ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010


Preoţii predică iubirea poporului, dar aceasta este numai o momeală fiindcă Dumnezeu nu ajută decât forţa brută, noi cu toţii trebuie să o întrebuinţăm pentru a ucide şi a extermina pe aceşti valahi. Religia, prin cele zece porunci ale ei spune: nu ucide, nu fura, nu dori femeia altuia pentru că acestea sunt păcate. Aceasta e păcat ? Nu este păcat ! Păcat va fi cu adevărat dacă nu vom extermina această bandă (…) de valahi opincari (…). Vom organiza şi o noapte a Sfântului Bartolomeu (…) şi vom ucide şi copiii în pântecele mamelor lor” [11]. Lozincile oficiale, strigate pe străzi, făţiş, exaltat, erau: „Oláhmentes hazát !” (Vrem patrie fără


valahi !), „Horthy, Csáky, Teleki, minden oláh menjen ki !” (Horthy, Csáki, Teleki, toţi valahii să se care !) sau „Zsidómentes Erdély !” (Vrem Ardeal fără evrei !). Prin ordinele nr. 625, 766 şi 1 188 ale Comandamentului Superior al Armatei regale ungare se prevedea: „Trebuie îndepărtaţi din funcţiunile publice toţi funcţionarii cu limba maternă română care au ajuns, fie prin numire, fie prin transfer, în funcţiuni publice pe teritoriul eliberat (sic !) de la 1 ianuarie 1940 (…) Funcţionarii cu limba maternă română, concediaţi în sensul celor de mai sus, vor fi somaţi să se mute în teritoriul de sub Administraţia română”. Într-un manifest semnat Tineretul maghiar şi datat 3 septembrie 1941, răspândit în toate localităţile


mai mari din nord-vestul Transilvaniei se scria, printre altele: „Proclamăm lupta împotriva tuturor şi a tot ce nu este unguresc. Avem o singură dorinţă: un viitor maghiar mai fericit şi un popor maghiar satisfăcut înlăuntrul graniţelor milenare ungare” [12]. La 24 mai 1942, circa 1500 de studenţi horthyşti, încolonaţi, au purtat pe străzile Clujului lozinci naţionaliste, revizioniste, strigând în cor: „Ki az oláh csordával !” (Afară cu turma de valahi !) [13]. Comentând acţiunile represive ale autorităţilor horthyste maghiare, Kelemen Sándor şi Szenczei


László, contemporani ai evenimentelor, scriau: „Comandanţii militari, în cea mai mare parte, au fost de orientare fascistă, şovinistă (…). Cea mai importantă muncă a comandanţilor militari a constat în operaţiuni de «curăţire»” (Kelemen, S., 1946, p. 12-13). „Soldăţimea pătrunsă până în măduva oaselor de teoriile fasciste, odată ajunsă în nordul Transilvaniei, a săvârşit atrocităţi odioase faţă de locuitorii neajutoraţi ai satelor româneşti” (Szenczei, L., 1946, p. 161). Eliberarea Ardealului de nord de sub dominaţia horthystă, prin jertfa de sânge a soldaţilor români,


desăvârşită la 25 octombrie 1944, a reinstaurat administraţia românească asupra acestor teritorii atât de greu încercate. Dictatul de la Viena fost declarat nul atât prin Convenţia de Armistiţiu din 12 septembrie 1944, cât şi prin Tratatul de pace din 10 februarie 1947. În consecinţă, temeiul juridic al graniţei de stat dintre România şi Ungaria rămâne Tratatul de la


Trianon, fapt confirmat şi prin Tratatul de bază dintre România şi Ungaria, încheiat la Timişoara şi ratificat de ambele părţi la sfârşitul anului 1996.


Note de final [1] Traseul topografic al liniei de graniţă româno-ungare este descris în lucrarea Frontiera de stat a


României, autor Gr. Stamate, p. 59-60. [2] Trianonul reprezintă o parte integrantă a domeniului de la Versailles, reşedinţa regelui Ludovic al


XIV-lea, una dintre cele mai reprezentative realizări ale artei franceze din secolul al XVIII-lea. [3] 33 km (7,4% din lungimea totală) reprezintă râurile de frontieră (în cea mai mare parte Mureş -


22,3 km). [4] Partium (Partes reapplicatae) grupează cele patru comitate pe care Ungaria dorea să le alipească în dauna Transilvaniei, dar care au rămas restituite Ardealului de către împăratul Carol al VI-lea, în anul 1732.


63


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88  |  Page 89  |  Page 90  |  Page 91  |  Page 92  |  Page 93  |  Page 94  |  Page 95  |  Page 96  |  Page 97  |  Page 98  |  Page 99  |  Page 100  |  Page 101  |  Page 102  |  Page 103  |  Page 104  |  Page 105  |  Page 106  |  Page 107  |  Page 108  |  Page 109  |  Page 110  |  Page 111  |  Page 112