This page contains a Flash digital edition of a book.
MANTAUA LUI GOGOL


în curs de realizare o carte care include, integral, fapte şi opinii (pro şi contra!) de-a lungul acestor ani, la incidenţa scrierilor cu viaţa. S-au adunat câteva zeci! Important! Nu este vorba despre memorialistică! Titlul, provizoriu desigur, nici nu putea fi altul, la „prima strigare”, decât: Cronicarii Clanului Călae! Ca sugestie, în văduvia noastră de cărţi beletristice sau de specialitate politic netrucate, ar fi bine să-i spună chiar Letopiseţ! Pentru că subiectele sunt tratate din punct de vedere istoric şi literar uneori până la confuzie cu cronologia, semnificaţia şi simbolistica evenimentelor din epoca în care se petrec.


Gabriel RUSU


autodafe-ului au început să se victimizeze. Dar călăii nu se pot înfrăţi cu „condamnaţii” graţiaţi, iar vinovaţii să rămână veşnic nejudecaţi! „Garnizoana Malamoc” 2013, după două


originale reuşite, „Sfinţii” şi „Profesoara de Maniere” 2011, nu este nici pe departe proză cazonă. Ci provocare! Avem aici o construcţie migăloasă, o redută îmbietoare în geometrie variabilă, cu capcane între cuvinte şi întâmplări, fapte brodate într-un fagure de personaje contradictorii, miere şi venin, distinct conturate prin replici axiomatice: „fiecare trebuie să mestece şi gura lui ceva!” Fie şi otravă! Numai să fim vedete! Realul şi ficţiunea se împreuneză pictorial, credincioase, într-un legământ solemn, etern, dar imediat şi fără scrupule se produce adulterul, fiind trădate cauze nobile prin firescul ancestral: „oricât de bun ai fi azi, mâine eşti perimat!” Tehnica, habitatul, confortul, cultura pun în cumpănă tăioasă omul (barda) şi (mama) natura: „aţi răvăşit pământul!” Omul trişează mistic Cuvântul veşnic


ARTA POETICĂ ÎN PROZĂ De curând a fost lansat volumul de proză


„Garnizoana Malamoc. Întâmplări din viaţa unui om care a trăit în vremuri năucitoare din punct de vedere istoric”, de Ştefan Dorgoşan, apărut la Editura Bren 2013, a noua carte din ciclul “Clanul Călae”. Pe bună dreptate evenimentul literar a reţinut atenţia. Îl ştiu pe autor de acum peste treizeci de ani, din perioada când era unul dintre actorii principali ai scrisului profesionist cotidiană


în presa centrală.


Vremurile îi simţise potenţialul viguros, dar, fără o motivaţie realistă, nu-i puteau folosi decât utopic şi ineficient forţa cuvântului şi a ideii. Un instruit printre frânagii! Ştefan Dorgoşan avea planuri de perspectivă pe termen lung, care nu puteau fi schimbate dintr-un capriciu pompieristic de pe o zi pe alta. În pline „evenimente”, oportuniştii au frecat pixurile pe hârtii saturate de venin. Degeaba! Când l-am cunoscut personal, acum două


decenii, m-a convins ce înseamnă concordanţa dintre om şi scrisul lui, ca lege a demnităţii şi respectului faţă de semeni şi societatea în care vieţuieşti. După „Ascensiunea” 1989, aducea producţii elaborate precum „Camera roşie cu dragoste” 1992, un evadat în lumea haotică, „Călae” 2002-2003 (pe care l-am citit în foileton), ţăranul care îşi trăieşte cu râvnă viaţa şi intemperiile ei, „Ofranda” 2005, nu noi judecăm Timpul- Dumnezeu, ci el pe noi. În faţa cărţilor, „experţii”


18 Anul II, nr. 4-5, oct 2012 – apr. 2013


creator, jurând şi cerşind Dragostea perpetuării nemărginite, incest oedipian care, firesc, neînscriindu-se în canoanele şi regulamentele riguroase ale mişcării finite ale pietrelor, vieţuitoarelor, astrelor şi eterului, induce repulsie şi anomie, haos: „în orice (r)evoluţie fiecare greşeală se repetă!” Cercul se strânge, natura acoperă dezordinile, mizeriile. Adevăr energetic: „ideea este clepsidra în care cuvintele curg precum nisipul!” Prizonieratul? O dulce libertate! Înţeleptul, din Garnizoană, înainte de a fi lapidat în Agora, spune: „Nu există şansa de a fugi de noi înşine! Acolo mă simt adevărat şi bine!”


Singurătatea, pentru că nu poate fi răstălmăcită, este punctul forte al discordiei şi dizgraţiei. Personajele lui Ştefan Dorgoşan, nefiind nici îngeri, nici sfinţi, nu tind spre perfecţiune, dar nici nu exagerează în orgolii. Împreună cu autorul, ele construiesc şi fortifică. Şi fac şi stâmbăciuni, şi minuni! Ca-n viaţă! Ştefan Dorgoşan este un scriitor matur, un fin mânuitor al stărilor psihologice, dar şi al imaginilor. Anunţatul „Storcător de cuvinte” va fi un roman cu multe surprize pentru profesionişti, dar şi de satisfacţii pentru tot mai rarii şi preţioşii devoratori de lectură, care nu vor regreta că au rămas pe metereze.


Rodian DRĂGOI


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52