MANTAUA LUI GOGOL RECENZIE CARTE


Cristian-Paul MOZORU (Germania)


lumină / te-am propus … // E vremea / să mă pui / la loc / în sâmburele / tău / de foc …” (“Sâmbure”) Împletirea universală a cuvântului, a versului, a destinului poetic şi a destinului omenesc, toate acestea strânse la un loc, fac din poetul Ion Căliman un profet al celor ce vor urma în poezia românească, al ţintuirii pietrei de temelie a viitorului în poezia bănăţeană.


POEZIA SEMNIFICAŢIEI Poezia lumii a avut ocazia a se consolida


CREDINŢĂ BĂNĂŢEANĂ Conceptul de carte-rugaciune, conceptul de


carte-confesiune, nu este un eveniment de care cititorul să se lovească foarte des. Volumul semnat de deja binecunoscutul poet Ion Căliman, pe numele său, “Gura rugului” (Editura Nagard, Lugoj, 2005), este un astfel de volum. Mai bine zis, poate fi considerat un model de testament literar, un model de testament poetic. „Gura rugului” este cartea al cărei spirit reuşeşte să curgă prin fiinţa omenescului asemeni unei rugăciuni dăruite cerului. În acest volum, poezia este la ea acasă, iar confesiunea este calea către ceea ce va urma, toate acestea fiind făcute prin aleasa prelegere a versului. Totul se împleteşte ca într-un joc ludic, în care autorul deţine rolul principal, iar mobilul este cuvântul. Poezia din această carte nu mai are nevoie de creaţie literară, ori poetică. Poetul nu îşi mai are rostul său de creator. În “Gura rugului”, poetul ia rolul povestitorului. Povestitorul, omul simplu, la rândul său, îşi ia cartea vieţii în braţe şi începe să o etaleze înaintea marii treceri, tocmai ca destinul său să fie împlinit, iar finalizarea iniţierii (timpul petrecut în lumea fizică) să se poată întrepătrunde cu ceea ce va urma. În acelaşi timp, cartea se detaşează de


celelalte volume de poezie, obişnuite aş spune, prin muzicalitatea curgerii versului, prin liniştea emanate în paralel cu fizicul ce începe a se simţi deja oboist. Împăcarea cu sine, înţelegerea existenţei şi chiar împăcarea cu rolul jucat de fiecare fiinţă ca individual, toate acestea sunt foarte bine zidite pe parcursul întregului volum, iar (poate) mai cu seamă, de exemplu, în poezia “Sâmbure”: “În timpul meu / aproape dus / stâlp de


de-a lungul timpului cu autori de renume mondial. Poeticitatea românească, de asemenea. Însă nici una din acestea nu a ajuns la capătul romanului. Astăzi, încă se mai nasc aceia ce urmează a-şi juca rolul predestinat în piesa literaturii, în cuvântul încă nespus şi care încă aşteaptă în potenţă. Câmpului poetic nu i-au fost încă oferite toate seminţele născătoare de vers, iar dovada în acest sens stă neclintita corolă a poeziei contemporane, prezentă (şi) prin volumul “Elegii pentru cerbul tânăr” (Editura Dacia Europa Nova, Lugoj, 2003). Poezia românească îşi scrie în continuare


romanul ajungând la capitolul Ion Căliman. Un capitol demn de luat în seamă. Un capitol menit spre a întări încrederea în literatură, în poezie, în rădăcinile individuale ale cititorului şi chiar în Apeiron-ul presocratic, anaximandrian. Împreună cu poezia lui Ion Căliman este


continuată dragostea şi tradiţia exprimării în vers, iubirea faţă de cuvântul stănescian şi chiar ortodoxia rimei, fie ea şi în alb. Bogăţia de semnificaţii, formând singură un pastel, este pe deplin propusă în volumul menţionat mai sus, “Elegii pentru cerbul tânăr”. Sunt prezente, de pildă, conotaţii creştine ce sunt exprimate cu iscusinţă scriitoricească în versurile: “Pentru cele / patruzeci de zile, / cât ţine proba, / trebuie să taci / profund, / că-ţi va fi / pavăză / umbra …” (din poemul “Haină pentru iniţiere”) sau semnificaţia reînvierii, chiar şi sub o altă formă, poate fi urmărită îndeaproape în versurile: “Mesteceni fără pată, / pali, / pe lângă drum, / pe lângă viaţa mea / foşnind, / pe pleoape, / să-mi fiţi, / ca lumânarea, / pe aproape / când trupul meu / se va retrage / în parfum …” (din poemul “Mesteceni de abur”) Modelarea, îmbinarea a ceea ce în prezent


pare parcă piedut (poezie, literatură, obiceiuri şi tradiţii creştine), face din poetul Ion Căliman un veritabil magician al valorilor dăinuitoare peste timp.


Întâlnirea cu poetul Ion Căliman a oricărui


cititor, iubitor sau chiar ascultător de poezie, se transformă foarte uşor într-un episod al vieţii.


Anul II, nr. 4-5, oct 2012 – apr. 2013 19


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52