Radu SĂGEATĂ - Evoluţia frontierei etnice şi politice româno-maghiare


croaţii de-a lungul Dravei, sârbii la sud şi românii la est”. După datele sale, populaţia românească era majoritară în Ardeal, în regiunea regimentelor grănicereşti din Banat, precum şi în judeţele din estul câmpiei Tisei, în Arad, Bihor şi Satu Mare. Ludvig Heufler înfăţişa în studiul său statistic, geografic şi istoric despre Ungaria, blocul etnic unguresc


ca ocupând regiunea de câmpie din centrul ţării, intrând în contact la nord cu slovacii, la nord-est cu rutenii, la vest şi sud-vest cu germanii, iar la est „de-a lungul graniţei Ardealului, de la Mureş până la izvoarele Tisei Albe, cu românii”. Pe teritoriul Voivodinei şi în Banatul Timişan, ungurii abia atingeau 241.000 locuitori, adică 17% din totalul populaţiei. O importanţă deosebită o are vastul studiu etnografic asupra Monarhiei Austro-Ungare elaborat de


Karl von Czörning în 1857. Potrivit acestuia, limita blocului etnic românesc „pornea din judeţele Bereg şi Ugocea, străbătea localitatea Bătarci şi, trecând prin localitatea Turţ, atingea graniţa judeţului Satu Mare. De aici trecea prin localităţile Botiza, Oşfalău, Păuleşti şi Domahida, alcătuind o linie sinuoasă datorită insulei etnice germane şi germano-româno-maghiare, pe care o întâlnea în drumul său. De la aceste localităţi linia hotarului se îndrepta spre apus până aproape de graniţa judeţelor Satu Mare şi Szabolcs, atingând localitatea Penészlek, pentru ca ulterior să înainteze paralel cu graniţa judeţelor Satu Mare şi Bihor, până aproape de localitatea Valea lui Mihai şi de aici până la Tărcia. În dreptul localităţii Cheţ intra pe teritoriul judeţului Bihor, atingea Marghita şi trecea peste Cristur până la Barcău, de unde urma cursul acestui râu până la localitatea Sfârnaş. De aici se abătea spre sud atingând localităţile Tăuţi şi Şuşturogi, ca să ajungă la Oradea Mare, de unde se continua spre vest paralel cu valea Crişului Repede până la localitatea Cheresig. Aici părăsea apa Crişului şi înainta mai departe spre vest până la localităţile Zsáka şi Darvaş, în Ungaria actuală, ca apoi să se abată din nou spre sud şi trecând peste Puszta-Begecs şi Puszta- Atyás, să atingă limita judeţului Arad pe valea Crişului Negru. De la această localitate, linia ce despărţea blocul românesc de cel unguresc, pleca spre sud până la localitatea Chişineu-Criş, de unde se îndrepta spre apus până la Gyula-Vărşand. Aici întâlnea în cale insula etnică germano-maghiară, pe care o înconjura până la Puszta-Eperjes şi Curtici, de unde înainta spre sud, atingând localităţile Pilul Mare, Oltaca, Şiclău şi Cherechiu până la Micălaca, separând blocul românesc din şesul Aradului de insula etnică germană” (Manciulea 1938, p. 31-34). Cea mai mare „insulă” românească se afla pe teritoriul judeţului Bihor, începând de la localitatea


Chiniz, din apropierea frontierei actuale, până la Hossupály (Ungaria), Santăul Mic, Bedö şi Mezö-Peterd. A doua „insulă” românească era cuprinsă între satele Mezö-Gyarok şi Méhkerék. În judeţele Békés şi Csanàd, localităţile Turnu şi Batania aveau o populaţie majoritar românească. Peste limita blocului românesc din Banat şi Ţinutul Grăniceresc, populaţia românească înainta sub formă de „insule” bine conturate mult mai departe spre vest, până în ţinutul Deliblatului, răsfirându-se până în preajma Tisei şi a Dunării. Un alt studiu etnografic, publicat trei ani mai târziu, avându-l autor pe A. Ficker situează blocul etnic


unguresc numai în regiunea centrală a Câmpiei Tisei, alcătuind în 5 judeţe peste 90% din totalul populaţiei, în 6 judeţe peste 80%, în 10 judeţe peste 50%, în restul fiind minoritar. Românii ocupau la acea dată „aceleaşi regiuni ca şi pe timpul lui Decebal şi Traian, adică Banatul Timişan, versantul vestic al Munţilor Apuseni, până în interiorul şesului Tisei”. Lucrarea este însoţită de o hartă care prezintă raportul dintre populaţia românească şi cea maghiară în judeţele din zona de graniţă, astfel: judeţul Caraş: români peste 90%, unguri 1-2%; judeţul Timiş: români peste 50%, unguri 1-2%; judeţul Torontal: români 10-20%, unguri 10-20%; judeţele Csanád şi Békés: români 10-20%, unguri peste 50%; judeţul Arad: români peste 50%, unguri peste 10%;


58


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88  |  Page 89  |  Page 90  |  Page 91  |  Page 92  |  Page 93  |  Page 94  |  Page 95  |  Page 96  |  Page 97  |  Page 98  |  Page 99  |  Page 100  |  Page 101  |  Page 102  |  Page 103  |  Page 104  |  Page 105  |  Page 106  |  Page 107  |  Page 108  |  Page 109  |  Page 110  |  Page 111  |  Page 112