MANTAUA LUI GOGOL


și toate celălalte lucruri din țară, tot ce se putea fura – a furat directorul, ce nu se putea fura a distrus. » Un alt simbol al țării care se autodistruge


este imaginea peștelui «... peștele pur și simplu este mâncat pe dinăuntru de acești răpitori, de un întreg roi de răpitori..., ce scârbos, gândesc eu, pește mort, pește țigănesc mort, mâncat pe dinăuntru, ce oroare». Peștele totodată este și simbolul creștinismului, la fel îl găsim și în «Moscoviada» lui Iuri Andruhovici, unde de fapt este biletul spre libertate a lui Otto fon V. Autorul crează imaginea personajului


principal folosind comparația și contrastul, inclusiv la nivel de vârstă. La diferite vârste, problemele existențiale sunt privite dintr-un unghi de vedere diferit.


Dacă eroul lui Cehov, unchiul Vanea la 47


de ani ai săi spune: «Dă-mi ceva. O Doamne... Am patruzeci și șapte de ani; dacă presupunem, voi trăi până la șaizeci, înseamnă că mi-au mai rămas treisprezece. Foarte mult! Cum voi trăi eu în acești treisprăzece ani? Ce voi face, cu ce îi voi umple? La 19 ani, eroul lui Jadan cugetă asupra sensului vieții într-un mod naturalist câteodată aproape grotesc: «...cum trăiesc și pentru ce? La ce sunt bune toate acestea? Această luptă pentru supraviețuire? Acest joc de-a ține socoteala? De ce îmi trebuie toate astea? Acum am 19 ani, peste cinci ani, dacă nu mă răpune vreo boală venerică, voi avea unul peste altul 24 de ani, Gaidar la această vârstă nu mai comanda regimentele. Eu ce o să fac la 24 de ani?» Eroul treptat afirmă anarhia ca singura


modalitate de existență, negând toate orientările valorice tradiționale cum ar fi familia și țara. «Desigur, eu nu am nimic împotrivă – acolo, familia, părinții, totul e normal, sunt de acord cu asta. Dar astea pur și simplu nu sunt atât de importante, cum par, e un fel de poantă pe care toți o repetă – familia, familia...» sau «Liniile aeriene, aeroporturile, stuardezele – sunt doar o ficțiune. Nu sunt o necesitate REALĂ, înțelegi? Trebuie păstrate numai necesitățile REALE... Armata la fel nu este o necesitate REALĂ... Armata a fost creată numai pentru scopul de a-și justifica existența continuă.


Mai mult de atât, anarhia devine modul de


gândi al eroului, ceea ce îl duce la negarea credinței: «Eu nu cred în memorie, eu nu cred în viitor, eu nu cred în providență, nu cred în cer, eu nu cred în îngeri, eu nu cred în dragoste...» Această frustrare îl conduce pe autor spre absurd cum ar fi negarea lui Dumnezeu «... știu de o prezență, aici în cerurile negre, deasupra noastră, a următorului satan, de fapt singurul de a cărui existență niciodată nu mă voi îndoi. Reflectând asupra categoriilor eterne ale existenței umane, eroul își crează propria formulă de fericire: «Fericirea și liniștea există datorită unei combinații logice a mii de piese anormale, schizofrenice, nefolositoare nimănui,


care formează ceva unic și crează o imagine completă a ceea ce înseamnă fericirea, a ceea ce înseamnă viața și cel mai important – a ceea ce înseamnă moartea. În consecință, în caracterele eroilor


romanului «Depech Modee» sunt întruchipate foarte clar ideeile existențialiste ale lui Sartre și Heiddeger despre sentimentele de groază ale propriei neputințe față de alți oameni, față de stat și de conștientizarea propriei morți. În această


atmosferă sumbră de prăbușire a imperiului, ei adoptă o atitudine pesimistă. Tabloul realității sumbre, a inutilității și


eșecului omului modern care nu e în stare să ducă la capăt nici o faptă, atinge punctul culminant la finalul romanului. Eroii lui Jadan nu reușesc să atingă obiectivul călătoriei sale și din această cauză simt un gol în suflet, se simt neajutorați. Jadan se adresează mentalității europene,


poate încă neadormite pe veci, a ucrainenilor a căror menire este de a fi europeni, dar ei de câteva secole, obligați sau de bună voie se dezic de această menire. Laitmotivul romanului este dorul tăinuit după Europa, care iese la suprafață în ultimele paragrafe la fel ca și în «Moscoviada» lui Andruhovici: «Uneori visăm la Europa. Iar noaptea ne plimbăm pe malul Dunării. Și amintirile ne podidesc: mări calde, porți de marmură, pietre fierbinți, plante agățătoare din sud, turnuri singuratice. Numai că toate astea nu țin mult». La fel și autorul romanului «Depech


Mode» lasă pentru cititor o mică fisură prin care pătrunde o rază de lumină – imaginea simbolică a melcului, care este personificarea eroului, sau într- un sens mai larg, a întregii generații contemporane autorului «... obosit și chinuit de depresii melcul... începe să se târască cu spatele spre Vest, spre cealaltă parte a platformei. Eu chiar cred că acest drum o să-i ajungă pentru tot restul vieții».


Anul II, nr. 4-5, oct 2012 – apr. 2013 15


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52