This page contains a Flash digital edition of a book.
medic
ro
CNAS
Nu există deficit
de medici de familie!
Biroul de presă al CNAS
CNAS anunţă că se preconizează un buget de austeritate care va influenţa atât
strategia propusă pentru acest an, cât şi medicamentele cu şi fără contribuţie personală.
În luna septembrie a anului 2008, modificările aduse succesiv listelor de
“Medic.ro” publica ştirea conform căreia medicamente nu au fost făcute şi ajustări
Scrieţi-ne!
în nouă localităţi din Caraş-Severin nu la regulile de prescriere (de e xemplu,
Vreţi să aflaţi un răspuns la
era deschis nici un cabinet de medicină menţiunile referitoare la medicamen­
o întrebare care vă frământă
de familie (sursa Agerpres). Din această tele cu “#”, plafonare la preţul de raft
de multă vreme şi pe care
cauză, prefectul a solicitat ASP să găsească la lista B). În aceste condiţii, estimaţi şi
nu aţi reuşit s-o trimiteţi
medici supleanţi pentru aceste zone. Am modificări aduse regulilor de prescriere
adresat o serie de întrebări CNAS-ului pe a medicamentelor?
reprezentanţilor CNAS?
mai multe teme, inclusiv aceasta şi am fost Până acum, în Contractul-cadru pri-
Vreţi să ştiţi ce măsuri iau
informaţi că la nivel naţional nu există un vind acordarea asistenţei medicale din
autorităţile şi ce planuri cro-
deficit de medici de familie. sistemul asigurărilor sociale de sănătate
iesc pentru medicii de fami-
pe anul 2009 nu au fost prevăzute lie? Trimiteţi-ne întrebările
Ce strategie nouă adoptă condu­ modificări ale tipurilor de compensare a dvs. prin poştă pe adresa
cerea CNAS pentru anul 2009? medicamentelor. Au fost formulate mai
redacţiei, pe e-mail sau pe
Strategia CNAS va fi dictată în primul multe opinii pe această temă, dar până
fax cu specificaţia „Medic.ro
rând de bugetul de care va dispune când nu se vor stabili fondurile de care
pentru rubrica CNAS” şi noi
instituţia în acest an. Dacă va fi un buget putem dispune în anul 2009 nu se poate
le vom direcţiona spre sursă!
de austeritate, aşa cum se profilează, lua o decizie în cunoştinţă de cauză, un
atunci va trebui să găsim soluţiile op- rol strategic în stabilirea politicii me-
time astfel încât pacienţii să nu aibă de dicamentului revenind Ministerului ral, cât şi în cel urban) şi cu privire la
suferit din cauza deteriorării condiţiilor Sănătăţii. deficitul din zonele respective.
economice generale din România. În acest moment, pe listele celor
Când va fi aprobat bugetul pentru 11.324 de medici de familie aflaţi în
Care este situaţia protocoalelor de reţetele compensate şi gratuite? Ce ne relaţii contractuale cu casele teritoriale
prescriere? Există unele lipsuri, iar nu­ puteţi spune despre bugetul pe anul de asigurări de sănătate sunt înscrise
meroasele prelungiri ale termenului de 2009? aproape 18,8 milioane de persoane,
revizuire nu au adus şi alte clarificări. Bugetul pentru reţetele compensate şi ceea ce înseamnă o medie de 1.656 de
Protocoalele de prescriere au fost gratuite (bugetul pentru medicamentele pacienţi pe listă. Această medie este
elaborate şi aprobate prin Ordinul co- cu şi fără contribuţie personală, cum este apropiată de optim, ceea ce înseamnă că
mun MS/CNAS 1301/500 din 15.07.2008, denumit în limbajul de specialitate) este la nivel naţional nu există un deficit de
însă intrarea lor în vigoare a fost parte integrantă din bugetul CNAS, care medici de familie. Există însă dezechili-
prorogată succesiv până la 31.12.2008. se aprobă, conform legislaţiei în vigoare, bre în privinţa repartizării teritoriale a
Unele lipsuri şi neconcordanţe sesizate prin legea bugetului de stat. Dacă legea medicilor, în sensul că în mediul rural,
ulterior apariţiei actului normativ au bugetului de stat nu este în vigoare la în- în special în zonele izolate, listele medi-
fost revizuite de comisiile de specialitate ceperea exerciţiului financiar respectiv, cilor de familie sunt mai încărcate, iar
ale Ministerului Sănătăţii, urmând să fie cum este cazul în acest an, tot legislaţia pacienţii au de străbătut uneori distanţe
elaborat şi publicat un nou act normativ actuală prevede că până la apariţia noii semnificative până la cabinetele medi-
în acest sens. legi instituţiile publice vor utiliza preve- cale. Pentru corectarea acestei situaţii
derile bugetare din anul precedent, ra- s-au luat o serie de măsuri de stimulare
S­a afirmat că nu vor mai fi compen­ portate la perioada de timp în care încă a instalării medicilor de familie în me-
sate decât medicamentele generice şi vor nu există noul buget. diul rural. Politica de resurse umane
avea loc modificări ale tipurilor de com­ în domeniul sanitar este însă apanajul
pensare. Estimaţi că noile modificări Vă rugăm să ne furnizaţi o situaţie ministerului de resort, CNAS având doar
vor intra în vigoare o dată cu Contract­ cu privire la necesarul de medici de rolul de contractor de servicii medicale
ul­cadru, la 1 aprilie 2009? O dată cu familie în România (atât în mediul ru­ cu doctorii existenţi. n
pag. 16 nr. 51/februarie 2009
Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88  |  Page 89  |  Page 90  |  Page 91  |  Page 92  |  Page 93  |  Page 94  |  Page 95  |  Page 96  |  Page 97  |  Page 98  |  Page 99  |  Page 100
Produced with Yudu - www.yudu.com