MANTAUA LUI GOGOL


Nu cred să fie vreo fiinţă care să-i poată rezista. (cu un dram de nostalgie) I-am rezistat cât am putut, dar e o dulce piază-rea...


Adam: (îşi pune mâinile în cap şi geme sfârşit)


O, Doamne, ce mai ticăloasă fără ruşine de păcat! În loc să-şi plângă-n hohot fapta, ea vrea cu dracu să mă bat...


Scena 3


Apare Ispititorul cu trup de şarpe şi cap de arhanghel:


Preascumpii mei, ce bine-mi pare că vă-ntâlnesc pe amândoi! Am auzit acea sentinţă şi m-am grăbit să fiu cu voi,


ca să vă spun că nu-i o dramă a noastră din Eden plecare – Pământu-i mare şi ne-aşteaptă să-l călărim fără cruţare.


Al meu e tot acest rotund cu ape, munţi şi largi câmpii; veţi constata c-aici vi-i locul, căci numai astfel veţi fi vii


în gânduri, fapte şi-aspiraţii, iar nu-n Eden – o zonă fadă cu interdicţii şi pedepse, unde doar robii vor să şadă...


E drept că nu va fi uşor să vă produceţi toate cele, după ce-n rai aţi trândăvit şi v-aţi format deprinderi rele.


Dar n-aveţi teamă, sunt cu voi şi vitregia vom învinge, ca din ţărână să răsară o dragoste ce nu se stinge.


(Adam şi Eva se relaxează vizibil şi pe faţa femeii chiar apare o umbră de zâmbet.)


Ispititorul îi priveşte cu mulţumire vicleană şi continuă:


În schimbul dărniciei mele, vă cer o justă chezăşie: Să daţi uitării Paradisul şi să vă-nchinaţi doar mie!


(Văzând că feţele celor doi se alungesc, el adaugă repede):


E timp destul de parafări după uşcheala din grădină... Căci, dragii mei, mari transformări v-aşteaptă-n suflet şi-n inimă,


alunecând ca-ntr-un coşmar prin suplul timpului tunel, ce leagă-n tot armonios lumi paralele fel de fel...


Mai bine însă mă opresc să debitez anticipări şi către poartă ne-ndreptăm ca să zburăm spre alte zări.


Se îndreaptă toţi trei spre poarta păzită de un arhanghel cu paloşul de foc în mână. Poarta se deschide pentru a-i lăsa să iasă, apoi se închide şi arhanghelul continuă să-şi rotească paloşul.


Actul II O căsuţă modestă din lemn şi chirpici.


În ea, patru persoane: Adam şi Eva, mult schimbaţi,


împreună cu fiii lor Cain şi Abel, doi flăcăi chipeşi şi zdraveni.


Scena 1 – În faptul zilei


Adam: (cu însufleţire)


De nopţi şi nopţi îmi dă târcoale un vis profund şi insistent: (adresându-se cu deosebire Evei) Întâi doar eu, apoi cu tine mă văd în al meu element,


o stare fără de egal dintr-o grădină, situată în altă lume, fără timp, unde iubirea-i laolaltă


cu tinereţea-nveşnicită, iar din văzduh se-aud cântări


Anul II, nr. 4-5, oct 2012 – apr. 2013 41


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52