This page contains a Flash digital edition of a book.
medic
ro
flash
Ştiri
Dismenoreea - probleme vechi, soluţii noi
Un medic de familie Dismenoreea afectează aproxima tiv 50%

c/
are un venit brut
dintre femeile de vârstă re productivă, fi-
ind mai frecventă în intervalul de vârstă
h
i
r
to
de 7.000 RON
e

15-25 de ani. În cadrul training-ului or- r
e
i C
o
at
Colegiul Medicilor din România a ieşit la
ganizat la Bucureşti de compania Sanofi-
n
d
e p
rampă cu următoarele lămuriri în urma
Aventis cu titlul „Cum să scriem despre to: A
e
c
i s
scandalului de la Slatina, potrivit căruia F
o
„D
un medic de acolo ar fi avut un venit de
dismenoree?”, dr. Doina Mihăilă şi dr.
10.002 RON. “Venitul lui net a fost de
Irina Pacu au prezentat caracteristicile
Dr. Irina Pacu, dr. Doina Mihăilă
fapt de 5.900 RON, iar numărul orelor
şi tratamentul dismenoreei. „Ciclurile
şi dr. Mihaela Moise (Medic Adviser
lucrate a fost de 316 (112 ore în ture
fără durere sunt cele fără ovulaţie. Dis-
Sanofi-Aventis)
obişnuite şi 204 ore de gardă). Norma de
menoreea trebuie tratată ca atare cu an-
ore lucrate este de 169 de ore. Suntem
tispastice, respectiv clorhi drat de drotaverină şi/sau antiinflamatoare nesteroidiene
obligaţi să facem următoarele precizări:
(ketoprofen, ibuprofen, paracetamol)”, a explicat medicul ginecolog Irina Pacu, de la
un cabinet al unui medic de familie cu
Spitalul „Sf. Pantelimon”. Medicul de familie este primul care ia contact cu pacientele
o listă medie de 2.000 de pacienţi are
tinere care se confruntă cu dureri mens truale. „Dismenoreea este principala cauză de
un venit brut de 6.000 sau 7.000 RON.
absenteism şcolar la adolescente şi o problemă destul de frecventă a femeilor tinere. Din
Întreţinerea cabinetului (chiria sau cauza disconfortului produs, se înregistrează un absenteism de aproximativ 26% la tine-
concesiunea, plata utilităţilor, impozitul rele cu vârsta sub 15 ani, 51% la cele de 19 ani şi 34% la peste 24 de ani”, a precizat dr.
pe teren) costă aproximativ 2.000 RON, Doina Mihăilă, medic de familie. (A.P.)
salariul brut al două asistente încă 3.000
RON. După ce scădem aceste cheltuieli Human Art Expo
din venitul cabinetului, medicul de familie
Programul „Human Art Expo”, inițiat pacienţii artişti, rudele acestora, ziarişti
rămâne cu un venit brut de 2.000 sau 3.000
de Abbott România şi realizat în parte- şi medici, cei din urmă discutând despre
RON”, a declarat dr. Viorel Rădulescu,
secretarul general al CMR. (A.M.)
neriat cu Liga Română contra Reuma- noile tratamente ce readuc mobilitatea
tismului, este dedicat pacienților cu articulaţiilor, despre modalităţile de sto-
Majorările salariale,
afecțiuni reumatologice. În luna de- pare a bolii şi reintegrarea în societate.
amânate
cembrie a avut loc o acţiune în acest Prof. dr. Ștefan Șuțeanu și dr. Cătălin
la sfârşitul anului trecut, fosta condu-
sens concretizată printr-o expoziție de Codreanu, directorul Centrului de
cere a Ministerului Sănătăţii a semnat un
artă, unde au fost prezentate lucrări de Reumatologie, au accentuat faptul că,
acord cu Federaţia SaNiTaS, conform
sculptură în lemn și goblenuri realizate printr-o diagnosticare precoce a bo lii
căruia salariile angajaţiilor din sănătate
de pacienții care suferă de poliartrită și inițierea unui tratament eficient,
urmau să crească în 2009 cu 10 procente.
reumatoidă şi spondilită anchilozantă. pacienții își pot relua cursul normal al
În plus, aceştia trebuia să primească trei
La lansarea vernisajului au participat vieții. (A.M.)
