This page contains a Flash digital edition of a book.
oncolog-hematolog
ro
kilanţi. Cisplatinul şi carboplatinul ore administrat la 3 săptămâni pentru la pacientele tratate cu ciclofosfamidă
sunt ehivalente din punct de vedere al cel puţin 3 cicluri. La baza acestei in- cu dox­orubicină, pentru ca următorul
răspunsului, dar mielosupresia, nefro- dicaţii se află mai multe studii clinice trial GOG 4 să compare ciclofosfamida
patia, neuropatia şi emeza sunt mai randomizate. Astfel, studiile europene plus dox­orubicin cu ciclofosfamidă,
importante în cazul cisplatinului. Din ICON-1 (International Collaborative dox­orubicin plus cisplatin. Acest trial
tax­ani, cel mai indicat este paclitax­e- Ovarian Neoplasm Trial 1) şi ACTION a arătat o îmbunătăţire semnificativ
lul, care stimulează asamblarea mi- (Adjuvant ChemoTherapy in Ovarian statistică din punct de vedere a ratei
crotubulilor din dimerii de tubulină şi Neoplasm Trial) au inclus 925 de pa- de răspuns clinic complet, intervalului
stabilizează microtubulii prin prevenirea cienţi stadializaţi chirurgical cu stadiul liber de boală, a ratei globale de răspuns
depolimerizării. Această stabilizare in- IC grad 3 şi stadiul II, au dovedit supe- şi supravieţuirii globale pentru combi-
hibă reorganizarea dinamică normală a rioritatea din punct de vedere al supra- naţia ciclofosfamidă-dox­orubicin-cis-
reţelei de microtubuli esenţială pentru vieţuirii globale a tratamentului adju- platin. Protocolul GOG 52 la care crite-
diviziunea celulară în interfază şi mi- vant ce are ca bază sarea de platină. riul de includere au fost pacientele cu
toză. În plus, paclitax­elul a demonstrat Studiul GOG 15 (Gynecologic Oncology boală minimă reziduală nu mai mare
activitate atât în cazul tumorilor rezis- Group) de fază III a comparat trei cicluri de 1 cm în diametru, stadiul III, a com-
tente, cât şi sensibile la componenţii de paclitax­el carboplatin cu şase cicluri de parat combinaţia celor trei droguri cu
platină. Tox­icitatea paclitax­elului inclu- tratament adjuvant la paciente cu boală combinaţia ciclofosfamidă-cisplatin,
de mielosupresia, reacţii de hipersensibi- în stadii incipiente şi risc crescut, din arătând că nu ex­istă diferenţe semni-
litate şi aritmii cardiace care fac necesa- punct de vedere al eficienţei terapeutice ficativ statistic din punct de vedere al
ră monitorizarea cardiacă. şi tox­icităţii. Deşi rata de recidivă şi ratei de răspuns patologic complet,
Studiile clinice şi trialurile randomiza- supravieţuirea fără semne de boală nu intervalului liber de boală şi al supra-
te la sfârşitul anilor 1990 au definit patru a arătat diferenţe semnificativ statistice vieţuirii între cele două combinaţii.
