This page contains a Flash digital edition of a book.
MANTAUA LUI GOGOL Mihai-Hafia TRAISTA


Evaluarea locului său în viață, la vârsta de 15 ani este în general pozitivă: «Am trăit vesel acești 15 ani din viața de adult, nu am luat parte la construirea societății civile, nu mă prezentam la secții de votare și cu mare succes am evitat orice contact cu regimul antipopular, dacă vă dați seama ce am în vedere; nu mă interesa politica, nu mă interesa economia, nu mă interesa cultura, nu mă interesa nici prognoza meteo, cu toate că era singurul lucru credibil din această țară, tot nu mă interesa».


Comparându-se, cel de acuma – de 30 de


SERGHEI JADAN - «DEPECH MODE»


Serghei Jadan s-a născut pe 23 august


1974 în orașul Starobilsk din regiunea Luhan (Ucraina). Operele sale literare au fost distinse cu diferite premii naționale și internaționale, traduse în treisprezece limbi, așezându-l astfel printre cei mai populari scriitori contemporani din Ucraina. Cele mai cunoscute cărți ale lui Serghei


Jadan sunt culegerile de poezii: «Generalul Iuda» (1995), «Pepsi» (1998), «Balade despre război și reconstruire» (2001), «Istoria culturii începutului de secol» (2003), «Maradona» (2007), «Etiopia» (2009), Lili Marlen (2009) «Arme albe și de foc» (2012); culegerile de proză scurtă: «Big Mak» (2003), «Anarhia din Ucraina» (2005), «Imnul tineretului democratic» (2006) și romanele «Depch Mode» (2004) și «Voroșilovograd» (2010). Atât prin poezie cât și prin proză Serghei


Jadan îndeplinește o misie socio-spirituală, care se cerea atinsă de mult, fiind cea mai dramatică și totodată cea mai veche contradicție a existenței omenești: contradicția între ceea ce se gândește și ceea ce se spune, între cum este un om «pentru sine» și cum apare «pentru ceilalți», care sunt sentimentele și trăirile sale și cum și le exprimă prin comportamentul său (Jaroslav Holoborodiko, Ligitimația undergroundului ucrainean, «Depch Mode» ca «Modern Talking» a lui Serghei Jadan, Oglinda săptămânii. Ucraina, nr 33, 27 august, 2005.)


Romanul «Depech Mode» este o poveste


despre generația anilor ’90, despre tineri de 19-20 de ani care trăiesc prăbușirea imperiului sovietic. Subiectul romanului este destul de simplu – trei prieteni pornesc în căutarea celui de-al patrulea, pentru a-i da o veste tristă și anume moartea tatălui său vitreg.


Ca toată literatura postmodernă și acest


text este autobiografic. Naratorul fiind reprezentantul lumii interioare a autorului, a existenței lui. Începutul romanului este oarecum șocant –


naratorul își aduce aminte despre prima sa experiență alcoolică și despre existența sa în lume.


ani, cu cel de atunci de 14-15 ani constată lipsa aproape oricărei schimbări, la început vorbește de factori externi – politici, economici, geografici și pe urmă despre cei particulari: «S-au schimbat prietenii, unii au dispărut pentru totdeauna și au apărut alții noi. S-a schimbat memoria, a devenit o memorie de lungă durată, dar nu s-a îmbunătățit deloc». Mai târziu aducându-și aminte de imperiul va spune: «Oricum ai întoarce-o în Uniunea Sovietică erau două lucruri cu care te puteai mândri – campionatul de fotbal și armamentul nuclear, cei care au furat poporului aceste două mari atracții, mă îndoiesc să-i aștepte o bătrânețe liniștită». În «Depech Mode» Serghei Jadan crează o


întreagă galerie de portrete: «Prieteni, am foarte mulți, de fapt nu


suntem o tovărășie care își petrece timpul liber împreună, ci un fel de colectiv de simulanți ce freacă creierii recrutorilor și angajatorilor, trăim în câteva camere învecinate, la același etaj, dormim fiecare pe unde apucă, nici nu-i cunosc pe toți. Aici singurul prieten adevărat este Vaska Comunistul, alții un public mai mult sau mai puțin întâmplător, deși ei sunt tot prietenii noștri, care ba apar ba dispar. (...) Toți avem în jur de 18-19 ani, marea majoritate din prietenii mei au fost exmatriculați și acum sunt ori șomeri, ori se ocupă cu lucruri nefolositoare nimănui. De exemplu nu am înțeles nicodată cu ce


se ocupă evreul-antisemit Câinele Pavlov «Părinții Câinelui sunt evrei, însă el nu se consideră evreu, spune că părinții – sunt părinți, iar el – este el și mai susține că are dreptate. Nu locuiește cu părănții, nici nu vorbește cu ei, spune că nu poate trăi alături de evrei. Se plimbă pe la toți cunoscuții, câteodată rămâne și la noi pentru o săptămână două, are și o bunică, se pare că nu este evreică, deoarece locuiește și la ea. Din când în când sustrage de la ea diferite porțelanuri vechi și le vinde la târgul de vechituri, cu banii obținuți cumpără din farmacii tablete și vine la noi. Atunci nu mai ieșim din cameră câteva zile, poate doar să urinăm sau să vomităm, dar se poate vomita și în cameră. În principiu se poate și urina. Eu îl iubesc pe Câinele Pavlov, și nu-mi pasă de antisemitismul lui.» «La același etaj cu noi trăiește și


contarabandistul gruzin Vacha, pe care Câinele îl Anul II, nr. 4-5, oct 2012 – apr. 2013 13


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52