MANTAUA LUI GOGOL


toate râurile, de ploile şi lumina roşiatică învăluind sălcii învăpăiate. De valuri alburii şi de caierele plumburii ale ceţii. De tot ce nu vedeam, ce-mi scăpa până la ivirea ta. Iubeam totul, cât îmi erai alături. Iubeam şi acum, când ai revenit, când trecuse totul, însă o parte din tine, ceva nelămurit şi dorit, nu-mi mai aparţinea. Nu-ţi aparţinea. Nu mai erai soţul de atunci, de dinainte. Nu mai erai tu. Ce puteam să fac în asemenea circumstanţe? Trebuia să joc fals. Condescendenţa, amiciţia, învoiala ori alte sentimente, aspecte ale existenţei noastre anterioare deveneau doar nişte noţiuni. Pe cât îmi era cu putinţă, încercam să ascund totul. Nu voiam să mai fiu eu, cea de atunci. Sesizam, totuşi, un aspect straniu: pasiunea ori ceea ce nu se supunea raţiunii, nu putea fi uitat. Chiar dacă îţi spuneam că nu te recunosc, chiar dacă jucam după un scenariu fals, înţelegi de ce nu puteam, nu puteam să nu te iubesc?


Nu puteam să mă opun intenţiilor tale. Mi-


ai fi ghicit, probabil, ipocrizia. Ţi-am spus că te voi reţine, că vei fi prizonierul meu, pentru că aveam nevoie de tine. Voiam să te ştiu sănătos, perfect refăcut. Ştiam că din scenele de care îţi aminteai ai fi fost în stare să făureşti povestea unui trecut la fel de verosimil precum prezentul căruia începeam să mă opun, pe care încercam să-l denaturez. Inelul, malul Adriaticii, Lara şi multe alte amintiri expuse cu o meticulozitate de invidiat nu-mi ofereau siguranţa necesară. Nu ştiam dacă într-adevăr, cum aş fi dorit, ţi-ai amintit absolut totul. Edith avea şi ea un rol important în tot acest calambur. De fapt, tocmai prezenţa ei, rostul ei, măiestria de care dădea dovadă, toate astea mă făceau să-mi pun zeci de întrebări. Când ţi-am spus că e soţia ta, oare de ce n-ai ripostat vehement? De ce nu te-ai opus? Se putea să-ţi fi amintit doar elementele disparate? Sentimentele? ― Vreau să cunosc adevărul, ai răbufnit. Tăceam. Probabil că „spoliere” ar fi fost


cuvântul necesar descrierii stărilor prin care treceam. Mă simţeam vânată de fiinţa care se oglindea în interiorul meu. Voiai să-ţi deconspir totul, dar nu ştiai că iubirea ideală induce misterul necesar. Chiar şi atunci când scriam, când făuream lumi imposibile, îmi spuneai că avem norocul de a trăi de două ori aceleaşi sentimente. Descriindu-le, găseam mii de conotaţii ale acestor trăiri înălţătoare. Divinizam ceea ce făceam, cu toate că nu reuşeam să-mi explic esenţa anumitor amănunte. Întotdeauna, înainte de a începe un paragraf nou, înmuiai vârful creionului într-un amestec de nisip, pilitură de aur şi apă. Apoi, cu frunze uscate, păstrate dintr-un noiembrie imemorabil, în partea de jos a foii întindeai stratul de ceară topită. Spuneai: „Să lăsăm cuvintelor libertatea necesară”. Temeinicia ta, felul în care izbuteai să te detaşezi de această lume, de parcă invadând spaţiile imaginarului meu, amestecându-mi gândurile cu gândurile tale, toate astea mă făceau să nu mă mai


24 Anul II, nr. 4-5, oct 2012 – apr. 2013


pot recunoaşte decât în prezenţa ta. „Oare iubirea noastră nu se rezumă doar la nişte imitaţii, la felul în care copiem persoana de alături?” În semiîntunericul biroului cu oglinzi, chiar şi respiraţia noastră căpăta un luciu aparent: valuri de aer învelite în fumul lumânărilor aprinse primprejur. Să te ating, atunci, în acele ore, mi se părea a fi ceva de neînchipuit. „Frunzele acestei toamne au mirosul sufletului tău”, ai spus tu.


4. ― Adevărul, insistam. Nu aveam nevoie


de jocul ei stupid. Mi-a spus că mi-a acceptat subiectul, că va juca tocmai aşa cum îmi doream. Ticluirile nu-mi puteau fi de niciun folos. Nici într- un caz n-aş fi acceptat fericirea promisă, bucuria oferită de prezenţa ei, dacă nu mi s-ar fi oferit o infimă parte de adevăr, de realitate în care aş fi reuşit să mă recunosc. În ciuda vârstei, a melancoliei ori


romantismului, Elza era o femeie plină de tact. Fabula, visa, se credea stăpâna universului fictiv şi perfectibil, dar, când venea vorba de situaţii îndoielnice, de anumite dificultăţi, mă uimea rapiditatea şi justeţea reacţiei sale. Felul în care soluţiona aceste impedimente, recurgând la o manieră pe cât de complexă, pe atât de subtilă, această fiinţă aproape angelică m-a ispitit chiar de la prima noastră întâlnire. ― Există un singur adevăr, se explica


femeia din faţa mea, un adevăr dureros pe care n-ai cum să-l înţelegi. Nu eşti pregătit pentru aşa ceva. Înţelept ar fi să acordăm timpului întâietatea cuvenită. Şi poate că, după o vreme, n-ai să mai insişti. Înţelegând totul, nu vei pune la îndoială aceste cuvinte. ― Dar nu te acuz, aproape că am răbufnit.


Ştiu că ai suferit zile de-a rândul doar ca să mă ştii fericit. Pur şi simplu, trăiesc un sentiment straniu: mă simt ameninţat de ceva ce nu reuşesc să desluşesc, nu-i găsesc originea, nu ştiu sub ce formă se ascunde aici, atât de aproape de mine; de tine, în cele din urmă. Musteşte între noi, în noi, pregătindu-se parcă să ţâşnească în exterior, să ne rănească. E ceva din trecut, ceva neîmplinit, omis ori uitat. Pricepi? Nu ştiam dacă pricepea. Poate că nici nu


încerca să-mi înţeleagă raţionamentele lipsite de premisele clare. Ori poate că ştia cu exactitate ce căutam tot acest timp. Ştia şi răspunsul, rezolvarea ideală, dar se temea să-mi deconspire asemenea certitudini. Pentru ea, pentru Lara şi pentru străina care cu atâta vervă şi stoicism susţinea că e soţia mea, pentru cele trei femei nu eram altceva decât un om bolnav, supus tratamentului riguros, o persoană căreia i se interzicea chiar şi cel mai neînsemnat efort. Zilnic, respectând orarul prestabilit de medicul de familie, fusesem nevoit să înghit cele


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52