MANTAUA LUI GOGOL


Destule pot părinţii tăi să îţi vorbească despre mine; (apoi foarte serios) Oricum, te pot asigura că fac de toate foarte bine.


Cain: (dând să plece)


Eşti un ridicol fanfaron!


Ispititorul: (apucându-l de mână)


Mă rog matale, ce-ai dori să fac ca să te pot convinge? Poate rotundu-l vrei zări?


De-abia rosteşte întrebarea şi amândoi se înalţă atât de sus, încât Pământul le apare în faţa ochilor ca o bilă turtită.


Cain: (ştergându-şi sudoarea de pe frunte după revenirea instantanee, exact pe locul de unde s-au înălţat)


Halal să-ţi fie de ispravă, da’ ştiu că ai putere multă! (cu îngrijorare) N-oi fi cumva chiar Necuratul?


Ispititorul: (cu trufie) Ce-ţi pasă cine te ajută


când pân’ la gât eşti îngropat? Dar oamenii aşa-s făcuţi, ca firu-n patru să-l despice şi-apoi să cadă în rahat…


Vizibil mulţumiţi de cum a decurs întâlnirea dintre ei, Cain şi Ispititorul îşi strâng mîinile, astfel pecetluind prietenia.


Actul III Aceeaşi căsuţă din Actul II.


În ea trei persoane: Adam şi Eva, deja bătrâni de- a binelea, împreună cu flăcăiandrul Set, ultimul lor născut.


Scena 1


O, ştiu, vi-i greu să tot trudiţi, captivi cu gându-n tragedie! Nici mie nu-mi este uşor având Pământu-n custodie.


Tot alergând să pregătesc terenul pentru viitor, ca oamenii ce vor veni să se urască cu mult spor,


44 Anul II, nr. 4-5, oct 2012 – apr. 2013 Adam:


Şi iac-aşa trecură anii, iar noi trecutu-ne-am cu ei, încât din junii de-altădată, azi am ajuns doi bătrânei.


Dar nu din bătrâneţe vine durerea noastră, scumpă Eva, - ştiut fiind că-i inerentă -, ci seva-i vine din altceva:


Pierduţi sunt primii doi născuţi - Abel ucis din invidie, Cain ucigaşul dus în lume – şi-n veci cu noi n-o să mai fie!


Sau poate-n mare mila Sa, Domnul mai iute ne-a uni - prin moarte ori prin înviere – şi-n inimi pacea va veni…


Set: (foarte agitat)


Mă mir că până azi n-aţi spus un cuvinţel de fraţii mei! Nu credeţi că sunt demn să ştiu? Sau e tabú să pomeniţi de ei?


Eva:


Să nu ne judeci, fiu iubit, pentru o vină-nchipuită! N-am abordat această temă, căci drama prin tăcere-i domolită.


Scena 2 Intră Ispititorul, ca întodeauna tânăr şi surâzător:


Ce mult mă bucur, dragii mei, că ne-ntâlnim din când în când! Numai atunci putem vorbi de cele care zac în gând…


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52