Ioan Sebastian JUCU - Cadrul teoretic şi metodologic de analiză al procesului de restructurare urbană...


complexitate al procesului de restructurare urbană, indiferent de nivelul scalar la care ne raportăm. Din această perspectivă, astăzi, la peste 20 de ani de la căderea regimului comunist, putem afirma pentru spaţiul românesc, că restructurarea urbană este un proces continuu, care caracterizează permanent structura şi funcţionalitatea unui oraş. Acesta evoluează în funcţie de condiţiile politice, economice, sociale şi culturale specifice unui spaţiu geografic la un moment dat, condiţionat de raţiuni practice, scopul său fiind acela de a face din spaţiul oraşului, unul funcţional, care să răspundă coerent la nevoile comunităţii locale. Implicând probleme de natură politică şi economică şi, în acelaşi timp, de ordin practic, prin elaborarea şi aplicarea unor modele strategice eficiente şi conforme cu principiile actuale ale dezvoltării din perspectiva durabilităţii, restructurarea urbană solicită o abordare complexă, cauzală şi integrată. Această perspectivă are rolul de a ilustra modul său de manifestare de la nivel macroscalar, până la cele mai detaliate secvenţe spaţiale şi temporale ale ansamblului geografic studiat. Oraşul, „ca sistem termodinamic şi informaţional optimal deschis” (Ianoş 2004, p. 4), reprezintă locul în


care procesul de restructurare este, cu siguranţă, cel mai evident, mai ales în trecerea sa de la un sistem politic la altul. Adaptarea componentelor sale la mersul firesc al societăţii contemporane, organizarea spaţială în spiritul dezvoltării durabile şi racordarea funcţionalităţii lui la nevoile comunităţii, în general, şi a individului, în particular, sunt elemente ce atrag atenţia actorilor care manageriază şi administrează spaţiul urban din această perspectivă. Vorbind de restructurare, mai ales la nivelul ultimelor două decenii dominate de tranziţia spre economia de piaţă, precum şi de eforturile de integrare în structurile economice şi politice europene, trebuie să avem în vedere două coordonate distincte: una referitoare la restructurarea de sistem, care implică amplele şi numeroasele transformări din diferitele domenii de activitate (social, economic, politic şi cultural) şi cea secundă (care derivă din cea prezentată anterior), raportată la modul de organizare şi amenajare a spaţiului urban în raport cu noile coordonate de dezvoltare ale societăţii româneşti. Ambele dimensiuni vizează, deopotrivă, funcţionalitatea oraşului ca sistem şi, implicit, organizarea spaţială a acestuia cu reflectări directe în peisaj. La baza procesului de restructurare urbană stau două componente fundamentale în realitatea


obiectivă contemporană. Este vorba de sistemul politic, care prin legi, documente, norme şi valori specifice promovează un anumit mod de dezvoltare şi de sistemul economic, ce guvernează, prin mecanisme specifice, dinamica societăţii sub raport spaţial, structural şi funcţional. Pe baza intersecţiei dintre sistemele menţionate anterior se concretizează mediul social, care va genera noi modele de percepţie socială şi culturală asupra spaţiului. Acestea se reflectă în teritoriul concret şi obiectiv prin intervenţii diverse şi complexe, conforme cu emanciparea socială şi culturală a individului, grupului sau comunităţii sub impulsul globalizării lumii contemporane; o lume guvernată de cele mai intense modele de difuzare şi propagare a componentelor Neoliberalismului actual, materializate prin amplele procese de dezindustrializare, reindustrializare, internaţionalizare, de universalizare a pieţei, de formare a oraşului global etc. (Brenner, Theodore 2002). În aceste condiţii, modelarea spaţiului urban se realizează atât în concordanţă cu imperativele noilor


condiţii politice şi socio-economice, dar şi cu percepţia subiectivă a individului prin intervenţii punctuale în cadrul spaţiului în care acesta trăieşte. Toate acţiunile întreprinse sunt responsabile pentru crearea unor noi structuri sau modele structurale, pentru asigurarea funcţionalităţii spaţiului urban, reflectându-se, în mod direct, în peisajul oraşelor (Fig. 1). Aşadar, restructurarea urbană este un proces cu o complexitate aparte, care cumulează dimensiunea politică şi cea economică a unui spaţiu concret la un moment dat; din intersecţia celor două rezultă medii sociale cu structuri şi funcţionalităţi particulare, care în funcţie de tipul şi modul de intervenţii, generează modele spaţiale şi peisaje distincte. Din această perspectivă, Logan şi Swanstorm (1990), explică prezenţa restructurării în spaţiul urban, autorii considerând că aceasta este o consecinţă legitimă a declinului economiei planificate din statele fost-socialiste şi a reformelor, respectiv, a


68


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88  |  Page 89  |  Page 90  |  Page 91  |  Page 92  |  Page 93  |  Page 94  |  Page 95  |  Page 96  |  Page 97  |  Page 98  |  Page 99  |  Page 100  |  Page 101  |  Page 102  |  Page 103  |  Page 104  |  Page 105  |  Page 106  |  Page 107  |  Page 108  |  Page 109  |  Page 110  |  Page 111  |  Page 112