This page contains a Flash digital edition of a book.
medic
ro
Finanţarea serviciilor din asistenţa n rezidentul de medicină de familie este ce trebuie exportate de cabinet şi până la
medicală primară a trecut, de la alo- în general la primul său contact cu o im plementarea unei soluţii informatice
carea de resurse bugetare planificate, la formulă de remunerare a activităţii complexe, bazată pe reţele de calculatoare,
finanţarea prestării de servicii contractate prestate, şi aceasta este cea conferită cu ajutorul cărora se prelucrează până la 95-
cu un terţ plătitor, o dată cu implemen- de statutul de salariat. La terminarea 99% din fluxul informaţional. Competenţele
tarea sistemului de asigurări sociale de Rezidenţiatului, impactul cu sistemul informatice au fost dobândite de colegi fie
sănătate. este foarte mare pentru că implică o prin studiu propriu, fie prin participarea la
Toate aceste modificări de substanţă trecere bruscă de la statutul de salariat cursuri de specialitate.
în asistenţa medicală primară au im- la cel de manager;
plicat schimbări importante de natură n sistemul actual de pregătire prin De la competenţă
legislativă, profesională şi de mentalitate la Rezidenţiat destinat medicilor de
managerială, la artă
nivelul prestatorului de servicii, care s-a trez- familie este axat pe pregătirea pro fe-
it peste noapte transformat din „medicul de sională de specialitate, preponderent Dar una din cele mai importante com-
circă” în medic de familie, cu toate element- clinică, fără să cuprindă şi latura ma- petenţe necesare bunei funcţionări a ca -
ele care implică această transformare. nagerială a pregătirii medicului de binetului medical este competenţa ma na-
La nivel legislativ, lucrurile au mers familie. Chiar dacă rezidentul face gerială a medicului, care a devenit de fapt
relativ uşor, totul depinzând de voinţa un an de stagiu într-un cabinet de managerul propriei sale afaceri. De aptitu-
şi programul politic al guvernanţilor. La medicină de familie, tot aspectul dinile şi competenţele manageriale ale me-
nivelul pregătirii profesionale de speci- clinic este cel mai vizat, iar eventu- dicului de familie depinde direct şi esenţial
alitate a trebuit aplicate din mers o serie ala pregătire managerială pe care o modul în care funcţionează şi se dezvoltă cabi-
de acţiuni cu desfăşurare concomitentă poate dobândi depinde de pregătirea netul medical, devenit mica afacere proprie.
şi/sau succesivă: echivalarea gradului pro- managerială a medicului de familie Dezvoltarea acestei competenţe nece-
fesional al medicului specialist/primar de cu care face stagiul şi de nivelul de ac- sită acumularea şi integrarea de cunoş-
medicină generală cu cel de medic spe- ces la informaţiile de ordin financiar- tinţe specifice din domeniul economic:
cialist/primar de medicină de familie, contabil şi managerial-decizional. ma nagement general, managementul fir mei,
acordarea dreptului de liberă practică în Competenţele extraprofesionale ne- strategii de management, management finan-
medicina de familie medicilor generalişti cesare desfăşurării în bune condiţii a ciar-contabil, marketing gene ral, marketingul
care la data implementării sistemului activităţii cabinetului de medicină de fami- serviciilor, managementul resurselor umane,
lucrau deja în dispensare şi crearea de lie sunt variate, activitatea cabinetului fiind finanţe publice, drept civil şi comercial, ma-
sisteme de pregătire de specialitate prin asemănătoare cu a oricărei firme mici. Me- nagementul sisteme lor informatice etc.
Rezidenţiat standard şi Rezidenţiat cu dicul de familie a fost nevoit să îşi asume şi Aceste cunoştinţe sunt absolut nece-
timp parţial, care au dus la creşterea latura managerială a activităţii, suplimentar sare nu numai din perspectiva unei
nivelului de pregătire profesională a faţă de cea profesională medicală. bune coordonări a activităţii, dar şi din
me dicilor de familie. Mai greu a fost cu Astfel, a fost necesară apropierea de perspectiva răspunderii pe care noul
schimbările de mentalitate şi cu acumularea hăţişul juridic, al legislaţiei de toate felu- statut, acela de manager, îl implică, în-
competenţelor extraprofesionale ne cesare. rile, începând cu cea specifică, medicală trucât, pe lângă responsabilitatea actu-
şi trecând prin toate aspectele ce re- lui medical, cu care toată lumea este
De la salariu, la venit glementează activitatea unei instituţii obişnuită în destul de mare măsură, au
Unul dintre cele mai dificile elemente şi generează raporturi de natură civilă, mai apărut responsabilităţi derivate din
de schimbat a fost trecerea de la statutul comercială sau uneori penală. Şi toate calitatea de angajator, de organizator,
de salariat, executant cu responsabilităţi acestea, suprapunându-se peste caracte rul de plătitor de taxe şi impozite etc. Chiar
limitate a unor sarcini specifice, la cel de dinamic, în continuă schimbare a diferi- dacă o parte din activităţile non-medicale
manager al propriei activităţi. Cauzele telor segmente de legislaţie. Competenţele sunt “subcontractate”, angajându-se de
dificultăţii acestui proces de schimbare de legislative s-au dobândit fie din auzite, fie exemplu un conta bil pentru activităţile
mentalitate au fost multiple: studiind acte normative sau participând la financiar-con tabile, responsabilitatea
n cu cât vârsta medicului a fost mai cursuri de instruire ce au culminat la unii pentru în treaga activitate, inclusiv pen-
înaintată, cu atât perioada de salariat colegi cu absolvirea Facultăţii de Drept. tru cea subcontractată revine mana-
la stat, fără responsabilităţi manage- Organizarea fluxurilor de informaţii gerului. Această serie de materiale
riale, a fost mai lungă, cu o puternică în interiorul cabinetului şi respectiv în- vine să aducă un cumul de cunoştinţe
amprentă. Şi azi o mare parte din co- tre cabinet şi mediul extern a acestuia a care să facă posibilă, pe lângă o mai bună
legii medici de familie denumesc ve- necesitat implementarea de măsuri speci- administrare, cel puţin a înţelegerii limbii
nitul „salariu” şi perioadele de vacanţă fice, de multe ori impuse de autorităţile cu marţiene pe care o foloseşte contabilul...
„concediu”, deşi salariul şi concediul care cabinetul interacţionează. Unul din as- Astfel, în numerele viitoare ne propu-
sunt specifice muncii salariate; pectele cele mai importante ale organizării nem să prezentăm un foileton pe teme de
n a existat şi încă mai există tendinţa fluxurilor de date a fost informatiza- management care să sprijine medicul de
autorităţilor de a continua cel puţin rea cabinetelor. Aceasta s-a făcut în strânsă familie actual şi în formare în dezvoltarea
la nivel relaţional mutual raporturi concordanţă cu competenţele informatice competenţelor necesare unei gestionări
de tip angajator-salariat în relaţia cu ale medicului titular, pornind de la anga- optime a cabinetului medical de medicină
medicii de familie; jarea unei persoane care operează datele de familie. n
nr. 51/februarie 2009 pag. 83
Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88  |  Page 89  |  Page 90  |  Page 91  |  Page 92  |  Page 93  |  Page 94  |  Page 95  |  Page 96  |  Page 97  |  Page 98  |  Page 99  |  Page 100
Produced with Yudu - www.yudu.com