infecţio ro
opţiuni terapeutice
icani (18,6% din totalul pacienţilor din studiul IDEAL11 faţă de caucazieni12,13
) sunt mai mici . Tolerabili-
tatea celor 3 scheme de tratament a fost similară. Studiul IDEAL, deşi a comparat eficienţa şi siguranţa celor doi peginterferoni, nu poate fi considerat un studiu comparativ direct datorită diferenţelor în do- zarea RBV (conformă cu Sumarul Caracteristicilor Produsului pen- tru pegIFN alfa-2a, dar cu doze investigaţionale la momentul res- pectiv pentru pegIFN alfa-2b), pre- cum şi datorită diferenţelor de de- sign în schema de reducere a dozei de RBV în cazul anemiei11
. Alte două studii care ne pot edi-
fica asupra eficienţei celor două molecule de peginterferon au fost publicate recent online în „Gas- troenterology”. Rumi şi col .14
au prezentat re-
zultatele unui studiu care a com- parat eficacitatea şi siguranţa ce- lor 2 pegIFN în combinaţie cu RBV (administrată conform indicaţiilor aprobate, 800-1.200 mg/zi pentru braţul cu pegIFN alfa-2b 1,5 mcg/ kgc/săpt., respectiv 1.000-1.200 mg/zi pentru braţul cu pegIFN alfa- 2a 180 mcg/săpt.). Concluziile stu- diului care a inclus un număr rela- tiv redus de pacienţi cu G1,2,3 sau 4 (n = 431; 212 pacienţi trataţi cu pegIFN alfa-2a plus RBV, respectiv 219 pacienţi trataţi cu pegIFN alfa- 2b plus RBV): deşi cele 2 regimuri au demonstrat un regim similar de siguranţă, tratamentul cu pegIFN alfa-2a plus RBV a adus o rată de RVS semnificativ mai mare com- parativ cu pegIFN alfa-2b plus RBV. Reţinem că pentru pacienţii cu G1/4 ratele de RVS au fost de 48% pentru combinaţia pegIFN alfa-2a plus RBV şi respectiv 32% pentru combinaţia pegIFN alfa-2b plus RBV (p = 0,02). Ascione şi col.15 au raportat re-
zultate similare într-un studiu com parativ direct al aceloraşi 2 regimuri terapeutice, peginterfe- ron alfa-2a sau alfa-2b plus RBV, cu diferenţa că doza de RBV a fost
identică indiferent de molecula de pegIFN asociată (1.000 mg/zi pen- tru G 75 kg). Pe grupuri mici de câte 93 de pacienţi cu HVC G1/4, ratele de RVS au fost 54,8% pentru pacienţii trataţi cu pegIFN alfa-2a 180 mcg/ săpt. plus RBV, faţă de 39,8% pen- tru pacienţii trataţi cu pegIFN alfa- 2b 1,5 mcg/kgc/săpt. plus RBV (p = 0,04), autorii concluzionând că regimul conţinând pegIFN alfa-2a determină o rată de RVS semnifica- tiv mai mare faţă de pegIFN alfa-2b plus RBV. În sfârşit, o ultimă referinţă po-
tenţial relevantă pentru selectarea celui mai potrivit regim terapeutic aparţine lui Awad şi col.16, care au coordonat un review sistematic Co- chrane al studiilor clinice random- izate ce compară cele 2 molecule de pegIFN. Metaanaliza RVS, ce a inclus 8 studii clinice şi peste 4.300 de pacienţi, a arătat că pegIFN alfa- 2a a crescut semnificativ numărul pacienţilor ce au obţinut RVS faţă de pegIFN alfa-2b (47% vs 41%; RR 1,11, 95% CI 1,04-1,19, p = 0,004). Metaanaliza efectelor adverse ce conduc la întreruperea tratamentu- lui a inclus 10 studii şi a demonstrat că nu există diferenţe semnificative între pegIFN alfa-2a şi pegIFN alfa- 2b. Concluzionând această parte
