P A G I N A 20
rurale, prevenindu-se astfel declinul lor, ca urmare a pierderii funcţiei administrative.
FUNCŢIONALITĂŢII TERITORIULUI18) Argument
MACROREGIUNI PE BAZA
Evoluţia sistemului urban românesc în ultimii 50 de ani a determinat mutaţii ample la nivelul relaţiilor dintre aşezările umane prin orientarea preferenţială a investiţiilor spre anumite centre urbane (într-o primă fază spre reşedinţele de regiuni, iar după 1968 spre noile reşedinţe de judeţ), fapt ce a contribuit la o redimensionare a zonelor de influenţă urbană. La nivel macroteritorial, pentru
simplificarea implementării politicilor de dezvoltare regională, s-a impus necesitatea identificării unităţilor administrative limitrofe cu profiluri economico-sociale asemănătoare şi gruparea acestora în provincii istorice, bine individualizate în decursul timpului pe baza tradiţiilor, complementarităţilor economico-sociale şi a patrimoniului cultural şi spiritual comun. Funcţionalitatea acestora este proiectată în psihologia locuitorilor; regiunea devine astfel spaţiu mental, spaţiu de raportare a identităţii locuitorilor, al comuniunii dintre om şi mediul său de viaţă, element fundamental în durabilitatea oricărei structuri spaţiale. Spaţiile mentale sunt în acelaşi timp spaţii funcţionale, dar şi spaţii de omogenitate etnică şi culturală; spaţii structurate de jos în sus, pe baza relaţiilor dintre colectivităţile locale. Regiunile europene sunt, în cea mai mare parte a lor, spaţii mentale constituite în decursul unui îndelungat proces istoric, identitatea regională a locuitorilor fiind, în unele cazuri, mai puternică decât cea naţională (cazul Flandrei şi Valoniei în Belgia, al landurilor germane şi austriece, al regiunilor italiene şi franceze sau al comunităţilor autonome spaniole). De aceea, considerăm că regiunile care au ajuns la stadiul de spaţii mentale sunt cele mai viabile pentru a fi investite cu statut administrativ. Teritoriul românesc este structurat în trei tipuri de spaţii mentale, corespunzătoare a trei nivele spaţiale distincte: macroteritorial
(provinciile istorice),
mezoteritorial („ţările” istorice) şi microteritorial, asociat localităţii de origine a individului. Iată de ce, prin prezentul demers se propune un decupaj
G E O G R A F U L
administrativ după un sistem regional, pe baza provinciilor istorice, ce corespund unor spaţii mentale puternic individualizate, cu relaţii funcţionale (infrastructură şi sisteme de interacţiune umană) bine individualizate, al căror rol ar trebui amplificat. Nivelul inferior ar urma să fie reprezentat de cel judeţean şi în unele cazuri, de cel subdepartamental, similar plaselor interbelice.
Metodologia regionării Pentru stabilirea configuraţiei decupajului
administrativ propus, s-a avut în vedere parcurgerea a trei etape distincte: I. Identificarea centrelor de convergenţă
regională şi locală capabile de a fi investite cu funcţie administrativă, pe nivele ierarhice, în funcţie potenţialul lor de polarizare19). Selectarea acestora a fost realizată pe baza antecedentelor istorice şi a poziţiei lor în sistemul urban, fiind individualizate 4 eşantioane (E1 - E4): E1 – foste reşedinţe de regiune, între 1950 şi-au
şi 1968, fiind excluse oraşele care
pierdut acest statut în 1952 şi 1956. Este categoria de centre urbane care şi-au păstrat continuu, pe tot parcursul secolului al XX-lea, funcţia de centre administrative de prim rang; E2 – reşedinţe de judeţ actuale, investite
sau reinvestite cu acest statut prin reorganizarea administrativă din 1968. Majoritatea acestora au fost centre administrative şi în perioada interbelică, unele fiind şi reşedinţe de regiune între 1950-1952 şi chiar între 1952-1956 (Arad şi Bârlad). Toate însă şi-au pierdut între 1956 şi 1968 statutul de centre administrative regionale sau departamentale, cu repercusiuni negative asupra dinamicii lor economico-sociale; E3 – foste reşedinţe de judeţ între 1925 şi
1950, care nu au mai fost reinvestite ulterior cu acest statut. Pentru cea mai mare parte a lor, consecinţa a constat într-o evoluţie stagnantă, adesea chiar regresivă, în pofida încercărilor de reabilitare prin investirea cu statut de municipiu, sau / şi prin localizarea preferenţială a unor investiţii industriale, ce a determinat dezechilibre la nivelul ecosistemelor urbane respective; E4 – potenţiale centre administrative de
nivel local, oraşe a căror potenţial actual le poate permite să-şi oficializeze şi din punct de vedere administrativ rolul de centre de convergenţă locală. Sunt în general centre urbane cu peste
18) Această propunere de optimizare a organizării administrative-teritoriale a României a fost făcută de
autor încă din anul 2000 şi îmbunătăţită ulterior prin studii succesive (2004, 2006, 2008, 2011 – vezi bibliografia). 19) Evaluarea potenţialului de polarizare s-a făcut ţinându-se seama de trei categorii de potenţial:
demografic, economic şi de poziţie.
Page 1 |
Page 2 |
Page 3 |
Page 4 |
Page 5 |
Page 6 |
Page 7 |
Page 8 |
Page 9 |
Page 10 |
Page 11 |
Page 12 |
Page 13 |
Page 14 |
Page 15 |
Page 16 |
Page 17 |
Page 18 |
Page 19 |
Page 20 |
Page 21 |
Page 22 |
Page 23 |
Page 24 |
Page 25 |
Page 26 |
Page 27 |
Page 28 |
Page 29 |
Page 30 |
Page 31 |
Page 32 |
Page 33 |
Page 34 |
Page 35 |
Page 36 |
Page 37 |
Page 38 |
Page 39 |
Page 40 |
Page 41 |
Page 42 |
Page 43 |
Page 44 |
Page 45 |
Page 46 |
Page 47 |
Page 48 |
Page 49 |
Page 50 |
Page 51 |
Page 52 |
Page 53 |
Page 54 |
Page 55 |
Page 56 |
Page 57 |
Page 58 |
Page 59 |
Page 60 |
Page 61 |
Page 62 |
Page 63 |
Page 64 |
Page 65 |
Page 66 |
Page 67 |
Page 68 |
Page 69 |
Page 70 |
Page 71 |
Page 72 |
Page 73 |
Page 74 |
Page 75 |
Page 76 |
Page 77 |
Page 78 |
Page 79 |
Page 80 |
Page 81 |
Page 82 |
Page 83 |
Page 84 |
Page 85 |
Page 86 |
Page 87 |
Page 88 |
Page 89 |
Page 90 |
Page 91 |
Page 92 |
Page 93 |
Page 94 |
Page 95 |
Page 96 |
Page 97 |
Page 98 |
Page 99 |
Page 100