ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010 Problematica periglaciarului


Fiind convinşi că vor exista cititori ce-şi vor pune întrebarea ,,De ce nu crio-nival?”, ţinând cont de


faptul că pe plan mondial teremenul de periglaciar este încetăţenit şi utilizat în întreaga sa semnificaţie, fenomenologia periglaciară fiind una extreme de complexă (Washburn 1979; French 2007) în contrast cu ambiguitatea asociată termenului de nivaţie (Thorn 1988), considerăm că utilizarea de către noi a termenului de periglaciar este una potrivită, cu atât mai mult cu cât etajul morfoclimatic şi morfogenetic periglaciar, expresie a legii etajării, este un etaj de tranziţie între etajul fluvio-torenţial şi cel glaciar, limita inferioară a acestui etaj fiind considerată a fi la nivelul izotermei de 3˚C (5˚C în arealele cu vânturi puternice). Totuşi, în contrast cu percepţia internaţională asupra acestor fenomene cu acoperire în termenul de periglaciar, nu ne putem exprima surprinderea în faţa utilizării concomitente a noţiunii de periglaciar şi de crionival de către unii autori români. Privind lucrurile din perspectivă spaţio-temporală apare ca firească şi întrebarea: Procesele periglaciare


sunt de actualitate sau formele prezente sunt în totalitate forme relicte, inactive? După cum vom constata, periglaciaţia este un fenomen activ în arealul carpatic (Urdea et al. 2008c) cu atât mai mult cu cât, mediul periglaciar fiind asociat cu prezenţa permafrostului – nu presupune însă ca obligatorie prezenţa acestuia -, probarea prezenţei acestuia în spaţiul Carpaţilor Româneşti dă greutate răspunsului afirmativ la întrebarea în discuţie. Parcurgând literatura de specialitate aferentă periglaciarului din România constatăm că modul de


abordare al acestei problematici a suferit schimbări de ordin cantitativ, prin inventarierea de forme periglaciare în noi areale şi, mai ales, de ordin calitativ prin maniera modernă, instrumentală, de obordare, ce şi-a pus amprenta pe rezultatele obţinute. Dacă perioada anterioară s-a remarcat printr-o acumulare substanţială de date aferente în special


pentru zona înaltă a Carpaţilor, cu inventarierea şi descrierea formelor caracteristice, în intervalul de care ne ocupăm atenţia a fost focalizată şi spre aspectele ce vizau geneza, structura şi evoluţia acestor forme, inclusiv pentru regiunile montane mai joase, fie că este vorba despre articole ştiinţifice dedicate, fie că este vorba despre capitole distincte în teze de doctorat publicate (Florea 1998; Băcăinţan 1999; Rusu E. 1999; Rusu C. 2002; Mihai 2005; Nedelea 2006; Constantinescu 2009; Murătoreanu 2009). Dacă ţinem cont şi de elaborarea unor teze de doctorat asupra unor regiuni montane, cu capitole sau subcapitole dedicate problematici periglaciarului şi/sau glaciarului, dar care nu au văzut lumina tiparului, ca de exemplu asupra Munţilor Şurianu (Lucian Drăguţ 2003), Munţilor Cernei (Dorel Gureanu 2005), Munţilor Lotrului (Cosmin Ancuţa 2005), versantului nordic al Munţilor Călimani (Dan Laurenţiu Stoica 2006), bazinului Topologului (Andreea Denis Andra, 2007), bazinului Râului Doamnei (Smaranda Simoni 2007), văilor de pe versantul vestic al Munţilor Maramureşului (Alexandru Mureşan 2008), sau Munţilor Piule-Iorgovanu (Mircea Ardelean 2010), acumulările sunt demne de ţinut minte. În această ordine de idei, amintim completarea ,,tabloului periglaciar’’ cu elementele specifice pentru


munţi mijlocii, ca de exemplu Munţii Baraolt (Băcăinţan 1999), Munţii Bârgăului (Rusu E. 1999), Munţii Rarău (Rusu C. 2002), Munţii Timişului (Mihai 2005), Munţii Giumalău (Lesenciuc 2006), sau Munţii Tulişa (Urdea, Cheslerean 1998) şi, desigur, pentru munţi mai înalţi, ca Munţii Făgăraşului (Florea 1998), Munţii Leaota (Murătoreanu 2009), Munţii Piatra Craiului (Constantinescu 2009) sau aria montană din bazinul Argeşului (Nedelea 2006) şi, desigur, Munţii Retezat (Urdea 2000), aceasta din urmă devenind un reper în materie, prin exemplaritatea formelor şi proceselor identificate şi explicate. După cum lesne ne putem da seama, interesul manifestat faţă de zonele montane a condus de multe


ori la o abordarea comună a reliefului glaciar şi periglaciar din cadrul unor unităţi montane distincte, ca în cazul Munţilor Lotrului (Ancuţa 1995), a Munţilor Şurianu (Drăguţ 1996; Urdea, Drăguţ 2000) sau a unor


9


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88  |  Page 89  |  Page 90  |  Page 91  |  Page 92  |  Page 93  |  Page 94  |  Page 95  |  Page 96  |  Page 97  |  Page 98  |  Page 99  |  Page 100  |  Page 101  |  Page 102  |  Page 103  |  Page 104  |  Page 105  |  Page 106  |  Page 107  |  Page 108  |  Page 109  |  Page 110  |  Page 111  |  Page 112