This page contains a Flash digital edition of a book.
medic
ro
MSP
PNESSP... după primul trimestru
Dr. Ştefan Maximilian Constantinescu
Au trecut deja primele luni ale Programului Naţional de Evaluare a Stării de Sănătate
a românilor, cu rezultate, chiar dacă parţiale, care ne dau speranţe. Care au fost
provocările, dar şi soluţiile adoptate ne spune dr. Carmen Şotîngă, coordonator
naţional al PNESSP.
Cum apreciaţi desfăşurarea PNESSP Care au fost aceste disfuncţiona­
a vedea şi date statistice privind
la acest moment? lităţi? această problemă;
Deşi nu avem o evaluare finală a primu- Principalele disfuncţionalităţi consta- n disfuncţii generate de data la care s-au
lui trimestru (avem doar date parţiale), tate ţin de unele proceduri administra- primit taloanele, deoarece uneori
în general considerăm că se desfăşoară tive sau de activitatea furnizorilor de s-au interpretat rigid prevederile
în condiţii corespunzătoare, fără a servicii medicale. Aş enumera câteva ordinului. Au fost situaţii în care
nega existenţa unor disfuncţionalităţi din acestea: persoanele au primit taloanele în
pe care le-am anticipat şi pe care le- n disfuncţii în primirea şi distribuirea altă lună decât cea a naşterii sau au
am aşteptat, dată fiind complexitatea taloanelor. Deoarece acest program primit în ultimele zile ale lunii res-
acestui program. De altfel, era firesc a debutat la începutul lunii iulie, pective şi s-a considerat că acestea
să apară în primele luni unele prob- perioadă de vacanţă, mulţi cetăţeni nu pot fi evaluate acum, în cursul
leme, unele disfuncţionalităţi, dar am nu au putut intra în posesia talo- acestui an. De aceea am amendat
menţinut în permanenţă contactul cu anelor, din cauza timpului scurt ordinul şi am venit cu o reglemen-
furnizorii de servicii medicale din teri- de depozitare a acestora la nivelul tare mai explicită, astfel încât per-
toriu, cu autorităţile locale implicate şi, oficiilor poştale. Un alt motiv de re- soanele interesate, indiferent de
pe cât ne-a stat în putinţă, am încercat turnare a taloanelor a fost datorat data naşterii, să fie evaluate atunci
să le corectăm din mers. O dovadă în faptului că mulţi cetăţeni români când doresc, evident în acord cu
acest sens este chiar Ordinul ministrului sunt plecaţi în străinătate, prin ur- medicul de familie;
Sănătăţii publice şi al preşedintelui Ca- mare, o parte dintre aceştia nu au n ne-am lovit de situaţia în care, în
sei Naţionale de Asigurări de Sănătate avut posibilitatea să intre în pose- teritoriu, aceleaşi reglementări au
nr. 1.474/644/2007 privind modifi- sia taloanelor pentru a beneficia de
carea şi completarea Nor-melor Met- acest program.;
odologice pentru realizarea şi rapor- n populaţia rromă, care nu are acte
Riscurile de boală sunt:
tarea activităţilor specifice din cadrul de identitate, nu poate beneficia în
Programului Naţional privind Evalu- acest moment de serviciile oferite
• 23,4% - risc pentru boala
area Stării de Sănătate a Populaţiei în prin program. Pentru aceste per-
diabetică de tip II;
asistenţa medicală primară, aprobate soane nici măcar nu au fost tipărite
• 11,35% - risc pentru
prin Ordinul ministrului Sănătăţii Publi- taloane, ele neexistând în baza de
ce şi al preşedintelui Casei Naţionale de date de evidenţă a populaţiei a
boala cardiovasculară;
Asigurări de Sănătate nr. 994/354/2007. Ministerului de Interne şi Refor-
• 3,41% - risc pentru boala
Elaborarea şi aprobarea acestuia a fost mei Administrative. Ne gândim să
cronică renală;
determinată de analiza problemelor cu găsim o soluţie la această situaţie,
care s-au confruntat furnizorii de servi- pentru că avem semnale că aceştia
• 2-12% - risc pentru diferi-
cii medicale din teritoriu şi apreciem că au fost foarte interesaţi să par- te tipuri de cancer (ex.
ajustările aduse vor permite rezolvarea ticipe la program. Ne gândim să
12% risc cancer de col
unora din problemele care au fost iden- implicăm şi mediatorii sanitari, şi
uterin)
tificate în teritoriu; totodată, vreau să toate instituţiile, organizaţiile care
menţionez că vom proceda la fel de fie- ar putea să contribuie la găsirea
(date prezentate
la videoconferinţa cu prefecţii
care dată când vor fi semnalate proble- unei soluţii. Aşteptăm să se încheie
de ministrul Sănătăţii Publice)
me, până la încheierea programului. analiza primului trimestru pentru
pag. 20 nr. 39/noiembrie 2007
Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88  |  Page 89  |  Page 90  |  Page 91  |  Page 92  |  Page 93  |  Page 94  |  Page 95  |  Page 96  |  Page 97  |  Page 98  |  Page 99  |  Page 100
Produced with Yudu - www.yudu.com