This page contains a Flash digital edition of a book.
medic
ro
special
tru apărarea drepturilor omului şi a descrisă mai sus, este obligatoriu să li instituţionale asupra realităţii, care să
libertăţilor fundamentale. În acest sens, se întocmească contractul de vânzare- ghideze Curtea în demersul său judiciar.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului cumpărare. Acest lucru a generat o reacţie de aderare
a statuat în jurisprudenţa sa că o privare Evident că în situaţiile în care s-a pro- necondiţionată la poziţia susţinută fervent
de proprietate trebuie să fie prevăzută cedat deja la încheierea unui contract de de autorităţile locale (cu excepţia opiniei
de lege, să urmărească o cauză de utili- vânzare-cumpărare, acesta rămâne bine separate pronunţate de judecătoarea As-
tate publică, să fie conformă normelor încheiat, situaţia de neconstituţionalitate pazia Cojocaru), poziţie ce avea la bază o
de drept intern şi să respecte un raport intervenind, sub aspect temporal, ulterior abordare strict comercială a fenomenu-
de proporţionalitate între mijloacele fo- încheierii contractului. Practic, decizia lui privatizării, de parcă medicii ar fi
losite şi scopul vizat”. de neconstituţionalitate produce efecte reprezentat o coterie chitită să pună mâna
Ulterior, prin Decizia nr. 871/09.10.2007 doar pentru viitor. În ceea ce priveşte ca- pe patrimoniul imobiliar al unor comune
(în aceeaşi zi!) publicată în acelaşi Moni- zul celor care au câştigat, prin sentinţe uitate de lume. Or, aceasta vădeşte sărăcia
tor Oficial, respectiv nr. 701/ 17.10.2007, judecătoreşti irevocabile, acţiuni având gândirii acestor cetăţeni, trecător primari
se declară neconstituţional întregul act ca obiect obligarea autorităţii locale de a sau consilieri locali, însă, mai grav, şi su-
normativ, pe considerentul că “având în încheia contract de vânzare-cumpărare, perficialitatea unor judecători de elită.
vedere că dispoziţiile art. 1, 4, 5, 8 şi 14 vom folosi distincţia de mai sus, raportân- Aşa cum am arătat şi în articolele prece-
din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernu- du-ne la împrejurarea că sentinţa a dobân- dente, în fapt şi în drept, OG nr. 124/1998
lui nr. 110/2005, aprobată cu modificări dit caracterul irevocabil anterior intrării a dat o destinaţie precisă bunurilor imo-
şi completări prin Legea nr. 236/2006, în vigoare a deciziei Curţii Constituţionale bile din domeniul privat al statului sau
mai sus examinate, constituie însăşi sub- (17.10.2007). Desigur că o abordare unităţilor administrativ-teritoriale uti-
stanţa reglementării criticate, Curtea exhaustivă a problemelor tranzitorii cu lizate pentru desfăşurarea de activităţi
cons tată că actul normativ, în ansam- care lumea medicală se va confrunta, ca medicale, la data apariţiei acestui act
blul său, este neconstituţional, impunându-se, urmare a declarării neconstituţionalităţii normativ şi a dispus ca bunurile din do-
prin urmare, admiterea excepţiei de acestui act normativ, este imposibil de meniul public să fie trecute în domeniul
neconstituţionalitate astfel cum a fost realizat în paginile acestei reviste. privat în acelaşi scop. Întrucât asupra
formulată”. bunurilor din domeniul privat unităţile
Concluzii administrativ-teritoriale au un veritabil
Ce implică schimbarea În măsura în care cei care au decizia în drept de proprietate privată, supus regu-
nejustificată de practică?!
domeniu vor avea curiozitatea să se aple- lilor de drept comun (aplicabile oricărei
ce asupra acestor probleme, îndrăznesc alte persoane ce deţine o proprietate) şi
În primul rând, potrivit legii de or- în cele ce urmează câteva concluzii. cum acestea erau deja afectate strict
ganizare şi funcţionare a Curţii Cons- O primă problemă pe care simt ne- desfăşurării activităţii medicale, este
tituţionale, de la momentul publicării în voia să o pun în discuţie este legată de de neînţeles cum se poate atenta prin
Monitorul Oficial a deciziei prin care se modalitatea în care redactorii textului decizia privatizării lor la autonomia
constată neconstituţionalitatea unui text incriminat, în speţă specialiştii Minis- locală.
dintr-o lege sau ordonanţă - în cazul nos- terului Sănătăţii, au înţeles să se achite Păstrarea status-quo-ului actual nu
tru, întregul act normativ -, acesta este de de datorie. Probabil că o abordare mai face ca ele să capete o altă destinaţie
drept suspendat. Suspendarea durează 45 suplă, mai clară şi mai puţin birocratică decât aceea afectată serviciului public
de zile, timp în care Parlamentul sau, după a fenomenului privatizării cabinetelor medical, la asigurarea căruia autorităţile
caz, Guvernul pot pune de acord textele medicale ar fi adus un plus de conci- locale sunt oricum obligate să vegheze. În
declarate neconstituţionale cu prevederile zie în executarea actului normativ de acest context, este clar că nu argumente
Constituţiei. După această dată, actul nor- autorităţile locale. de ordin comercial trebuia să conducă
mativ în cauză încetează de a mai produce O alta problemă, mult mai gravă, curtea în luarea deciziilor, ci acelea de
efecte juridice. este legată de lipsa totală din partea au- ordin constituţional, întrucât obligaţia
Ce se întâmplă cu situaţiile particulare torităţilor administrative centrale (minis- de a veghea la sănătatea publică nu este
în care, pe baza defunctului act norma- ter) şi a organismelor de reprezentare apanajul strict al autorităţilor centrale,
tiv, persoanele beneficiare au dobândit profesionale (colegiu, asociaţii profesio- aşa cum lasă să se înţeleagă
drepturi? Aici trebuie să distingem după nale) a unei strategii de implementare a Curtea, în dorinţa de a-şi justi-
cum, în cauza concretă a fiecăruia din- politicilor publice sectoriale, strategie care fica pirueta jurisprudenţială,
tre medicii implicaţi în aceste proceduri, să facă posibilă înţelegerea de instituţiile ci şi a celor locale, cu asupra
s-a primit sau nu acceptul de admitere a statului, în ansamblul lor, a necesităţii şi de măsură după modifica-
cererii de cumpărare depuse potrivit art. avantajelor practice ale privatizării bazei rea intervenită prin reforma
3 din OUG nr. 110/2005, modificată prin materiale a sistemului public primar de sănătăţii şi administraţiei
Legea nr. 236/2006, accept comunicat de sănătate. locale, statul (a se vedea
autoritatea locală competentă (comisia Dublată de o abordare oricum ruptă de trimiterea la art. 34 din
de vânzare a spaţiilor medicale), potri- realitate din partea Curţii Constituţionale, Constituţie în cuprinsul de-
vit art. 18 din aceeaşi ordonanţă. Ast- împrejurarea evocată mai sus a per- ciziilor comentate) fiind
fel, celor care au primit un asemenea mis pronunţarea unor decizii ce par de format din toate aceste au-
accept scris, independent de situaţia neînţeles în lipsa oricărei perspective torităţi. n
pag. 32
Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88  |  Page 89  |  Page 90  |  Page 91  |  Page 92  |  Page 93  |  Page 94  |  Page 95  |  Page 96  |  Page 97  |  Page 98  |  Page 99  |  Page 100
Produced with Yudu - www.yudu.com