MANTAUA LUI GOGOL


întreagă, am făurit, am ridicat precum castele de nisip. Ajunge o singură clipă, un val ivit ca din senin şi totul, absolut totul poate fi spulberat, măturat, anulat, contopit cu nisipul ţărmului întunecat.


Exista şi altceva, o luptă oarbă, purtată cu


propria persoană. În asemenea momente doream nici să nu mai exişti, dar înţelegeam că nu exista nimeni atât de râvnit, aşteptat, visat, căutat chiar şi în locurile în care ştiam că nu te vei opri vreodată. Poate că acele spaţii existau doar în mintea mea. Nu ştiu de ce, dar de multe ori le asemuiam descrierilor întâlnite şi în fabulaţiile fiicei. Citindu-mi anumite pasaje găsite pe te miri ce site-uri, Lara mă lăsa să cred că imaginile croite din acele idei îi erau cunoscute. Le trăia. Articula anumite adjective şi se oprea tocmai în locurile în care textul se întrerupea brusc. Probabil că urmau descrierile genunii, capătului de drum ori întunericului în care pătrundeai fără voia ta. Intuiam că tocmai dintr-un asemenea tunel, într-un viitor apropiat, nu vom izbuti să mai ieşim vreodată. Nici nu ştiu dacă ceea ce trăiam în acele


zile, îndărătul luminii amăgitoare, nu ascundea adevărul nimicitor: un fel de închistare sau refulare într-un univers delimitat de umbre ameninţătoare. Amăgirile mele se datorau, mai degrabă, acelei premoniţii neînţelese, aruncându-mă într-un fel de negură în care se dezintegra totul, creştea din interior, aidoma întunericului din nopţile de noiembrie. Speram să înfrunt toate acele halucinaţii. Recurgeam la stoicismul de care dădeam dovadă doar în prezenţa ta. Fumul din vis, treptat, devenea foc. Tăişurile orbitoare conturau mari bucăţi de metal, de tablă roşie, desprinse de autovehiculele mistuite de flăcări, abandonate la marginea drumului cenuşiu. Şi totuşi, aşijderea efectelor întâlnite la software-urile utilizate pentru editările video, lumina şi unghiurile acelui spaţiu necunoscut îmi permiteau să surprind imaginea dindărătul unui geam fumuriu. Acolo era Lara. Pe bancheta din spate, cu palmele lipite de sticlă, chipul fiicei nu trăda nicio emoţie, teamă sau oroare. Dimpotrivă. Liniştea de care dădea dovadă, pasivitatea ori lipsa oricărei împotriviri, oarecum, delimitau această imagine de restul visului. Mi se părea că doar eu eram cea care putea schimba totul. Era ca şi cum aş fi recurs la procedeul suprapunerii. Am plasat un layer inadecvat într-un cadru apocaliptic. Problema consta tocmai în dificultatea eliminării respectivei potriviri. Stratul suprapus, reprezentând imaginea fiicei, nu se supunea modificării. Undeva, într-un loc ascuns, s-a produs o eroare. Nu găseam punctul trebuincios. Ştiam că n-am să-l aflu nici până în clipa în care flăcările planului apropiat vor nimici totul. Absolut totul. M-am trezit îmbrăţişându-te. Am tresărit.


Te-am trezit în toiul nopţii. Nu te găseam în acel coşmar, dar te ştiam acolo. Ţi-am spus totul. În clipa în care m-am simţit în stare să judec cu


luciditate fiecare amănunt, am purces la comparaţii ce ţi-au stârnit fiori şi te-au pus pe gânduri. ― Poate că n-ar trebui să pleci. Iar dacă tot


insişti, această sâmbătă o putem petrece dincolo de fluviu. Cunosc un loc acolo. O noapte la hotelul Danubius e un vis ideal pentru orice familie ce se vrea fericită. ― Da, ai bâiguit mai mult pentru tine,


justificându-ţi mai apoi alegerea. Trebuie să-i îndeplinesc visul. Şi dacă nu mă crezi, poţi să-ţi arăt ultimul ei mesaj de pe Facebook „Îmi poţi demonstra ce înseamnă iubirea de tată?” Pricepi? Era clar că nu mă puteam opune acestei


iubiri deosebite. Afecţiunea ta nu cunoştea limite. Ţi-am spus de nenumărate ori că Lara îţi semăna întru totul. Şi nu doar fizic, dar şi prin felul ei de a fi, de a reacţiona, ori, mai degrabă, de a enerva prin acea impasibilitate, tăcere, ignorare totală tocmai în clipele în care se aştepta desluşirea, răspunsul necesar, când interlocutorul îşi pierdea cumpătul văzând-o, văzându-vă cum, pur şi simplu, faceţi abstracţie de prezenţa lui. În asemenea cazuri poate că nici minciuna nu m-ar fi supărat într-atât de mult, pe cât mă agasa indolenţa ta. Tu chiar nu înţelegeai că fericirea mea depindea doar de un simplu gest, de un singur cuvânt? Cum aş fi putut să vă opresc? Trebuia să inventez ceva. Orice. Atunci, în acea noapte, în urma acelui


coşmar, pentru mine, sâmbăta nu mai era doar ziua de poimâine. Era o ruptură de etern. Aidoma fisurii prezente pe ovalul de sticlă al ceasului din dormitor. Locul ciobului absent, absorbind lumina rămasă în această casă, eliberând rotocoale de umbră, treptat, devenea întunericul ce urma să se coaguleze între pereţii de piatră şi lemn rece. Te îmbrăţişam. Te cunoşteam mult prea bine. În ecoul respiraţiei tale învăţam să desluşesc chiar şi persistenţa tăcerii, acea linişte stăruitoare fără de care singurătatea noastră ar fi fost imposibilă. Ştiam că înţelegi. Cu cât deveneam tot mai apropiaţi, cu atât ne simţeam mult prea singuri, lipsiţi de interesul din partea celorlalţi, lăsând să se înţeleagă supremul adevăr: ne aparţineam pentru totdeauna. Probabil că am reuşit să ne izolăm aproape în totalitate. Dar nu ştiam că-n asemenea cazuri alte forţe, incontrolabile, pot schimba cursul firesc al existenţei noastre. Şi acelor intemperii, neprevăzutului, omul nu se mai poate opune. Putem învinge totul, putem obţine totul, exceptând, totuşi, o simplă îmbrăţişare, o privire, cuvântul ce urmează să-l rostim într-un viitor care nu e altceva decât o pregetare. Te sărutam pe frunte, ca şi-n acele seri de


început, când încercam să te epatez, mă temeam şi treceam printr-o susceptibilitate neînţeleasă. Nu mă lăsai să te cunosc. Ocoleai răspunsurile clare. Chiar de la prima întâlnire. Era o toamnă de basm. Interminabilă. Ireală. Aidoma acelui cadru idilic în care privirile noastre s-au intersectat pentru prima dată. Şi de atunci m-am îndrăgostit de fluviu, de


Anul II, nr. 4-5, oct 2012 – apr. 2013 23


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52