This page contains a Flash digital edition of a book.
ORL
ro
rinologie
Astfel, prezenţa sau absenţa simp-
to melor e oarecum artificială în dife-
renţierea atelectaziei maxilare cronice
de SSS, rămânând mai mult o curiozitate
decât o trăsătură de bază de discrimi-
nare între cele două entităţi.
În etiopatogenia sindromului “sinu-
sului silenţios” au fost incriminate mai
multe ipoteze: întâi s-a crezut că este
vorba de o hipoplazie congenitală a
sinusului maxilar afectat; însă natura
progresivă a bolii, precum şi descoperi-
rea unor imagini radiologice ce arătau
un sinus maxilar normal conformat al
unor pacienţi ce ulterior au dezvoltat
sindromul, au dus la abandonarea aces-
tei teorii.
Wise S.K. et al. într-un articol publi-
cat în “American Journal of Rhinology”
în iulie 2007 descrie cazuri timpurii de
SSS ce prezintă doar lateralizarea un-
cinatului, opacifierea antrului maxilar
pe CT, precum şi volum orbitar crescut,
însă fără enoftalmie. Aceşti pacienţi
sunt simptomatici, prezentând: durere
sau presiune facială, cefalee, simptome
nazale. În managementul acestor cazuri
se intervine chirurgical, practicându-se
antrostomia maxilară în vederea preve-
nirii apariţiei manifestărilor oculare şi
pentru tratamentul sinuzitei subclinice
ce acompaniază obstrucţia complexu-
lui ostiomeatal. Prin existenţa acestor
cazuri de SSS fără enoftalmie se susţine
Figurile 5-10. Imagistica în sindromul sinusului silenţios
natura dobândită a acestei entităţi pato-
logice.
diminua îngustarea ostială cu reducerea multor pereţi osoşi (anterior, supe- Alte studii au sugerat că osteita litică
şanselor de obstrucţie repetată antrală, rior şi/sau posterolateral) ai antru- produsă prin presiunea exercitată asu-
determinând astfel caracterul autolimi- mului maxilar; pra pereţilor sinusali de modificările de
tat al afecţiunii idiopatice. n Stadiul III: deformare clinică cu sinuzită cronică ar fi responsabilă de
Termenul de “atelectazie maxilară prezenţa enoftalmiei, a hipoglobu s-u lui dezvoltarea atelectaziei sinusului maxi-
cronică” (AMC) a fost utilizat pentru şi/sau deformarea feţei. lar. Totuşi, cu excepţia planşeului or-
a descrie aceeaşi constelaţie de simp- Brandt et al. într-un articol publicat bitei, ceilalţi pereţi colapsaţi ai sinusului
tome şi semne acompaniate de tabloul în ianuarie 2008 în “American Journal maxilar nu sunt de obicei şi subţiaţi.
clinic al sinuzitelor (cefalee, presiune of Rhinology” susţine că sindromul “si- Demineralizarea tuturor pereţilor an-
facială, senzaţie de corp străin retro- nusului silenţios” reprezintă de fapt o trali a fost observată destul de rar în
nazal, hemaj, rinoree mucopurulentă, formă de atelectazie cronică maxilară cadrul sindromului “sinusului silenţios”
obstrucţie nazală şi/sau dureri dentare). de tip III. În studiul său, 85% din cazurile şi este datorată probabil catabolismului
Atelectazia sinusului maxilar se de- raportate ca SSS întruneau criteriile de osos accentuat mediat imunologic de
fineşte prin diminuarea persistentă a diagnostic pozitiv şi pentru CMA gr. III. inflamaţia cronică (Scharf et al.), pre-
volumului sinusal ca urmare a retracţiei De altfel, timpuriu în dezvoltarea cum şi presiunii intrasinusale subatmos-
centripete a pereţilor săi. sindromului, cefaleea şi presiunea sau ferice.
Clasic, Kass et al. descrie 3 stadii ale durerea facială pot fi prezente, însă ul- Teoria hipoventilaţiei sinusului maxi-
acestei afecţiuni: terior pe măsură ce procesul patologic lar provocată prin obstruarea com-
n Stadiul I: deformare membranoasă avansează, producându-se atelectazia plexului ostiomeatal, acceptată la ora
cu lateralizarea fontanelei posteri- pereţilor sinusali, presiunile tind să se actuală în patogenie, este susţinută de
oare maxilare; egalizeze, astfel încât simptomele de studii manometrice efectuate pe mo-
n Stadiul II: deformare osoasă cu acest gen rămân neobişnuite în faza dele experimentale sau umane (Kass et
bombare interioară a unuia sau mai constituită a bolii. al. au măsurat presiunea intrasinusală
pag. 40
Nr. 2/februarie 2009
Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68
Produced with Yudu - www.yudu.com