MANTAUA LUI GOGOL Versurile cuprinse între copertele


volumului “Elegii pentru cerbul tânăr” pot fi parcurse şi chiar simţite cu uşurinţă asemeni unei oglinzi îndreptate spre înapoi pentru a ne privi singuri transformarea în ceea ce a fost numit, odată, demult, moarte. Cu toate că poezia lui Ion Căliman nu este presărată cu ideea sfârşitului, ea poate fi privită astfel, dar nu cu acelaşi sfârşit cu care omul este obişnuit încă de la primele semne ale perceprii sensului vieţii, ci cu acel sfârşit înţeles doar de cei ajunşi la apogeul înţelegerii sfârşitului, de cei ce reuşesc să găsească răspunsul metafizic al vieţii. Cu alte cuvinte, poezia lui Ion Căliman reuşeşte să treacă dincolo de limitele gândirii fizice şi să se indentifice cu spaţiul rămas încă necunoscut esenţei umane. Scena nu este părăsită, ci doar este coborâtă cortina pentru ca piesa să îşi continue drumul într- un alt timp, într-o altă dimensiune paralelă. Ion Căliman vine de peste timp ca o piesă


lipsă pe tabla de şah a poeziei, îmbrăţişând perfect spaţiul păstrat liber de cei care şi-au găsit, la timpul lor, locul în poezia contemporană, în poezia modernă.


RETROSPECTIVĂ POETICĂ


Ion Căliman ... poet


născut la Lugoj în anul 1948. Autor a nenumărate volume de poezie, şi nu numai, şi totodată reprezentant de seamă al folclorului autentic şi al culturii bănăţene contemporane este licenţiat al Facultăţii de Filologie al Universităţii din Timişoara, profesor în orăşelul bănăţean Făget, instructor metodist şi totodată director al Casei de Cultură din Făget (între anii 1979-1981 şi 1984-1990), poziţia fiindu-i consolidată prin funcţia de membru al Asociaţiei Folcloriştilor şi Etnologilor “Nicolae Ursu” din judeţul Timiş şi de profesatele funcţii de redactor al revistelor “Gazeta Făgetului” (1990-2001) şi “Făgeţeanul” (2002). Totodată este colaborator la o serie de reviste de cultură printre care trebuie amintite: “Amfiteatru”, “Arca”, “Forum studenţesc”, “Familia”, “Orizont”, “Renaşterea bănăţeană”, “Timisiensis”, “Gazeta Făgetului”, “Banat”, etc. Cu o bogată creaţie literară concretizată


prin volume de poezie şi nu numai, printre care amintim: “Iniţiere în timp”, “Piatră înflorind”, “De la mamă la sat”, “Poezii populare româneşti”, “Calcă-ţi, fiico, jurământul”, “Starea de ţărm”, “Cerul de lacrimi”, etc., momentul apariţiei antologiei de faţă, semnată Ion Căliman, “Numai minunile rămân - antologie de autor” (Editura Dacia


20 Anul II, nr. 4-5, oct 2012 – apr. 2013


Europa Nova, Lugoj, 2004) este foarte bine simţit de către autor şi ales spre concretizarea sa în volum, cuprinsul lucrării vorbind de la sine: “Cântec de- ngălbenire”, “Auzul seminţei”, “Descântec dintr-un lemn”, “Grădina cu lotuşi”, “Elegii pentru cerbul tânăr”, etc. Este uşor de observat că antologia îşi întinde mrejele până în timpul prezent (momentul apariţiei volumului), moment în care autorul se află fără putere de tăgadă pe culmea creaţiei poetice. Realizarea unei antologii nu este un lucru


foarte usor de înfăptuit. Selecţia textelor este un lucru anevoios în special în cazul în care este vorba de o antologie de autor, un motiv în plus fiind acela că toate poeziile constituie parte a creatorului lor. Traseul deloc uşor pe care autorul trebuie să îl parcurgă prin selectarea anumitor părţi din întreaga- i creaţie literară, o creaţie literară care reprezintă însăşi fiinţa creatorului proiectată în acel univers “doar al său” în care se refugiază sau chiar renaşte, nu poate fi parcurs cu lipsa chibzuinţei, putem spune, părinteşti. Putem afirma aceasta fără reţinere deoarece poezia reprezintă, într-un anumit fel, fructul poetului, “celălalt copil al său”. Grija părintească faţă de rodul iubirii ce îi leagă, a poetului faţă de poezia-i proprie, este specifică fiecărui individ în parte. Astfel, ruperea în părţi a întregului creat în timp, se realizează sub îndrumarea inimii şi sub greutatea lacrimilor nevăzute. Cartea cu care ne


întâmpină Ion Căliman se dovedeşte a fi o antologie- mamă. Spun “mamă” deoarece doresc a sublinia faptul că prin


“ruperea” unui întreg a fost sădit un nou lăstar al versului, a fost nascută o nouă stea a rimei. Astfel ia naştere un nou volum, de data aceasta antologic, ia naştere o punte de legătură între perioadele creatoare specifice oricărui mânuitor al condeiului. Antologia de faţă, ca şi toate antologiile de


text în general, fie ele sub formă poetică, fie sub formă eseistică, nu aduce un suflu nou în scriitura autorului, nu aduce nimic inovator în lumea poeziei sau în ochii cititorului. Nici nu trebuie. Ceea ce face în schimb, este lucrul cel mai de seamă ce îl poate face o antologie, şi anume acela de a culege laurii timpului şi de a aşeza “corola de lumini” a poeziei pe trunchiul literaturii regionale, naţionale.


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52