MANTAUA LUI GOGOL


consideră evreu. Vacha are propria sa afacere, la ieșirea din oraș, nu departe de noi are câteva chioșcuri. Locuința lui are două camere, într-una trăiește el, iar în cealaltă își ține marfa de contrabandă, tot felul ciocolate, cola, heroină și ciupa-ciupsuri. Plătește gaborilor, paznicilor la fel, de noi nu se leagă, deci Vacha este un erou pozitiv, exact pozitiv, altfel nu ai avea cum să-l numești. El ne vinde vodcă bună deși nu ne face nici o reducere.»


«Undeva mai departe pe coridor trăiește


homosexualul Cacao, intelectualul din Donbas. Maică-sa lucrează la biblioteca unei exploatări miniere. Cacao este gras şi antipatic, tot vine pe la noi, de fap altă alegere nu are, cine şi-ar pune mintea cu un intelectual din Donbas. (...) Cacao poartă un costum de culoarea nisipului în care arată ca un adevărat pămpălău, nu-şi dezbracă costumul aproape niciodată, poate doar când merge la duş.» «Undeva, vizavi de noi, tot timpul trăiește Mărinarul, un ciudat cu urechea dreaptă sfârtecată, spune că ia sfârtecat-o un câine. Pavlov? Obligatoriu se găsește să întrebe cineva, așa ca o glumă. Mărinarul în felul lui este un temător de Dumnezeu, sau pur și simplu un întârziat, nici nu știu cum să explic, el, de exemplu se spală doar noptea, spune că nu vrea să-l incomodeze nimeni. Să te incomodeze cu ce? Îl întreb mereu. Mărinarul roșește?, dar continuă să se spele noaptea. Iată ce om ciudat.» «Dintre


alți


prieteni, l-aș putea aminti pe Carburator, da pe Sașa Carburator, la fel un prieten frumos. Sașa a venit de undeva de la hotar, cu toate că aici la tot pasul găsești câte un hotar. Sașa a venit împotriva voinței părinților săi, se pare că se întâmplă și astfel de lucruri, acasă a rămas maică-sa cu tatăl său vitreg. Sașa a terminat școala de șoferi, are permis de conducere adevărat și vrea să-și deschidă o firmă de transportat marfă, vrea să-și cumpere un dric și să care mobilă (...) dacă înțelegeți despre ce vorbesc. Odată și-a cumpărat chiar manuale cu scheme și descrierea automobilelor și încerca să înțeleagă ceva din ele. A început după cum ați ghicit de la studierea carburatorului. După un timp manualele au dispărut, eu înțeleg că cineva le-a băut, căci altfel de ce ar dispărea niște bunuri...» «Pe Vova și pe Volodia nu-i agrează


nimeni, dar toți acceptă prezența lor, sunt studenți la facultatea de istorie și la fel ca marea majoritate a emeninților conlucrează cu KGB. KGB-ul, bănuiesc că a suferit foarte mult din cauza prezenței în rândurile sale a acestor doi dăunători. Dar se pare


14 Anul II, nr. 4-5, oct 2012 – apr. 2013


că ordinea e ordine, altfel de ce ar mai apărea pe ștatele lor de plată. (...) Vova e puțin mai înalt, iar Volodea puțin mai plin, când se îmbată ies neobservați de nimeni pe coridor și încep să-și care pumni unul altuia și nu în glumă, căci bătaia se termina cu dinți scoși, cu muci și lacrimi pe face- uri. La început am încercat să-i despărțim, dar pe urmă ne-am spus – ce naiba se bat flăcăii, și ce dacă, poate la ei, la istorici așa se poartă, poate pentru aste le și plătește KGB-ul, de ce să ne băgăm.»


Bineînțeles mai este și personajul-narator,


care rămâne fără nume o lungă periodă de timp, până nu este numit în unul dintre dialoguri: Jadan. Toți acești prieteni trăiesc în propriul lor


Srghei JADAN


spațiu subcultural după legile anarhiei. Eroii (sau mai degrabă antieroii) romanului sunt înscriși de către autor în spațiul harkovian, ușor de recunoscut datorită denumirii clădirilor, piețelor, stațiilor de metro și a trenurilor electrice. Acest spațiu se împarte în două lumi diferite. O lume a celor bogați, a celor care conduc și trăiesc în centrul orașului, ca de exemplu generalul – tatăl Marusiei, care în ultimii 10 ani locuiește în Harkov, s-a despărțit de soție și a cumpărat fiicei sale un frumos apartament cu două camere într-o clădire frumoasă din centrul pieței, cu vedere spre municipalitate. Însă prezența


autorului narator cât și a prietenilor săi în această lume este sporadică și


aproape întâmplătoare. Viața lor aparține celeilalte lumi, a cărei coordonate sunt – internatele, restaurantele de gen «împinge tava», cantinele muncitorești și tot felul de bombe. «... există un raion... kilometri pătrați de sector privat de nepătruns, imediat după care încep uzinele, așa numite vechi periferii ale fabricilor și uzinelor, unde, mai ales vara nu întâlnești pe nimeni...», sau coordonate etnice «... rommi din Harkov și-au îndeplinit după propriul înțeles, vechiul vis despre sfântul megapolis al rromilor, ... pur și simplu s-au așezat pe malul râului și s-au fortificat cum au știut...», cartierele mărginașe și bineînțeles Gara, – simbolul acestei lumi: «... în câteva nopți în Gara de Sud a orașului Harkov puteai vinde orice, chiar și sufletul, dacă îl aveai...». Cel mai clar simbol urbanistic al prăbușirii


țării este uzina «fosta mândrie a industriei de apărare» din care la propunerea lui Ciapai eroii noștri vor să fure: «... uzina era în paragină, la fel ca


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52