ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010


oraşelor, şi cea din grupa de vârstǎ tânǎrǎ, de 15-35 ani, de 1,5 ori mai mare (Planul Naţional de Dezvoltare 2002). Migraţia externă pentru muncă. Până la eliminarea vizelor de călătorie în spaţiul Schengen (2002), piaţa


muncii din România se afla sub presiunea supraofertei de forţă de muncă, care accepta locuri de muncă, uneori fără asigurarea protecţiei sociale. După 2002, nivelul plecărilor legale pe termen lung s-a ridicat la ~ 0,5 milioane persoane/an, la care s-au adăugat plecările legale pe termen scurt (3 luni) şi plecările ilegale. Din estimările Ministerului Afacerilor Externe reieşea că 1,3 milioane de români munceau legal în diferite state ale UE în prima jumătate a acestui deceniu. Apoi, estimările au atins nivelul de aproape 2 milioane persoane8)


. Forţa de muncă implicată în mişcarea migratorie legală este formată din categorii cu diferite nivele


de calificare şi competenţe: competenţe în domenii de vârf ale ştiinţei şi tehnologiei şi în unele domenii precum învăţământul şi sănătatea, cu un nivel mediu de calificare, forţa de muncă necalificată sau semicalificată în activităţi din agricultură, salubritate, construcţii. Pentru o parte din ce în ce mai mare a forţei de muncă, efectuarea unor munci în alte ţări a reprezentat sursa unor venituri superioare celor care ar fi fost obţinute în ţară. Astfel, piaţa muncii autohtonă a fost eliberată de unele presiuni suplimentare însă migraţia externă, în întregul său, şi chiar migraţia extrenă temporară cu motivaţie economică, au dus la pierderi ale efectivelor de forţă de muncă şi pierderi din potenţialul viitor al resurselor de muncă. Aceste pierderi au o dimensiune dublă: directă, prin plecarea forţei de muncă şi indirectă, pentru că cei plecaţi”ne vor lipsi şi de copii lor” (Gheţău, 2007 pag. 36).


România - stat membru al Uniunii Europene „Particularitatea emergenţei economiilor din Europa Centrală şi de Est stă sub semnul unei duble


ţinte: ruperea de modelul economiilor planificate de tip comunist şi declanşarea proceselor transformaţionale spre modelul economiilor de piaţă de tip capitalist, pe de o parte, şi angajarea în proiectul integrării în Uniunea Europeană, pe de altă parte. Ambele ţinte presupun gradări ale schimbării nu doar sub impactul opţiunilor strategice pentru diferite formule de tranziţie, ci şi pe axa timpului, marcând adevărate cicluri ale emergenţei. Distingem principial două cicluri, unul specific atingerii parametrilor de economie funcţională de piaţă şi celălalt al începerii convergenţei spre standardele modelului european de economie. În fapt, ciclurile pot fi denumite: tranziţia interioară (tranziţia postcomunistă) şi tranziţia exterioară (integrarea în UE)” (Dinu, 2007 pag. 151). Creşterea economică şi deficitul de forţă de muncă. Creşterea economică a fost concretizată prin


tendinţele economice pozitive: creşterea constantă a ocupării în sectorul privat, creşterea investiţiilor realizate în economia naţională, creşterea numărului IMM-urilor active în industrie, construcţii, comerţ şi alte servicii, creşteri importante înregistrate de investiţii din lucrările de construcţii noi şi de cele în utilaje şi mijloace de transport. Cifra de afaceri din industrie, precum şi seria brută a indicilor producţiei indutriale faţă de anul 2000 au înregistrat o evoluţie ascendentă, remarcându-se, în principal, industria prelucrătoare. Totuşi, industria românească, aflată de mult timp într-un profund proces de restructurare (în special în domeniul extracţiei), a rămas tributară importului de materii prime, resimţind totodată lipsa investiţiilor pentru modernizare şi relansare a producţiei (România în cifre – breviar statistic, 2009). În ciuda relansării economiei naţionale, piaţa forţei de muncă din România a fost marcată de disfuncţionalităţi structurale importante: rată a activităţii din ce în ce mai scăzută, şomaj crescător în


8) Sursa Oficiul pentru Migraţia Forţei de Muncă, citată în Liberalizarea pieţei muncii din România. Oportunităţi şi


riscuri. Studiu de impact, (2006), Departamentul pentru Muncă în Străinătate, Oficiul pentru Migraţia Forţei de Muncă, Facultatea de Ştiinţe Politice şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea din Oradea.


33


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88  |  Page 89  |  Page 90  |  Page 91  |  Page 92  |  Page 93  |  Page 94  |  Page 95  |  Page 96  |  Page 97  |  Page 98  |  Page 99  |  Page 100  |  Page 101  |  Page 102  |  Page 103  |  Page 104  |  Page 105  |  Page 106  |  Page 107  |  Page 108  |  Page 109  |  Page 110  |  Page 111  |  Page 112