ANALELE ASOCIAŢIEI PROFESIONALE A GEOGRAFILOR DIN ROMÂNIA, Vol. I, nr.1/2010 Creşterea şomajului din anii 1992 – 1994, diminuarea de la jumătatea deceniului respectiv, dar


menţinerea sa la o valoare medie de 8,3% constituie momente de evoluţie comune atât României, cât şi ţărilor din Europa Centrală şi de Est. Relativa linearitate a şomajului dintre anii 1995 – 1997 reprezintă şomajul inerţial (Andreff, 2001). Inerţia şomajului era datorată eliminării progresive a surplusului de salariaţi moştenit din economia centralizată. Faptul că progresul economiei nu a reuşit să reducă substanţial şomajul, înseamnă că nu era vorba de „şomaj conjunctural, ci de un şomaj structural sau „tranziţional”, legat în parte de restructurările aparatului de producţie şi de schimbările instituţionale (Pailhé 1998, citat de Andreff, 2001 pag. 27). Producţia şi munca în regim de tip „lohn” 7)


. După desfiinţarea CAER-ului, producţia a intrat în declin,


odată cu scăderea drastică a puterii de cumpărare a populaţiei şi cu imposibilitatea producătorilor autohtoni de a deveni competitivi, atâta vreme cât preţul materiilor prime era ridicat. În aceste condiţii, producătorilor români le-a rămas ca unică alternativă de supravieţuire munca în regim de tip „lohn”. Aceasta este una din metodele prin care se asigură, momentan, menţinerea activităţii în unităţile industriale vizate. Producţia confecţiilor a cunoscut o evoluţie explozivă. Această ramură industrială, împreună cu forţa sa de muncă, se află într-un permanent pericol: atunci când beneficiarii/partenerii străini nu vor mai considera producţia din România eficientă, aşa cum s-a întâmplat în Polonia, Ungaria, şi se vor muta spre alte pieţe cu forţă de muncă şi mai ieftină (în Republica Moldova, Ucraina) lăsând actualii patroni români, precum şi forţa de muncă plătită cu cele mai mici salarii din economia românească, în faţa unei realităţi dure (Ziarul Financiar 7.12.2004). Pericolul este iminent în faţa pieţei concurenţiale din China, iar efectele negative deja se resimt.


România în post-tranziţie În perioada post-tranziţie, revigorarea economiei naţionale, menţinerea, accentuarea sau schimbarea


unor tendinţe şi fenomene conturate în perioada tranziţiei, precum şi efectele întârziate ale evoluţiilor demografice au avut efecte complexe asupra caracteristicilor pieţei forţei de muncă. Se ridică problema pragului depăşit de economia şi de întreaga societate românească pentru a păşi în


perioada post-tranziţiei. Din literatura economică privitoare la această problematică, extrem de bogată, se desprinde ideea că sfârşitul tranziţiei, deci debutul post-tranziţiei, începe atunci când economia este una de piaţă, funcţională. Mai concret, când sectorul privat este predominant şi când managementul afacerilor este descentralizat (Scarlat 1999). La finele anului 2003, în Raportul periodic, Comisia Europeană specifica: ”România poate fi considerată ca o economie funcţională de piaţă în condiţiile continuării decisive a progreselor înregistrate” (Raport periodic asupra progreselor înregistrate de România în vederea aderării la UE, 2004, Comisia Comunităţilor Europene, Bruxelles). În perioada 2002 – 2003 PIB-ul a atins nivelul maxim din perioada pre-tranziţie, deci putem concluziona că perioada post-tranziţie a început în anii 2002 – 2003. De asemenea, se vehiculează şi ideea că tranziţia nu se termină niciodată, pentru că o economie de piaţă nu este rigidă, ci evoluează (Scarlat 2007). Revigorarea economiei. La începutul deceniului actual, economia românească a fost marcată de cel mai


ridicat ritm de creştere economică din Europa Centrală şi de Sud-Est. Acesta s-a concretizat prin 7) Afacerile în „regim de lohn” presupun producerea unor articole folosind forţa de muncă necalificată sau


puţin calificată locală, considerată ieftină pe plan internaţional. Materia primă este importată, prelucrată, apoi exportată din nou. Cele două părţi contractante sunt formate din exportator şi importator, sau ordonator (de obicei, o firmă cu prestigiu, cunoscută pe piaţa internaţională) şi executant. Acest tip de afaceri se întâlneşte mai mult în industria uşoară (textilă, de fabricare a încălţămintei sau a ţesăturilor şi ornamentelor). Termenul românesc „regim (de) lohn” este derivat din cuvântul din limba germană: „lohn” = leafă (http://ro.wikipedia.org/wiki/Regim_de_lohn).


31


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68  |  Page 69  |  Page 70  |  Page 71  |  Page 72  |  Page 73  |  Page 74  |  Page 75  |  Page 76  |  Page 77  |  Page 78  |  Page 79  |  Page 80  |  Page 81  |  Page 82  |  Page 83  |  Page 84  |  Page 85  |  Page 86  |  Page 87  |  Page 88  |  Page 89  |  Page 90  |  Page 91  |  Page 92  |  Page 93  |  Page 94  |  Page 95  |  Page 96  |  Page 97  |  Page 98  |  Page 99  |  Page 100  |  Page 101  |  Page 102  |  Page 103  |  Page 104  |  Page 105  |  Page 106  |  Page 107  |  Page 108  |  Page 109  |  Page 110  |  Page 111  |  Page 112