A N U L I I I N U M Ă R U L 1 - 2
de Cercetări Spaţiale şi iniţierea lucrărilor de construire a Staţiunii Ecuatoriale de Lansare a Rachetelor de la Thumba. În 1969 a fost creată Organizaţia Indiană pentru Cercetări Spaţiale (ISRO), care în 1972 a fost transferată sub jurisdicţia nou-creatului Departament al Spaţiului (DoS) (Annual Report 2010-2011). Asemenea structură s-a păstrat, în linii generale, până în ziua de azi, fiind doar diversificată prin crearea mai multor centre destinate realizării obiectivelor specifice. Lansarea în aprilie 1975 a primului satelit
Indian (Aryabhata), la 12 ani de la lansarea primei rachete, a propulsat India în rândul ţărilor care au capacitatea de a proiecta, construi şi lansa în spaţiul cosmic sateliţii proprii. Dezvoltarea tehnologiilor satelitare a vizat, în primul rând, satisfacerea nevoilor proprii ale unei economii în curs de dezvoltare. În perioada anilor 1980-1990 programul spaţial s-a axat în mod special pe servicii de telecomunicaţii, combinate cu observaţii meteorologice şi prognoza vremii (INSAT) şi cele de teledetecţie (IRS).
În paralel, continuă perfecţionarea
echipamentelor de lansare (Gupta et al., 2008). După ce în 1968 staţiunea de lansare de la Thumba a fost dedicată Naţiunilor Unite, în 1971 a început funcţionarea cosmoportul de la Sriharikota (Satish Dhawan Space Center), amplasat pe insula omonimă la 80 km nord de Chennai (Andhra Pradesh). Sriharikota este singura rampă de lansare a sateliţilor Indieni. Se perfecţionează în continuu şi rachetele. Comparativ cu primele rachete (din seria SLV) care au avut o capacitate limitată, ţara a înregistrat progrese remarcabile în asigurarea autonomiei de lansare a sateliţilor cu greutate diferită la orbite diferite. Astfel, în 1992 cu ajutorul rachetei ASLV un satelit de 150 kg greutate a fost plasat cu succes pe o orbită joasă. Noul vehicul (PSLV) a reuşit în 1994 să plaseze un satelit din seria IRS pe o orbită sincronizată cu soare. În prezent PSLV (Polar Satellite Launche Vehicle) este purtătorul de bază pentru programele satelitare cu lansare de pe cosmoportul de la Sriharikota. Pentru lansarea primei misiuni Indiene spre Lună, Chandrayaan-1 (2009), de asemenea, a fost folosit PSLV. În 2004 a fost efectuată prima lansare operaţională reuşită a noului vehicul din seria GSLV destinat plasării pe o orbită geosincronă a sateliţilor cu greutate de până la 3000 kg (Annual Report 2010-2011). În periodizarea dezvoltării Programului
P A G I N A 33
Spaţial Indian pentru delimitarea etapelor principale este greu de precizat nişte bariere cronologice fixe, pentru că fiecare subprogram în parte trecea de la o etapă la altă în anii diferiţi. Totuşi pot fi remarcate următoarele etape avînd durată diferită (Navalgund et al., 2007, cu modificări): - etapa cercetărilor şi testărilor (până la
lansarea primului satelit în 1975); - etapa primei generaţii de sateliţi; etapa
se remarcă prin lansarea sateliţilor experimentali în domeniu telecomunicaţiilor (programul SITE) şi teledetecţiei (sateliţii din seria Bhaskara); - etapa celei de a două generaţii de
sateliţi; acum se lansează sateliţii cu o aplicabilitate largă: cu platforme pentru telecomunicaţii, observaţii atmosferice şi prognoza vremii (sateliţii din seria INSAT, primul satelit lansat în 1983) şi pentru aplicaţii de teledetecţie cu caracter general (sateliţii din seria IRS (1988)); - etapa celei de a treia generaţii de sateliţi;
acum se lansează sateliţii cu platforme cu aplicabilitatea mai îngustă, în acelaşi timp domeniile de aplicare se diversifică: seria Oceansat (1999) pentru monitorizarea resurselor oceanice, seria Resourcesat (2003) pentru studierea resurselor terestre, agricole în mod special, seria Cartosat (2005) pentru dezvoltarea infrastructurii şi modelarea 3D a suprafeţei terestre, seria GSAT (2001) pentru telecomunicaţii, seria EDUSAT (2004) pentru dezvoltarea educaţiei la distanţă prin tehnologii satelitare etc. - ultima etapă este marcată de prima
misiune Indiană extra-terestră destinată studiului Lunei – Chandrayaan, din a cărei serie primul satelit a fost lansat cu succes în 2009; a doua misiune (Chandrayaan-2) este planificată pentru anul 2013. În planurile de dezvoltare a programului
spaţial figurează perfecţionarea echipamentelor şi serviciilor oferite în domeniile deja devenite tradiţionale (telecomunicaţii şi teledetecţie). Printre domeniile inovatoare, pe lângă misiunile lunare, figurează dezvoltarea sistemului propriu regional de geopoziţionare (IRNSS), care să concureze cu sistemul american GPS (Sridhara Murthi et al., 2010). De asemenea, conform unor aprecieri timide India ar fi capabilă să lanseze prima misiune cu oameni la bord spre sfârşitul anului 2014 (Rao 2008).
Page 1 |
Page 2 |
Page 3 |
Page 4 |
Page 5 |
Page 6 |
Page 7 |
Page 8 |
Page 9 |
Page 10 |
Page 11 |
Page 12 |
Page 13 |
Page 14 |
Page 15 |
Page 16 |
Page 17 |
Page 18 |
Page 19 |
Page 20 |
Page 21 |
Page 22 |
Page 23 |
Page 24 |
Page 25 |
Page 26 |
Page 27 |
Page 28 |
Page 29 |
Page 30 |
Page 31 |
Page 32 |
Page 33 |
Page 34 |
Page 35 |
Page 36 |
Page 37 |
Page 38 |
Page 39 |
Page 40 |
Page 41 |
Page 42 |
Page 43 |
Page 44 |
Page 45 |
Page 46 |
Page 47 |
Page 48 |
Page 49 |
Page 50 |
Page 51 |
Page 52 |
Page 53 |
Page 54 |
Page 55 |
Page 56 |
Page 57 |
Page 58 |
Page 59 |
Page 60 |
Page 61 |
Page 62 |
Page 63 |
Page 64 |
Page 65 |
Page 66 |
Page 67 |
Page 68 |
Page 69 |
Page 70 |
Page 71 |
Page 72 |
Page 73 |
Page 74 |
Page 75 |
Page 76 |
Page 77 |
Page 78 |
Page 79 |
Page 80 |
Page 81 |
Page 82 |
Page 83 |
Page 84 |
Page 85 |
Page 86 |
Page 87 |
Page 88 |
Page 89 |
Page 90 |
Page 91 |
Page 92 |
Page 93 |
Page 94 |
Page 95 |
Page 96 |
Page 97 |
Page 98 |
Page 99 |
Page 100