MANTAUA LUI GOGOL


coridoarelor? Unghiul din care trebuie atacate intrările principale, cele de refugiu, punctele vulnerabile, gurile de aerisire, documentaţie completă, din copilărie, dar exprimată în termeni de specialitate? - De unde ştii toate chestiile astea, m-a luat


la rost Colonelul. - De la facultate, sunt student la construcţii


speciale. - Va să zică eşti „geniu”! Ce ai spus


împotriva partidului de ai ajuns aici? După ce am fost graţiat şi reabilitat, l-am


reîntâlnit; era comandant general la metrou. Nu uitase povestea veche. Cine uită poveştile incomode? - Tot la noi ajungi, mi-a prezis tânăra


cerşetoare care mă amăgea cu ghicitul viitorului în palmă.


Avea dreptate, ea regreta: toate femeile


care te vor dori se vor prăpădi! Eşti mai rău decât satana. Sapi tunele sub pământ, ca şobolanii, nu suporţi soarele, ai plăcerea de a ronţăi în ascunziş, întunericul nu poate fi decât orb, pe trasee fixe, instinctuale, obligatorii. Asta e vocaţia ta, pântecele pământului, subsoluri, cine intră în ele, din noroc, din întâmplare, din voinţă proprie, are o singură şansă – să meargă după traseul lor, nici în stânga, nici în dreapta, nici înapoi, numai înainte, tot înainte, indiferent unde duce acest necunoscut. Din naştere la moarte! Precis acolo! Ne considerăm superiori, dar toată viaţa


dorim să zburăm precum păsările sau să ne ascundem ca şobolanii; facem avioane, metrouri, camioane care aleargă mai repede decât caii, călcăm în băltoace, ne stropim cu noroi. Cine înţelege nebunia asta? Picioarele noastre nu pot depăşi viteza picioarelor noastre, tălpile noastre nu pot strivi şobolanii, mâinile noastre nu se pot avânta ca o mângâiere de aripă, inventăm recorduri pentru a ne amăgi, oricât de multe camioane vor fi, nu vor fi niciodată egale cu caii, iar grâu e suficient, pot să roadă şi şobolanii, numai să nu prăpădească ei mai mult, căci producţia mondială e de ajuns dacă măsurăm viaţa cu pasul. Un ciudat sentiment de ură se instalase în


sufletul meu de copil. M-am bucurat când au astupat intrările cazematei. Acum îmi era indiferent că le destupă. Amintirile mă încleştau. Simţeam durerea falezei sub muşcătura cupei buldozerului, parcă smulgea hălci de carne din trupul meu care îşi dorise să alunge cerşetorul din locul lui de linişte, din locul lui de dragoste, din nişa catacombei de sub biserică. Eram prea proşti ca să ne dăm seama că odată cu el va dispărea şi ea. În coridoarele cazematei, sub biserică, cu intrările de pe faleză astupate, dar cu uşiţa secretă pe care o ştia doar paracliserul cel tânăr, şi care avea legătură cu toate coridoarele dacă ştiai traseele, poate acum umblă stafii. A găsit ceva, nu ştiu ce, doar presupun, poate


34 Anul II, nr. 4-5, oct 2012 – apr. 2013


ceva arme, poate altceva, căci l-au arestat. Umbrele celor doi paracliseri, bătrânul şchiop, şi cel tânăr, ambiţios să ajungă preot, mă urmăresc cu insistenţă. Erau prieteni intimi, dar bătrânul avea oasele hodorogite şi nu avea putere să mai coboare în catacombe pentru a-şi împlini plăcerile trupeşti care nu-l părăsiseră. O făceau, grabnic, în altar. I-am văzut. De atunci îi urăsc pe toţi. Abia aşteptam să vină vacanţele, plecam la


bunicii mei de la ţară, scăpam de căldura infernală a oraşului, de privirea severă a mamei care nu-mi dădea voie la Mare de frică să nu mă înec. Eram naiv, îmi închipuiam că acolo nu sunt cazemate împuţite şi paracliseri homosexuali, că vom fi liberi. Să ne întrebăm ce e libertatea? Urcam la joacă pe dealuri molcome, uşor mângâiate de vânt ca faleza de briză, toropiţi, pe crestele tocite de razele încinse ale soarelui de vară, ne împiedicam de pietre ascuţite, ne înţepam dureros în mărăcini, ne răneam carnea fragedă, râdeam şi plângeam de fericire, de libertatea efemeră. Aici, în satul bunicilor, erau canarale, un fel de cazemate naturale, săpate de ploaie în pântecele dealului, apoi decopertate de vânturile năpraznice ale iernilor din câmpie, scoţând la iveală, de sub pojghiţa pământului spulberat, meterezele de piatră, cu intrări misterioase, care ne înfierbântau fantezia, înălţând castele înfricoşătoare în mintea noastră. Sau poate numai în închipuirea mea făceam aceste asociaţii fantasmagorice. Bunica ne dojenea: - Împieliţaţilor, iar aţi fost la canarale. Ce


naibii? Sunteţi copii de la oraş, mai deştepţi decât proştii ăştia din sat. Vă duceţi la văgăuna aia, o să vă mănânce şerpii (ne speria doar!), o să vă… Vai de hainele voastre; sunt zdrenţe! Bătrânul Călae ne aiurea cu poveşti: - Acolo s-au ascuns partizanii, bântuie şi


acum strigoii. Au murit fără lumânare. I-a trădat un chiabur.


- Tataie, ce-i ăla „chiabur”? - Om rău! Ni se făcea pielea ca de găină, de om rău


nu scapi nici în gaură de şarpe, aşa că partizanii au fost ucişi ca muştele, şi dacă s-au predat, şi dacă nu s-au predat. Adâncul canaralei nu avea coridoare cu ieşiri secrete, pântecul dealului era ca o capcană, i-a înşelat pe cei trei care dezertaseră din linia întâi, nici măcar nu erau partizani, erau dezertori, iar pe cel care îi trădase îl luase gura pe-dinainte, la beţie. Zvonul a ajuns la urechile unui jandarm care, de frică să nu fie trimis pe front, disciplinar, că n-a raportat cazul, s-a grăbit să o facă înaintea jandarmului din satul vecin. Plutonul, venit să-i captureze pe bieţii înspăimântaţi de nebunia genocidului, a tras fără somaţie. Erau recruţi! Nici măcar instrucţia de front n-o terminaseră! Întotdeauna l-am bănuit pe Călae pentru că


nu ne spune basme adevărate, inspirate din fantezie, ne povestea aventuri trăite de el în timpuri de


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52