ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010


caracteristică începutului secolului XX, cu maximul din deceniul patru, a reuşit să absoarbă efective importante de forţă de muncă, astfel că economiştii vremii apreciau că nu se putea vorbi despre şomaj. O cauză importantă a nivelului relativ coborât al şomajului a fost slaba reprezentativitate a forţei de muncă industriale şi forţa de muncă agricolă foarte numeroasă. Totuşi, în timpul crizei economice mondiale numărul şomerilor a crescut, şomajul devenind o problemă gravă, cu care s-au confruntat deopotrivă autorităţile şi populaţia. În aceste condiţii, în preajma celui de-al doilea război mondial, forţa de muncă, asemeni întregii economii româneşti, era dominată încă de agricultură, doar în anumite spaţii avea o structură mai diversificată. Piaţa muncii era bine organizată, atât din punct de vedere instituţional, cât şi al mecanismelor de funcţionare, iar forţa de muncă industrială era dominată de muncitori, dar se formase deja o categorie cu nivel superior de calificare; forţa de muncă agricolă era dominantă ca număr, însă spaţiul rural era subdezvoltat din punct de vedere economico-social.


Perioada comunistă Odată cu instaurarea regimului comunist în a doua jumătate a anilor ’40, întreaga societate


românească, implicit şi piaţa muncii, au suferit o serie de modificări care i-au anulat funcţiile şi principiile de organizare, iar oferta şi cererea de forţă de muncă au cunoscut schimbări structural-calitative şi cantitative importante, diferenţiate la nivel teritorial, ca intensitate de manifestare. Transformările s-au datorat industrializării forţate a economiei naţionale, un obiectiv economic strategic în perioada socialistă şi specializării industriale impusă fiecărei ţări membre a CAER-ului, României revenindu-i tipul de dezvoltare industrială bazată pe siderurgie şi construcţii de maşini (Popescu 2000). Economia României din acea perioadă era „una dintre economiile hipercentralizate din zona


comunistă” (Bal, 2001 pag. 79) şi marcată de existenţa unei crize structurale, manifestată prin: scăderea continuă de la începutul anilor ’80 a PIB-ului şi a consumului, pierderi înregistrate de întreprinderi (Dijmărescu 1992). Repartiţia teritorială a ofertei de forţă de muncă la sfârşitul anilor ’80, după o jumătate de secol de


evoluţie în regim comunist, era marcată de o discontinuitate între spaţiile cu o concentrare mare a resurselor de muncă şi cele unde acestea erau în continuă scădere. Populaţia în vârstă de muncă avea ponderi însemnate în judeţele şi centrele urbane puternic industrializate: gruparea industrială Braşov, bazinele carbonifere Petroşani, cele din Oltenia subcarpatică, din Maramureş, Sălaj, Bacău, grupările industriale din Prahova şi Galaţi-Brăila, litoralul constănţean, centrele urbane mari. În contrast cu acestea, erau largi areale rurale, în care centrele urbane aveau arii de influenţă şi putere economică reduse, şi de unde o bună parte a forţei de muncă, mai ales cea tânără, migra spre judeţele industrializate şi spre marile oraşe (Geografia României, vol. II 1983). Existenţa şomajului nu era recunoscută, dar, rata şomajului poate fi aproximată în 1989 la 5% din forţa de muncă (Zamfir 1994)4)


. Creşterea şomajului ascuns, scăderea producţiei şi a productivităţii, forţa de muncă subutilizată,


absenteismul şi dezinteresul, pierderile materiale şi de potenţial uman reprezentau semne de netăgăduit ale crizei în care se afla economia românească la sfârşitul anilor ’80, în special semnale ale disfuncţionalităţilor legate de ocupare şi de utilizarea ineficientă a forţei de muncă (Perţ 1991). Principalele caracteristici ale ofertei de forţă de muncă din perioada totalitară au avut şi încă mai au efecte directe asupra trăsăturilor actuale ale pieţei muncii.


4) Dimensiunea şomajului la sfârşitul perioadei comunsite s-a evaluat pe baza necesităţii guvernului instaurat


după Decembrie 1989 de a crea artificial în primele luni din 1990, circa 500000 de locuri de muncă (Zamfir, C., 1994, Unemployment and Unemployment Policy in Romania, în vol. Employment and Policy Programmes in Central and Eastern Europe, Edit. Expert, Bucureşti).


29


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88  |  Page 89  |  Page 90  |  Page 91  |  Page 92  |  Page 93  |  Page 94  |  Page 95  |  Page 96  |  Page 97  |  Page 98  |  Page 99  |  Page 100  |  Page 101  |  Page 102  |  Page 103  |  Page 104  |  Page 105  |  Page 106  |  Page 107  |  Page 108  |  Page 109  |  Page 110  |  Page 111  |  Page 112