medic
ro
dosar
Sisteme de sănătate
Descriere, analiză comparată şi modalităţi de finanţare a serviciilor de sănătate
Dr. Cristiana Bărăgănescu
medic de familie Râmnicu-Vâlcea
Au fost descrise o serie de sisteme de sănătate cu anumite caracteristici organizatorice
şi de finanţare, luându-se în calcul modul de colectare a banilor, plata medicilor şi
a spitalelor. În Europa de Vest, sistemele de sănătate din Comunitatea Europeană şi
Asociaţia Europeană a Liberului Comerţ sunt de două tipuri: Sistemul de Sănătate tip
Beveridge şi cel de tip Bismark.
În ţările Europei Centrale şi de Est, n impozite generale controlate de generalişti, aşa-numiţi „deţinători de
sistemele de sănătate au fost inspirate Parlament (circa 85% din suma fonduri” care posedă un fond complet
după ideile lui Semasko datând din anii fondurilor pentru serviciile de pentru pacienţii lor, fond care include
‘20. În prezent, cele mai multe ţări din sănătate), bugete de stat, taxe şi eventualele servicii de specialitate
fostul bloc socialist sunt în perioada generale, asigurări cu contribuţie pe care pacienţii le pot primi în spi-
de tranziţie spre sisteme de sănătate variabilă în funcţie de salariu (de tale. Medicii specialişti din spitale sunt
alternative. Un alt model de sisteme de la 0%, 2%, 3,85%, până la 10% din plătiţi printr-un salariu de bază la care
sănătate este cel care funcţionează în salariu; de exemplu, în Marea Bri- se adaugă diferite sporuri (pentru cali-
SUA, fiind bazat pe asigurări private vo- tanie sunt scutite de la contribuţie ficare, vechime, grad de periculozitate
luntare. persoanele cu un salariu mai mic etc.). Într-o anumită măsură se practică
de 3.224 de lire sterline/an), sume şi coplata reprezentând o anumită parte
I. Sistemul Naţional plătite de pacienţi pentru diverse din prestaţia medicală efectuată. Chel-
de Sănătate tip Beveridge
medicamente sau unele prestaţii tuielile de sănătate sunt diferite de la o
(SNS)
(stomatologice, oftalmologice etc.), ţară la alta. Eficienţa crescută a sistemu-
aproximativ 2,5%, asigurări private lui de sănătate britanic se datorează în
Sistemele de sănătate tip Beveridge - într-o proporţie foarte mică 5-6%, principal rolului de filtru al medicilor
sau Sistemele Naţionale de Sănătate au n finanţarea mixtă - este vorba de- generalişti, precum şi dezvoltării reţelei
fost inspirate de Raportul din 1942 al spre unele proiecte sanitare şi so- de asistenţă primară de sănătate.
lui Beveridge care oficializa organizarea ciale comune care sunt finanţate
adoptată de Suedia în anii ‘30. Întreaga de administraţia sănătăţii, cu II. Sisteme de sănătate
Europă de Vest (Danemarca, Finlanda, condiţia ca responsabilitatea aces-
bazate pe asigurări publice
Irlanda, Norvegia, Suedia, Marea Brita- tei finanţări să treacă după un timp
nie) a adoptat sau menţinut acest model la autoritatea sanitară locală. Siste-
obligatorii tip Bismark
după cel de-al doilea război mondial. mul este controlat de Guvern, care A fost inspirat de legislaţia socială
Sudul Europei (Grecia, Italia, Portugalia, reprezintă terţul plătitor şi dispune germană din 1883. Funcţionează în Aus-
Spania) s-a alăturat acestui grup în anii de un buget de stat stabilit prin vot tria, Germania, Belgia, Olanda, Franţa
’80, iar Canada în anii ’70. Sarcinile SNS şi controlat de Parlament. (după 1989, prin sistemul de reformă
sunt în general următoarele: Medicii generalişti sunt plătiţi per medicală, a fost adoptat şi în România).
n elaborarea politicii sanitare; capita, în funcţie de numărul de pacienţi Finanţarea se face prin contribuţii so-
n e miterea de îndrumări ale autori- înscrişi pe listă, care poate cuprinde ciale bazate pe salarii (patron, angajat).
tăţilor pentru probleme de sănă- până la 2.500 de pacienţi. Într-o mai Fondurile sunt gestionate de organisme
tate; mică măsură, plata se poate face şi per statuare neguvernamentale gestionate
n alocarea resurselor; serviciu, la care se adaugă diferite prime de reprezentanţi ai populaţiei. Banii
n monitorizarea performanţelor auto- în funcţie de numărul de imunizări ac- pentru sănătate în acest sistem provin:
ri tă ţilor din subordine. tive sau proporţia de screening-uri. 60% din asigurări sociale, contribuţii
Modul de colectare a fondurilor ( fi- În Marea Britanie există un buget de obligatorii, 10-15% din impozite, taxe
nanţarea) se face prin următoarele practică necesar funcţionării cabi- specifice, 10% din asigurări private, 10-
metode: netului. De asemenea, există şi medici 15% prin plata de pacient.
pag. 34 nr. 46/iulie-august 2008
Page 1 |
Page 2 |
Page 3 |
Page 4 |
Page 5 |
Page 6 |
Page 7 |
Page 8 |
Page 9 |
Page 10 |
Page 11 |
Page 12 |
Page 13 |
Page 14 |
Page 15 |
Page 16 |
Page 17 |
Page 18 |
Page 19 |
Page 20 |
Page 21 |
Page 22 |
Page 23 |
Page 24 |
Page 25 |
Page 26 |
Page 27 |
Page 28 |
Page 29 |
Page 30 |
Page 31 |
Page 32 |
Page 33 |
Page 34 |
Page 35 |
Page 36 |
Page 37 |
Page 38 |
Page 39 |
Page 40 |
Page 41 |
Page 42 |
Page 43 |
Page 44 |
Page 45 |
Page 46 |
Page 47 |
Page 48 |
Page 49 |
Page 50 |
Page 51 |
Page 52 |
Page 53 |
Page 54 |
Page 55 |
Page 56 |
Page 57 |
Page 58 |
Page 59 |
Page 60 |
Page 61 |
Page 62 |
Page 63 |
Page 64 |
Page 65 |
Page 66 |
Page 67 |
Page 68 |
Page 69 |
Page 70 |
Page 71 |
Page 72 |
Page 73 |
Page 74 |
Page 75 |
Page 76 |
Page 77 |
Page 78 |
Page 79 |
Page 80 |
Page 81 |
Page 82 |
Page 83 |
Page 84 |
Page 85 |
Page 86 |
Page 87 |
Page 88 |
Page 89 |
Page 90 |
Page 91 |
Page 92 |
Page 93 |
Page 94 |
Page 95 |
Page 96 |
Page 97 |
Page 98 |
Page 99 |
Page 100