concepte majore în tratamentul citostatic între cele două braţe, au permis inves- Astfel, în anii ’80, tratamentul standard
standard al cancerelor ovariene: tigatorilor să concluzioneze că trei ci- pentru boala avansată sau recurentă l-a
1. polichimioterapia este superioară cluri de tratament adjuvant au aceeaşi reprezentat combinaţia ciclofosfamidă
monoterapiei; eficienţă terapeutică ca şase cicluri de 600 mg/m
2
- cisplatin 5 - 100 mg/m
2
la
2. regimurile cu bază sarea de platină tratament. Studiul a arătat totuşi o ten- 21 de zile. Următoarele trialuri clinice
sunt superioare celor fără o sare de dinţă în reducerea cu 33% a riscului de Southwest Oncology Group, National
platină; recidivă în favoarea celor şase cicluri de Cancer Institute of Canada trial, Gynae-
3. carboplatinul este echivalent din tratament. cological Cancer Cooperative Group for
punct de vedere al eficienţei cispla- the European Organization for Research
tinului cu tolerabilitate şi tox­icitate Tratamentul adjuvant and Treatment of Cancer şi Mayo Clinic
redusă;
în stadii avansate de boală
nu arată diferenţe semnificativ statistic
4. combinaţia dintre doi agenţi citosta- din punct de vedere al ratei de răspuns,
tici: sare de platină şi agent alkilant Pornind de la premisa că majoritatea intervalului liber de boală şi supravieţuirii
oferă beneficii ehivalente regimurilor tumorilor epiteliale ovariene sunt chi- atunci când cisplatinul este înlocuit de
complex­e de tratament. miosensibile, iar reducerea volumului carboplatin 300 mg/m
2
în combinaţie
Pornind de la numeroasele studii din tumoral creşte eficienţa terapeutică, cu ciclofosfamidă, dar a arătat ex­istenţa
ultimele două decenii, asocierea standard chirurgia citoreductivă permite reduce- unor diferenţe semnificative între cei doi
de chimioterapie este paclitax­el 15 mg/ rea volumului tumoral cu creşterea efi- compuşi de platină din punct de vedere
m
2
în perfuzie de 3 ore cu carboplatin cienţei tratamentului chimioterapic ad- al tox­icităţii, aceasta fiind mult mai
la AUC de la 6 la ,5, cu administrare la juvant. Studiile din ultimii 20 de ani au mare pentru cisplatin.
3 săptămâni interval. Rata de răspuns dovedit că cea mai eficientă combinaţie Anii ’90 au introdus în paleta terapeu-
pentru această schemă variază în func- de tratament chimioterapic considerată tică un nou citostatic, paclitax­el. Studiile
ţie de volumul bolii reziduale. Astfel, ca primă opţiune terapeutică este aso- clinice efectuate au comparat în stadiile
rata de răspuns clinic poate fi de 95%, cierea paclitax­el 15mg/m
2
/3 ore infu- avansate de boala IIB, III şi IV schemele
cu o rată de răspuns clinic complet de zie, urmat de carboplatin AUC 6-,5 la clasice cu o nouă combinaţie terapeutică
5%, de răspuns patologic complet de trei săptămâni. Rata de răspuns este paclitax­el cisplatin sau paclitax­el car-
50%, cu o supravieţuire fără semne de de 0% pentru pacienţii cu citoreducţie boplatin. GOG 111 compară schema
progresie a bolii de la 15 la 24 de luni şi (debulking) suboptimală şi de 80% pen- paclitax­el 135 mg/m
2
în administrare
o supravieţuire globală de 26 până la 60 tru cei cu citoreducţie optimală. de 24 de ore şi cisplatin 5 mg/m
2
cu
de luni. Istoric, primele trialuri clinice au com- ciclofosfamidă 50 mg/m
2
- cisplatin
Tratamentul standard adjuvant pen- parat monoterapia cu tratamentul com- 5 mg/m
2
, iar studiul randomizat OV
tru stadiile incipiente I şi II de boală cu binat policitostatic. GOG 22 a comparat la 10 (International Collaborative Ova-
prognostic nefavorabil, care îndeplinesc pacientele cu “bulky disease” tratamentul rian Neoplasm trial) paclitax­el 15
minimum un criteriu pentru risc cres- cu melfalan şi hex­ametilenmelamină mg/m
2
/3 ore, cisplatin 5 mg/m
2
cu ci-
cut, este chimioterapia cu bază sare de cu tratamentul cu dox­orubicină şi ciclo- clofosfamidă 50 mg/m
2
- cisplatin 5
platină, respectiv carboplatin AUC ,5 fosfamidă şi a observat o creştere sem- mg/m
2
. În ambele trialuri s-au obţinut
intravenos după paclitax­el 15 mg/m
2
/3 nificativă a ratei de răspuns complet diferenţe semnificative din punct de
Nr. 6/martie 2009
pag. 11
Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68
Produced with Yudu - www.yudu.com