ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010


a spaţiului pe care îl administrează; cel al autorităţilor judeţene şi, nu în ultimul rând, cel al actorilor cu rol de decizie din cadrul consiliilor locale, care sunt în contact direct cu spaţiul pe care îl coordonează. Dincolo de legi, ordonanţe şi hotărâri cu caracter mai mult sau mai puţin general, planurile de amenajare teritorială şi cele urbanistice, de la cele generale şi până la cele de detaliu, rămân documente fundamentale în elaborarea modelelor de acţiune cu privire la dezvoltarea locală. Factorii fiscali şi financiari sunt hotărâtori în procesul de localizare spaţială a unor activităţi,


pentru că dinamica preţurilor terenurilor influenţează poziţia acestora. În condiţiile în care piaţa imobiliară a devenit o realitate pentru toate localităţile urbane, un rol deosebit de important în ceea ce priveşte evoluţia structurală a aşezărilor este deţinut de actorii imobiliari (manageri, dezvoltatori şi planificatori). Companiile imobiliare în colaborare cu direcţiile de urbanism şi alte organisme abilitate subordonate consiliilor locale au, în prezent, un rol important în derularea unor proiecte de dezvoltare imobiliară, care vizează atât spaţiul rezidenţial, cât şi pe cel industrial sau cel destinat serviciilor. Factorii ecologici influenţează procesul structurării urbane din perspectiva evitării spaţiilor deja


prea aglomerate, a decongestionării urbane şi de armonizare a spaţiilor cu diferite funcţiuni în vederea diluării contrastelor şi distorsiunilor şi a protejării optime a resurselor. Competiţia pentru spaţiu generează procesul de restructurare, deoarece populaţia şi activităţile


implicite se află într-o continuă căutare de spaţii cu anumite funcţiuni. Adaptarea vechilor structuri la noile solicitări ale vieţii urbane constituie un factor semnificativ


în procesul de restructurare, dacă avem în vedere transformările produse în cadrul spaţiului urban în procesul de tranziţie de la sistemul comunist la cel post-socialist şi, respectiv, la cel specific economiei de piaţă, care funcţionează pe baza unor principii cu totul diferite faţă de cele caracteristice fostului regim totalitar. Atractivitatea spaţiului urban susţine restructurarea spaţială prin natura şi volumul investiţiilor


endogene şi exogene sub impulsul procesului amplu de privatizare deschis în societatea românească după 1990.


Factorii mentali, psihologici şi culturali sunt generaţi de motivaţii şi preferinţe individuale, cu


privire la locul de rezidenţă ori pentru desfăşurarea unor activităţi concrete. Într-un studiu complex întreprins asupra restructurării industriale şi a modului în care acesta


modelează structura şi funcţionalitatea spaţiului urban, Kiss (2002) prezintă, în mod punctual, o serie de factori care influenţează procesul pus în discuţie. O parte dintre aceştia sunt preluaţi după alţi autori, cum sunt Cohen (1998), respectiv Rodwin (1991). Sub raport sintetic, autorul evidenţiază: tranziţia de la un sistem economic şi politic la altul nou, în speţă subliniem tranziţia de la economia de tip planificat la cea de piaţă, proces specific statelor din întreg blocul est-european; dinamica competiţiei internaţionale sub raport economic ce se răsfrânge, prin filtrul globalizării, asupra statelor care se racordează la mecanismele contemporane ale pieţei internaţionale5)


, impactul inovării în mediul socio-economic, cultural şi ştiinţific,


carenţa de spaţiu în centrele oraşelor, fapt ce reclamă dezvoltarea unor noi zone urbane, interesul pentru protecţia mediului natural (tendinţele contemporane de dezvoltare economică trebuie să respecte solicitările mediului din perspectiva durabilităţii). Elementele prezentate au generat numeroase schimbări în cadrul dezvoltării mediului economic dar şi în evoluţia şi afirmarea identităţii spaţiului urban. Toţi aceşti factori acţionează asupra spaţiului urban influenţând procesul de restructurare urbană.


Modul de acţiune, natura şi intensitatea lor diferă în funcţie de condiţiile locale ale spaţiului urban şi de caracteristicile acestuia (concretizate în poziţia sitului urban, în rangul şi mărimea demografică, în


5) Din această perspectivă, Brenner şi Theodore (2002), în contextul restructurării urbane evidenţiază procesul de „marketizare”. 73


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88  |  Page 89  |  Page 90  |  Page 91  |  Page 92  |  Page 93  |  Page 94  |  Page 95  |  Page 96  |  Page 97  |  Page 98  |  Page 99  |  Page 100  |  Page 101  |  Page 102  |  Page 103  |  Page 104  |  Page 105  |  Page 106  |  Page 107  |  Page 108  |  Page 109  |  Page 110  |  Page 111  |  Page 112