This page contains a Flash digital edition of a book.
psihiatru
ro
iniţiativa unui nucleu angajat politic de Test, 1980)
2
. strategică a sustenabilităţii economice a
profesionişti şi consumatori. În cursul dezvoltării programelor şi acestor facilităţi. Schimbarea politicilor
sistemelor de psihiatrie comunitară, de finanţare a acestor facilităţi se poate
Imperativele economice implementatorii a trebuit să ţină seama dovedi potrivnică dezvoltării serviciilor
ale reabilitării psiho-sociale
de o serie de imperative economice pentru populaţiile cel mai sever afectate,
care au fost fie favorabile, fie au fapt ce s­a întâmplat în Statele Unite
Costurile îngrijirilor de sănătate reprezentat bariere pentru introducerea o dată cu introducerea sistemului de
mintală sunt imense, fie că acestea demersurilor psiho­sociale. În mod îngrijiri coordonate (managed care).
se desfăşoară în facilităţi spitaliceşti foarte clar, reabilitarea psiho­socială În contextul mult­aşteptatei reforme
tradiţionale, fie în comunitate. Cu se adresează unei populaţii care nu are a sistemului de îngrijiri de sănătate
toate acestea, analizele costurilor mijloacele financiare de a­şi permite mintală, cunoaşterea rădăcinilor is­
directe şi în special a celor indirecte servicii private şi trebuie să se bazeze pe torice ale reformei, aşa cum s­a des­
relevă o înclinare a balanţei în favoarea oferta instituţiilor publice (Elpers, 2000)
2
. făşurat (şi continuă) în spaţiul anglo­
îngrijirilor comunitare. Diferitele Susţinerea financiară a facilităţilor saxon, poate delimita o serie de repere
modalităţi de intervenţie arată că, deşi comunitare ar trebui prin urmare şi pentru priorităţile demersurilor care
par pe termen scurt mai costisitoare, să fie responsabilitatea autorităţilor urmează să aibă loc în România. Din
intervenţiile psiho­sociale aduc pe naţionale, regionale sau a comunităţilor. această perspectivă, este definitoriu
termen lung economii considerabile Decizii politice de reformă, cum ar fi să tragem învăţămintele experienţei
pentru sistemele de îngrijiri, beneficiarii cea din Italia, menţionată mai sus, sau străine ­ reforma necesită timp, implică
acestui tip de îngrijiri prezentând o cum ar fi înfiinţarea în 1964 a centrelor lungi perioade de tranziţie şi posibile
mai bună calitate a vieţii, perioade de comunitare de sănătate mintală rezistenţe din partea actorilor implicaţi
dezinserţie profesională mai scurtă şi o în Statele Unite, sub administraţia şi presupune un sprijin politic şi civic
funcţionare socială mai bună (Stein şi Kennedy, presupun o planificare adecvat.
Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68
Produced with Yudu - www.yudu.com