dedicată alegerii terapiei optime pentru pacienţii naivi cu HVC G1, putem afirma că datele ştiinţifice publicate recent vin să confirme că cele 2 molecule de peginterferon sunt diferite, urmând ca viitorul să demonstreze dacă diferenţele de eficienţă sau tolerabilitate se pot corela cu structura diferită a celor două molecule sau cu profilul far- macocinetic diferit. Ce facem cu pacienţii cu eşec
anterior? 40-50% dintre pacienţii trataţi cu tratamentele actuale eşu ează5,6,7,8
(non-răspuns, break-
through, recădere), iar marea lor majoritate speră şi se interesează despre apariţia unor terapii cu o rată mai bună de succes. „Boom”-
ul informaţional datorat interne- tului a determinat creşterea nive- lului de cunoaştere a acestor pa cienţi, iar aprobarea indicaţiei de retratament pentru cele două molecule de peginterferon3,4
nu a
rămas neobservată, confruntându-ne în ultima perioadă cu frecvente cereri ale pacienţilor de a încerca o nouă cură. De asemenea, a crescut numărul studiilor care au obiectiv reuşita retratamentului cu acelaşi regim terapeutic, actualul standard peginterferon plus ribavirină. Datele publicate în 2008 privind
RVS la pacienţii cu HVC G1 retrataţi cu pegIFN plus RBV după recădere anterioară (Poynard şi col.17 şi col.18
, Kaiser ) au demonstrat o eficienţă
relativ acceptabilă pentru această categorie - 23% cu pegIFN alfa-2b plus RBV 48 de săptămâni17
pectiv 50% cu pegIFN alfa-2a plus RBV 72 de săptămâni18
, res- . În schimb,
pentru pacienţii cu non-răspuns anterior, dovezile par să indice mai degrabă amânarea retratamentu- lui, datorită unor rate de răspuns nesatisfăcătoare (6% cu pegIFN alfa-2b plus RBV 48 de săptămâni17
,
respectiv 14% cu pegIFN alfa-2a plus RBV 72 de săptămâni19
), rămânând
ca studiile să confirme în viitor utilitatea prelungirii duratei de (re) tratament la 72 de săptămâni, ce pare mai realistă conform studiului REPEAT. Ineficienţa retratării pacienţilor
non-responderi cu pegIFN plus RBV 48 de săptămâni a fost confirmată de un studiu open-label, multi- centric, internaţional, comunicat recent de Zeuzem şi col.20
. Obiec-
tivul acestui studiu a fost să deter- mine dacă pacienţii HVC G1 care nu au răspuns anterior la pegIFN alfa-2a 180 mcg/săpt. plus RBV 1.000-1.200 mg/zi, răspund la re- tratamentul cu pegIFN alfa-2b 1,5 mcg/kgc/săpt. plus RBV 800-1.400 mg/zi, 48 de săptămâni. Dintre 117 pacienţi înrolaţi, doar 12 au ter- minat studiul, rata de renunţare fiind de 89,7%, prinicipalul motiv fiind eşecul terapeutic (67,5%). Nici
pag. 32
nr. 20 • 4/2009
Page 1 |
Page 2 |
Page 3 |
Page 4 |
Page 5 |
Page 6 |
Page 7 |
Page 8 |
Page 9 |
Page 10 |
Page 11 |
Page 12 |
Page 13 |
Page 14 |
Page 15 |
Page 16 |
Page 17 |
Page 18 |
Page 19 |
Page 20 |
Page 21 |
Page 22 |
Page 23 |
Page 24 |
Page 25 |
Page 26 |
Page 27 |
Page 28 |
Page 29 |
Page 30 |
Page 31 |
Page 32 |
Page 33 |
Page 34 |
Page 35 |
Page 36 |
Page 37 |
Page 38 |
Page 39 |
Page 40 |
Page 41 |
Page 42 |
Page 43 |
Page 44 |
Page 45 |
Page 46 |
Page 47 |
Page 48 |
Page 49 |
Page 50 |
Page 51 |
Page 52