Petru URDEA - O privire asupra studierii reliefului glaciar şi periglaciar din România în ultimele două decenii


areale cu statut de complexe glaciare, ca de pildă complexele glaciare Valea Rea (Simoni 2002-2003) sau complexul glaciar Zârna-Ludişor din Munţii Făgăraş (Simoni, Flueraru 2006), hărţile geomorfologice alcătuite şi având ca suport, în multe cazuri, modelul terenului, surprinzând complementaritatea formelor glaciare şi periglaciare la alcătuirea peisajului geomorfologic al zonelor studiate. Cum relieful periglaciar este prin excelenţă un relief climatic, abordarea pe baze climatologice a


condiţiilor de modelare din arealul carpatic s-a axat, de foarte multe ori, pe utilizarea diagramelor morfoclimatice Pégui, dar mai ales Peltier (Urdea 1989; Urdea, Sîrbovan 1995; Gruia 1995a; Voiculescu 2000a), diagrame ce permit încadrarea fiecărei staţii meteorologice, situată la o anumită altitudine, într-un anumit domeniu morfoclimatic. Plecând de la modul în care aceste diagrame exprimă anumite particularităţi morfoclimatice şi coroborându-le cu tendinţele temperaturii solului din etajul alpin (Pasotti, 1994), a fost abordată într-o manieră speculativă posibilitatea existenţei permafrostului în Munţii Făgăraş (Voiculescu, 2000b), sau, punând bază şi pe anumite indicii morfologice, în Munţii Ţarcu (Gruia 1995b). Tot plecând de la diagramele morfoclimatice şi de la datele climatologice adiacente şi prin inventarierea în teren a unor forme periglaciare reprezentative, dar mergând pe calea modelării computaţionale prin realizarea de hărţi digitale, s-a ajuns de exemplu la concluzia că în Munţii Căpăţânii etajul morfogenetic periglaciar ocupă 104,32 km2


, adică 14,83% din suprafaţă (Onaca 2006). Date fiind particularităţile geomorfologice distincte ale Masivului Piatra Craiului, am remarca modul


în care T. Constantinescu a studiat cu minuţiozitate formele de relief, identificând şi descriind într-o manieră convingătoare forme specifice acestui areal montan, ca de exemplu strungile şi arcadele (ferestrele) periglaciare (Constantinescu 2009), sau complexul de modelare gelifracţie-carstificare (Constantinescu 2006). O menţiune specială trebuie făcută asupra identificării în estul Depresiunii Făgăraşului a unor


elemente asimilate depresiunilor termocarstice, importante prin semnificaţia lor paleoclimatică (Băcăinţan 1990), a lobilor de solifluxiuni pietroase de tip stone-banked lobes în Munţii Parâng (Urdea, Vuia 2000), sau identificarea şi caracterizarea pe criterii structurale şi sedimentologice a depozitelor de pantă stratificate active în Munţii Făgăraşului sau fosile în Munţii Cindrelului (Urdea 1995a). Cunoscând rolul de indicatori paloeclimatici pe care îl au gheţarii de pietre, precum şi faptul că sunt


asociaţi cu prezenţa permafrostului discontinuu (Barsch, 1978), şi având la bază inventarierea acestora în principalele masive din Carpaţii Meridionali, alături bineînţeles de alte forme periglaciare (Urdea 1991, 1992a), a fost posibilă reconstituirea răspândirii permafrostului asociat acestor mezoforme în Munţii Retezat şi Munţii Făgăraşului pentru intervalul Würm III – Dryasul Nou, calculându-se inclusiv volumul permafrostului, volumul gheţii conţinute, precum şi evoluţia limitei inferioare a permafrostului continuu, discontinuu răspândit şi discontinuu peticit, pentru fiecare secvenţă temporală (Urdea 1998a). Pe acelaşi palier ideatic se situează şi utilizarea gheţarilor de pietre şi a lobilor de solifluxiune în


descifrarea evoluţiei postglaciare a unor zone din Munţii Călimani şi din Munţii Rodnei, cu extensie până în perioada contemporană, exploatând şi informaţiile de ordin dendroecologic (Naghi et al. 2004). Referitor la problematica permafrostului, este necesar să trecem peste faptul că poziţia


României, în plină zonă temperată şi cu un relief ce nu depăşeşte decât în puţine locuri 2500 m, nu ar sugera ca oportună abordarea acestei probleme, însă investigaţiile de teren conduc spre concluzii diametral opuse, şi anume că în Carpaţii Româneşti există condiţii compatibile cu existenţa permafrostului. În prima instanţă, a fost vorba despre identificarea de forme de relief asociate permafrostului, cum sunt gheţarii de pietre, în cadrul cărora a fost descoperită gheaţă de cimentaţie, apoi utilizarea unor diagrame specifice cu suport climatic, ca de pildă diagrama Harris (Urdea 1993a) şi, nu în ultimul rând, utilizarea de metode de investigare indirecte ca de exemplu monitorizarea temperaturii izvoarelor aflate la baza frunţii gheţarilor de pietre sau conurilor de grohotiş şi metoda BTS -Bottom Temperature Snowcover- (Urdea


10


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88  |  Page 89  |  Page 90  |  Page 91  |  Page 92  |  Page 93  |  Page 94  |  Page 95  |  Page 96  |  Page 97  |  Page 98  |  Page 99  |  Page 100  |  Page 101  |  Page 102  |  Page 103  |  Page 104  |  Page 105  |  Page 106  |  Page 107  |  Page 108  |  Page 109  |  Page 110  |  Page 111  |  Page 112