prime de stabilitate, un spor de prevenţie
de 5% şi o primă de vacanţă. la 4 ianu-
Următorul pas - un hospice şi în Bucureşti
arie, preşedintele SaNiTaS, Marius
Fundaţia Hospice „Casa Speranţei” persoane sunt diagnosticate în fiecare an cu
Petcu, s-a întâlnit cu actualul ministru a organizat la 5 februarie evenimentul boli terminale. Facem tot ce ne stă în putinţă
al Sănătăţii, ion bazac, pentru a negocia „Cocktail Rocks - Prieteni în sprijinul Hos- ca ultima lor parte din viaţă să fie trăită
majorările salariale discutate la sfârşitul pice”. Într-o atmosferă relaxantă, oame- din plin. Îngrijirea Hospice le permite să
anului trecut. Concluzia la care au ajuns nii de afaceri şi personalităţile din lumea depăşească suferinţa. De aceea, următorul
liderul sindical şi ministrul a fost că medicală s-au reunit pentru a sprijini în con- pas este să înfiinţăm şi aici în Bucureşti
angajaţii din sistemul sanitar nu vor
tinuare serviciile de îngrijire paliativă oferite un centru de îngrijiri paliative cum este
primi nici un leu în plus la salarii până
de fundaţie. În prezent, Capitala dispune cel din Braşov. Acest lucru poate fi reali-
la jumătatea lui aprilie, când va exista o
deja de o echipă de îngrijiri la domiciliu şi de zabil numai cu ajutorul autorităţilor”,
evaluare exactă a situaţiei economice.
un centru de resurse şi pregătire care con- a declarat Mălina Dumitrescu, director
„Noi am încercat să facem presiuni
tribuie la extinderea modelului de îngrijiri de relaţii publice şi programe de dez-
asupra ministerului, pentru că este ne-
paliative în România. „În Bucureşti, 5.000 de voltare al fundaţiei. (A.P.)
voie de majorările pe care le-am cerut.
interesul nostru este de a câştiga nişte HeartScore - evaluarea riscului cardiovascular
drepturi pentru angajaţii din sistemul
Din februarie medicii de familie beneficiază de un nou program de prevenţie a bolilor cardiovasculare.
sanitar, nu de a ne lupta cu morile de
Societatea Română de Cardiologie a lansat versiunea în limba română a programului HeartScore, în
vânt. Prima parte a anului o dedicăm
cadrul unui eveniment cu participare internaţională, care aderă la Carta Europeană a Sănătăţii Cardio-
sacrificiilor, dar aş vrea ca în cea de-a
vasculare, semnată de ţara noastră în urmă cu doi ani. Prezent la eveniment, prof. dr. Mircea Cinteză,
a doua partea să existe o formă de
cardiolog la Spitalul Universitar de Urgenţă bucureşti, a atras atenţia asupra numărului crescut de copii
compensare care să acopere aceasta
diagnosticaţi cu boli cardiovasculare. „Un studiu realizat recent în care au fost incluşi 6.000 de copii din
problemă a primului semestru”, a
bucureşti şi ilfov a evidenţiat că în medie peste 5% prezintă un risc cardiovascular, din cauza seden-
precizat Marius Petcu. Sindicaliştii au
tarismului şi a obezităţii. Medicii de familie au fost dotaţi cu laptop-uri, ceea ce le va facilita conectarea
primit şi o veste bună: în sănătate nu
şi aplicarea măsurilor de prevenţie prevăzute în ghidul european al bolilor cardiovasculare”, a precizat
vor fi disponibilizări, iar angajaţii vor
dr. Mircea Cinteză. Programul se adresează atât medicilor de familie, cât şi celorlalţi specialişti (cardiologi,
primi în continuare sporurile specifice.
diabetologi, neurologi, nefrologi etc.). Medicii români vor primi fiecare câte un kit care le va permite să evalueze
(A.P.)
riscul de boală cardiovasculară respectând aceleaşi proceduri existente în toate statele membre UE. (A.P.)
pag. 10 nr. 51/februarie 2009
Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88  |  Page 89  |  Page 90  |  Page 91  |  Page 92  |  Page 93  |  Page 94  |  Page 95  |  Page 96  |  Page 97  |  Page 98  |  Page 99  |  Page 100
Produced with Yudu - www.yudu.com