ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010


industrială; zone de exploatare şi prelucrare a resurselor naturale de subsol sau de suprafaţă (mine, cariere, amenajări hidroenergetice etc.); construcţii pentru transporturi şi infrastructuri, maşini, instalaţii, linii tehnologice, utilaje, alte componente materiale şi/sau ansambluri ale acestora; peisaje culturale industriale; fonduri documentare publice sau private (proiecte, documentaţii tehnice, fotografii, înregistrări video şi audio, documente juridice, alte documente legate de industrie şi de tehnică). Legea privind regimul juridic al patrimoniului tehnic şi industrial nr. 6 din 2008 respectă şi


completează prevederile Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, ale Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii muzeelor şi a colecţiilor publice nr. 311/2003, republicată. Normele metodologice ale Legii nr. 6/2008 sunt în curs de elaborare. Instituţiile implicate în protejarea patrimoniului tehnic şi industrial sunt Ministerul Culturii şi


Cultelor şi serviciile deconcentrate ale acestuia, alături de Institutul Naţional al Monumentelor Istorice. Acestea se ocupă cu identificarea, clasarea, cercetarea şi punerea în valoare a bunurilor de patrimoniu pe baza unui set de criterii elaborate de Ministerul Culturii şi Cultelor, cu avizul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, dar şi al Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor. Patrimoniul industrial include un număr mare şi variat de fabrici oferind un spaţiu interior vast, o


structură solidă şi în anumite cazuri faţade cu o arhitectură deosebită, elemente care favorizează multiple forme de reutilizare a spaţiului clădirilor industriale în: spaţii expoziţionale, săli de spectacole, spaţii rezidenţiale, etc. În prezent se manifestă tot mai pregnant tendinţa de a lega noua viaţă a clădirilor industriale de proiecte culturale inovatoare, demonstrându-se în acest mod că patrimoniul industrial îşi păstrează funcţia de „pol de excelenţă”. Rezultatele care se pot anticipa se regăsesc în construirea unei reţele de instituţii (culturale, administrative, agenţii de planificare teritorială, cercetători din rândul arhitecţilor şi geografilor), capabile să disemineze „bune practici” în domeniul reabilitării, conservării și refolosirii vechilor unităţi de producție, în acord cu îmbunătăţirea mediului socio- economic în interiorul orașelor.


Patrimoniul tehnic şi industrial la nivel european Dacă iniţial sfera de cuprindere a turismului industrial se raporta în funcţie de unităţile industriale


nefuncţionale, fie ca urmare a unor cauze economice (reducerea sau epuizarea resurselor minerale), fie a condiţiilor legate de politica de valorificare a resurselor: ex. aplicarea procesului de restructurare a sectorului minier (în Germania: regiunea carboniferă Ruhr, în Italia: bazinul carbonifer al Sardiniei, ş.a.), cu timpul conceptul de turism industrial a înglobat un sens mai larg presupunând şi vizitarea unităţilor industriale operaţionale (Elspeth, 2000) sau chiar a altor tipuri de unităţi economice aparţinând sectorului bancar, al asigurărilor, unităţi economice de producţie alimentară, de producţie a energiei, zone de producţie viti-vinicolă, etc. (Hill, Alexander & Cross 1975, Cox&Fox 1991, Macionis 1996, MacCannell 1976, Swarbooke 1995, Kelly și Dixon 1991, citaţi de Elspeth 2010). La ora actuală, patrimoniului tehnic şi industrial i se acordă o atenţie deosebită la nivel european şi


chiar mondial, preocupările fiind focalizate atât pe conservarea elementelor de arheologie industrială cu scopul de a preveni distrugerea acestora în urma abandonului rezultat ca o consecinţă directă a încetării activităţii industriale, precum şi pe acţiunea de valorificare din punct de vedere cultural şi turistic a siturilor industriale care prezintă multiple valenţe de ordin tehnic, cultural, social și estetic. La nivel european acţiunile de conservare şi valorificare a siturilor industriale sunt multiple, fiind


axate pe diferite subcategorii de patrimoniu industrial: - situri miniere singulare (mine, cariere) sau zone de exploatare minieră care au o extensiune


47


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88  |  Page 89  |  Page 90  |  Page 91  |  Page 92  |  Page 93  |  Page 94  |  Page 95  |  Page 96  |  Page 97  |  Page 98  |  Page 99  |  Page 100  |  Page 101  |  Page 102  |  Page 103  |  Page 104  |  Page 105  |  Page 106  |  Page 107  |  Page 108  |  Page 109  |  Page 110  |  Page 111  |  Page 112