).
Economia Timorul de Est este o ţară cu o economie
slab dezvoltată, fiind una dintre cele mai sărace state din lume (peste 40% din populaţie se află sub limita de sărăcie). La această situaţie a contribuit şi masivele distrugeri de după declararea indepedenţei şi mai ales după referendumul din 1999. După anul 2002 prioritatea principală a statului a fost refacerea infrastructurii economice a ţării, cu sprijin internaţional. Conform strategiei de dezvoltare economică, a fost promovată economia de piaţă, bazată de competitivitate şi exporturi, prin stimularea sectorului privat şi atragerea investiţiilor străine. Pentru atragarea investiţiilor a fost înfiinţat Parcul Industrial Vemasse, situat în apropiere de Baucau. Majoritatea investiţiilor străine au fost realizate în sectorul energetic, acesta asigurând marea majoritate a exporturilor şi veniturilor ţării. Compania Conoco Philips s-a implicat în dezvoltarea câmpului petrolifer Bayu- Undan, iar Woodside Australian Energy în câmpul Greater Sunrise (acesta deţine cele mai mari rezerve cunoscute din Marea Timor, 300 milioane barili). Agricultura este ramura de bază a
economiei (32% din PIB), angrenând circa 90% din forţa de muncă. Fiind o ţară muntoasă, doar 8% din suprafaţa ţării este arabilă şi 4,5% ocupată de culturi permanente. Suprafaţa irigată este destul de restrânsă, sub 1100 km2, iar productivitatea agricolă limitată. Culturile alimentare, de bază în hrana
populaţiei, sunt porumbul şi orezul, care ocupă cele mai mari suprafeţe. Pe parcele mai restrânse se cultivă maniocul, cartofii dulci, soia, varza şi taro. Cultura comercială principală este cea a arbuştilor de cafea (Coffea arabica), de calitate superioară. Se mai cultivă mango, cocotieri, bananieri, vanilie, cuişoare, cacao, testie de zahăr şi cânepă de Manila, unele dintre acestea dezvoltate în perioada indoneziană cu scopul de a diversifica baza economică, puternic dependentă de preţul cafelei pe piaţa mondială. Plantaţiile de cafea, care îşi au originea în
G E O G R A F U L
perioada colonială, au avut de suferit după plecarea portughezilor însă au fost refăcute sub indonezieni. Producţia de cafea este de circa 10 mii tone anual, fiind o majoră sursă de venit. Creşterea animalelor este o activitate
tradiţională, cu rol însemnat în hrana populaţiei, munca câmpului şi comerţ. Se cresc în special bubaline şi bovine, dar şi oi, capre, porci şi păsări. Apele teritoriale deţin resurse mari de peşte şi alte produse marine, care pot fi valorificate mai intens. Consumul de peşte este limitat. Extinderea terenurilor agricole, exploatarea santalului pentru export şi utilizarea lemnului ca resursă energetică (combustibilul principal utilizat la prepararea hranei) şi material de construcţie a dus la intense despăduriri. În unele cazuri au determinat degradarea puternică a terenurilor. Cele mai însemnate resurse minerale sunt
hidrocarburile din Marea Timor. Au mai fost identificate şi alte resurse: marmură (exploatată lângă Manatuto), mangan, cupru, aur, argint, gips, calcar. În anul 2002 a fost semnat Tratatul Mării
Timor, între Timorul de Est şi Australia, în vederea exploatării zăcămintelor de hidrocarburi. Astfel, a fost delimitată Aria de Dezvoltare Comună (JPDA), în care se găsesc câmpurile: Elang/Kakatua/Kakatua Nord (cu exploatări din 1998), Bayu-Undan (exploatat comercial din 2004), Greater Sunrise (20% sub jurisdicţia JPDA), Jahal/Kuda Tasi şi Chuditch (UNESCAP, 2006).
Producţia de petrol, care a început în
2005, a fost în 2008 de peste 100 mii barili/zi, rezervele fiind estimate la 800 milioane barili. Deoarece nu există capacităţi de rafinare produsele petroliere sunt importate, în special din Indonezia. Rezervele de gaze naturale sunt estimate la 200 miliarde m3, producţia fiind în totalitate exportată printr-o conductă submarină spre Darwin (Australia), unde există o uzină de lichefiere. Există potenţial hidroenergetic dar nu este încă valorificat, cu excepţia unei mici centrale construite cu sprijin norvegian în 2008. Au fost identificate câteva locaţii posibile, cel mai fezabil fiind Ira-Lalaro. Industria prelucrătoare este de tip
manufacturier, de mici dimensiuni, sub forma afacerilor de familie. Predomină activităţile textile (ţesătorii, producţia de îmbrăcăminte), ceramica (ex. Manatuto), prelucrarea lemnului, exploatarea materialelor de construcţie (marmură, calcar).
Page 1 |
Page 2 |
Page 3 |
Page 4 |
Page 5 |
Page 6 |
Page 7 |
Page 8 |
Page 9 |
Page 10 |
Page 11 |
Page 12 |
Page 13 |
Page 14 |
Page 15 |
Page 16 |
Page 17 |
Page 18 |
Page 19 |
Page 20 |
Page 21 |
Page 22 |
Page 23 |
Page 24 |
Page 25 |
Page 26 |
Page 27 |
Page 28 |
Page 29 |
Page 30 |
Page 31 |
Page 32 |
Page 33 |
Page 34 |
Page 35 |
Page 36 |
Page 37 |
Page 38 |
Page 39 |
Page 40 |
Page 41 |
Page 42 |
Page 43 |
Page 44 |
Page 45 |
Page 46 |
Page 47 |
Page 48 |
Page 49 |
Page 50 |
Page 51 |
Page 52 |
Page 53 |
Page 54 |
Page 55 |
Page 56 |
Page 57 |
Page 58 |
Page 59 |
Page 60 |
Page 61 |
Page 62 |
Page 63 |
Page 64 |
Page 65 |
Page 66 |
Page 67 |
Page 68 |
Page 69 |
Page 70 |
Page 71 |
Page 72 |
Page 73 |
Page 74 |
Page 75 |
Page 76 |
Page 77 |
Page 78 |
Page 79 |
Page 80 |
Page 81 |
Page 82 |
Page 83 |
Page 84 |
Page 85 |
Page 86 |
Page 87 |
Page 88 |
Page 89 |
Page 90 |
Page 91 |
Page 92 |
Page 93 |
Page 94 |
Page 95 |
Page 96 |
Page 97 |
Page 98 |
Page 99 |
Page 100