MANTAUA LUI GOGOL


Abel cade. De-abia când constată că şi-a ucis fratele, Cain se dezmeticeşte şi începe să plângă.


Scena 3


Cain: (smulgându-şi părul din cap)


O, Doamne, ce-am putut să fac cu bestia ce-n mine zace! L-am omorât pe blândul Abel ca niciodată să n-am pace.


Întreaga viaţă-i voi vedea figura tristă, iubitoare din clipa când l-am repezit cu ura mea ucigătoare,


ce inima i-a sângerat-o ʼnainte să lovesc cu piatra, şi-oi fi întâiul fratricid sătul să-şi mai suporte mutra.


(Se opreşte din plâns, îşi duce mâna la frunte şi vorbeşte precipitat):


Am omorât...Sunt criminal... Să fug! Dar cum poţi să te-ascunzi de tine însuţi?...Grea povară să fugi când vrei să te înfunzi...


(Priveşte-n jur năuc):


Nu-l voi lăsa pe bietul Abel să fie sfârtecat de fiare! Am să-l îngrop, ca la-nviere să sară sprinten în picioare...


(Acoperă cadavrul, apoi o ia la fugă.) Scena 4


Glasul de tunet al Domnului îl încremeneşte:


Unde-ai pornit în fuga mare tu-ntruchipare-a rătăcirii? Ai mâinile scăldate-n sânge, iar firea ta-i duşmană Firii...


Credeai că poţi să te ascunzi de ochiul Meu preavigilent, când sângele lui Abel strigă că te-ai purtat ca un dement?


(Cain tremură şi cade cu faţa la pământ, murmurând: Îndurare, Doamne!)


Domnul continuă:


Nu îndurare ţi se cade după a ta nesocotinţă, ci de căinţă şi ispaşă e mare, mare trebuinţă...


Dar dacă viaţa-ţi este dragă chiar cu torturi de nedescris, ţi-o dăruiesc, ca traiul zilnic să te scufunde în abis:


Un semn te va feri de moarte, luându-ţi dreptul de-a muri până ce Eu voi socoti că le-ai plătit din plin pe toate.


Scena 5


Apare Ispititorul în chip de om, şchiopătând uşor şi cu faţa numai zâmbet:


Mă bucur mult, iubite Cain, că te-ntâlnesc şi-om vorovi – acuma că sentinţa-i dată, gândeşte-te la ce va fi:


Ca să-ţi trăieşti cu cap viaţa de mititel nemuritor, nu doar de sfaturi e nevoie, ci şi de-un braţ ocrotitor.


Cain: (încă vizibil marcat de „întâlnirea” cu Domnul)


De unde naiba-ai apărut, că nu te-am mai văzut pe-aici?


Ispititorul:


Sunt braţul care-ţi trebuieşte şi vreau să devenim amici.


Cain: (neîncrezător şi ironic)


Ia uite ce noroc pe mine cu-aşa o faină întâmplare!... De nu ţi-i cu bănat, amice, aş vrea să ştiu în ce eşti tare.


Ispititorul: (rânjind)


Anul II, nr. 4-5, oct 2012 – apr. 2013 43


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52