A N U L I I I N U M Ă R U L 1 - 2


condiţiile climatice şi cele fizico-geografice specifice acestei unităţi de relief. Ele sunt reprezentate de ape subterane (freatice şi de adâncime) şi cele de suprafaţă (râuri şi lacuri). Apele subterane prezintă o serie de


diferenţieri teritoriale în funcţie de unităţile morfostructurale. Astfel, în Podişul Dobrogei de Nord, apele freatice sunt în cantităţi şi debite reduse, majoritatea găsindu-se la adâncimi de 5- 30 m., în calcarele sau sub pătura de loess, cu o reacţia ionică neutră, integrându-se în categoria celor de bună calitate, fiind recomandate pentru consum. Considerând chimismul apelor freatice din Podişul Dobrogei de Sud, este de remarcat predominarea cationilor de calciu, magneziu şi a anionilor de cloruri, frecvenţa cea mai mare având-o apele neutre şi uşor/ moderat alcaline, duritatea acestora variază între 11 şi 40 de grade germane, considerate dure şi foarte dure şi cu gust sălciu, ori sărat-amar. Apele de adâncime sunt sub formă de ape carstice, ascensionale, uneori sulfuroase, cu temperaturi de 20-28ºC. Unele foraje au indicat şi ape arteziene, clorosodice, iodurate, bromurate, sulfuroase3). Un loc aparte îl ocupă izvoarele sulfuroase


din Mangalia. Izvorul Hercules aflat în spatele hotelului Mangalia a fost descoperit şi utilizat încă din perioada romanilor. Apa sulfuroasă, bogată în clor, brom, natriu, calciu, magneziu şi iod, este indicată de specialiştii balneologi în gastritele cronice, dischineziile biliare, coleciste cronice, litiaze biliare, în sechelele de după operaţii şi afecţiunile metabolice. Sanatoriul Balnear Mangalia deţine cinci astfel de izvoare, funcţionale, folosite atât pentru tratamentul extern, cât şi în curele interne, cu proprietatăţi asemănătoare celor de la Călimăneşti-Căciulata. Efectele pe care le are această apă asupra sănătăţii sunt dintre cele mai diverse: stimulează secreţia gastrică, diluează bila secretată cu efect hidrocolerectic şi are un efect diuretic; combat alergiile de orice fel. Apele subterane cantonate în grindurile şi


cordoanele litorale la nord de Capul Midia sunt, în general, influenţate de apele mării şi de aceea au un grad de potabilitate scăzut. La apele scăzute ale Dunării, influenţa salmastră a mării este mult mai accentuată. În sectorul sudic al litoralului avem de-a face cu structuri hidrogeologice în cadrul calcarelor cretacice şi jurasice (ape sub presiune), dar mai importante


3) Idem, p. 667 4) Idem, p.818 5) Idem, pp.699-700 6) Idem pp. 750-799


P A G I N A 53


pentru alimentarea cu apă sunt apele subterane conţinute în calcarele sarmatice4). Apele de suprafaţă au particularităţii


diferite, după poziţia geografică, particularităţi geologice, climatice (influenţa climatului temperat-continental semiarid) şi îndeplinesc un rol de importanţă locală pentru alimentarea cu apă, având utilizări multiple. În Podişul Dobrogei de Nord apele de


suprafaţă sunt reprezentate prin organisme fluviatile cu scurgere permanentă (unde s-au amenajat acumulări cu multiple utilizări) şi prin ‘derele’ (pâraie cu scurgerea intermitentă), iar în zona limitrofă se află limanuri fluviatile şi fluvio- maritime. Cele mai importante organisme fluviatile sunt formate din râurile Taiţa, cu cel mai mare debit anual, Teliţa, Slava (tributare Lacului Razim) şi Cerna, Peceneaga, Luncaviţa (colectate de bazinul dunărean). Acestea se caracterizează printr-un debit variabil în timpul anului, aparţinând clasei apelor bicarbonatate calcice5).


Râurile din Podişul Dobrogei Centrale


care au cursuri permanente: Casimcea, Topolog, Hamangia şi Nuntaşi sunt considerate ca având un grad de mineralizare de la moderat spre ridicat şi aparţin atât clasei râurilor cu ape bicarbonatate calcice (Topolog), cât şi bicarbonatice sulfatice (Casimcea). Grindurile fluviatile iniţiale care le izolau limanurile fluviatile de Dunăre au fost înălţate antropic, în vederea utilizării acestora pentru piscicultură, irigaţii, alimentare cu apă. Limanurile maritime ocupă areale mai extinse, incluzând lacuri sărate: Istria- Nuntaşi (ultimul folosit ca bază balneară şi turistică) şi lacuri cu apă dulce (la nord de Năvodari, limanul Taşaul, alimentat de râurile Casimcea şi Taşaul, micul liman maritim Corbu), utilizate pe plan local pentru piscicultură, irigaţii, alimentarea cu apă potabilă şi industrială (pentru Combinatul petrochimic de la Năvodari). În Podişul Dobrogei de Sud, cele mai


multe organisme hidrografice (denumite ‘derele’ şi ‘seluri’) au un regim intermitent, cu viituri la ploi torenţiale şi sunt tributare, cu precădere (72%), Dunării. Limanurile fluviatile de pe malul drept al Dunării, dispuse între Cernavodă şi Ostrov: Oltina, Bugeac (Gârliţa), Mârleanu, Vederoasa, Baciu, aparţinând categoriei de lacuri cu apă dulce, bicarbonatată calcică şi magneziană6).


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88  |  Page 89  |  Page 90  |  Page 91  |  Page 92  |  Page 93  |  Page 94  |  Page 95  |  Page 96  |  Page 97  |  Page 98  |  Page 99  |  Page 100