P A G I N A 58
În veacurile al XVIII-lea şi al XIX-lea păşunile dădeau nota dominantă pentru nordul Podişului Dobrogei şi constituiau faima podişului dobrogean, care atrăgea aici turme cu mii şi mii de oi, ce au impresionat pe călătorii străini în trecere pe aceste meleaguri. Relieful montan peneplenizat şi fragmentat de văi, vălurit sau cu o desfăşurare sub forma de poduri netede, uşor înclinate, alcătuia domeniul cel mai potrivit pentru dezvoltarea pajiştilor naturale, pe seama cărora mocănimea ardeleană aducea, la jumătatea secolului al XX-lea, peste un milion de capete de oi18). Marile întinderi de ape şi terenuri
supraumectate pe laturile exterioare ale podişului, cu pante mai accentuate, nivelele superioare ale reliefului mai accidentat, mai puţin valorificabil prin culturi, asigură încă pajiştilor naturale o suprafaţă importantă, dar în restrângere constantă, în prezent ele ocupând numai 13,6% din suprafaţa podişului, cu o pondere mai mare în părţile centrale şi sudice ale podişului nord-dobrogean (unde depăşesc 25 % din agricol, remarcându-se comunele: Dorobanţu, Cerna, Horia, Baia, Jurilovca) şi în Podişul Dobrogei Centrale (localităţi de creştere tradiţională: Rahman, Pantelimon, Casimcea, Cogealac, Topolog, Mihail Kogălniceanu, Beidaud, Istria). În prezent în această provincie istorică a ţării se cresc peste 650.000 de oi (aprox. 7% din numărul total pe ţară). Aproape în totalitate sunt rase superioare (merinos, ţigaie), crescute pentru lapte, lână şi piei. Creşterea ovinelor, ocupaţie tradiţională
pentru întreaga Dobroge, ocupă un loc economic important, prin producţia de lapte, produse lactate, lână şi carne. Ca urmare a cerinţelor pieţei externe din Orientul Apropiat şi Mijlociu, Dobrogea a devenit unul din principalii furnizori la exportul de berbecuţi, unele comune deţinând fiecare între 10000 şi 15000 capete de ovine. Ca ocupaţie străveche, creşterea
animalelor a lăsat urme evidente în toponimie, în organizarea gospodăriei şi locuinţei, în obiceiurile şi sărbătorile din ciclul familial şi din cel calendaristic, în limbă şi folclor. Abundenţa materiilor prime textile de origine animală a favorizat dezvoltarea industriei casnice, iar abundenţa pieilor şi blănurilor a impulsionat
18) * * * (2005), Geografia Romȃniei, V, p. 718.
19) Ghinoiu, I. (2007), p. 34. 20) Rădulescu, A., Bitoleanu, I. (1998), pp. 243
- 244.
G E O G R A F U L
dezvoltarea cojocăritului. La baza sistemului de alimentaţie stau produsele animaliere (laptele şi produsele din lapte, carnea)19). În localităţile cu populaţie de turci şi
tătari, la Crăciun (Kurban Bairam) se sacrifica un batal, din care se preparau cârnaţi, pastramă, ciorbă, carne cu varză. De Paşte, Ramazam Bairam, se sacrificau oi sau miei, din care se prepara carban sau curban (miel umplut cu măruntaie şi orez). Modelul tradiţional al alimentaţiei de sărbatoare la tătari include mai multe feluri de mâncare, pentru care se foloseşte carnea de oaie: supa, friptura, sarmale, ardei umplut, ciorba, pilaful, pastrama. Şi aromânii preferau carnea de oaie
preparată la cuptor, în special în tăvi de aramă şi placinta, numită, pită. Carnea de porc o conservau sărată în burduf de oaie (Baia, Stejaru). Ei nu conservau legume pentru iarnă, locul lor fiind luat de laptele marcat, iaurtul (Baia), iar la prepararea mămăligii foloseau mălaiul în amestec cu branză şi lapte numit kules (Stejaru). În prezent, carnea de oaie este preponderentă în meniul de sărbătoare, mai ales la nuntă şi înmormântare în satele de aromâni. Pe piaţa locală, produsele lactate şi
brânzeturile se bucură de mare apreciere, un “brand” popular cunoscut este telemea macedonească de oaie. Păstrată în saramură, în bucăţi de aprox.1 kg, este o branză integrală, semi-moale, cu atât mai moale şi mai dulce cu cât e mai proaspătă. Apicultura şi mierea dobrogeană.
Practicată de poporul român şi de strămoşii săi, iar ulterior de toţi veniţii în ţinuturile dunărene, apicultura a cunoscut o dezvoltare continuă, identificându-se ca ramură economică de mare rentabilitate. Este cunoscută vechimea acestei îndeletniciri, anumite regiuni fiind menţionate în acest sens. În nord existau păduri cu mult mai întinse decât cele care au rămas epocii moderne, păduri de stejari (...), altele de tei care hrăneau mii de prisăci cu fagurii cărora se aproviziona curtea sultanilor. Apar referiri şi despre locul numit Cavanlâc, vale împadurită cu tei seculari, unde se află astăzi localitatea Slava Cercheză sau satele din apropierea Babadagului, ce ţineau prisăci de mii de stupi. Abundenţa şi varietatea florilor, calitatea excepţională a apelor şi izvoarelor, dădeau o miere cu gust excelent, mult căutată la Constantinopol20).
Page 1 |
Page 2 |
Page 3 |
Page 4 |
Page 5 |
Page 6 |
Page 7 |
Page 8 |
Page 9 |
Page 10 |
Page 11 |
Page 12 |
Page 13 |
Page 14 |
Page 15 |
Page 16 |
Page 17 |
Page 18 |
Page 19 |
Page 20 |
Page 21 |
Page 22 |
Page 23 |
Page 24 |
Page 25 |
Page 26 |
Page 27 |
Page 28 |
Page 29 |
Page 30 |
Page 31 |
Page 32 |
Page 33 |
Page 34 |
Page 35 |
Page 36 |
Page 37 |
Page 38 |
Page 39 |
Page 40 |
Page 41 |
Page 42 |
Page 43 |
Page 44 |
Page 45 |
Page 46 |
Page 47 |
Page 48 |
Page 49 |
Page 50 |
Page 51 |
Page 52 |
Page 53 |
Page 54 |
Page 55 |
Page 56 |
Page 57 |
Page 58 |
Page 59 |
Page 60 |
Page 61 |
Page 62 |
Page 63 |
Page 64 |
Page 65 |
Page 66 |
Page 67 |
Page 68 |
Page 69 |
Page 70 |
Page 71 |
Page 72 |
Page 73 |
Page 74 |
Page 75 |
Page 76 |
Page 77 |
Page 78 |
Page 79 |
Page 80 |
Page 81 |
Page 82 |
Page 83 |
Page 84 |
Page 85 |
Page 86 |
Page 87 |
Page 88 |
Page 89 |
Page 90 |
Page 91 |
Page 92 |
Page 93 |
Page 94 |
Page 95 |
Page 96 |
Page 97 |
Page 98 |
Page 99 |
Page 100