MANTAUA LUI GOGOL Această căldură neaşteptată, sinceritatea şi


suavitatea, subliniază Hakkebuş, cu care se comit cele mai murdare şi dizgraţioase fapte, reprezintă unul din secretele satirei lui Caragiale. Devizele speculative, aparent umanitare, caracteristice tuturor alegerilor pseudodemocratice creează atmosfera falsului insuportabil, organic şi iscusit întruchipat în materia piesei". „Regizorul Liviu Ciulei, continuă criticul ucrainean, a intuit acut „lirismul" paradoxal al lui Caragiale, găsindu-i o perfectă întruchipare scenică». Vioara întâi în ansamblul politicienilor din spectacol este „prezidentul Comitetului permanent, Comitetului electoral, Comitetului şcolar, comiţiului agricol şi al altor comitete şi comiţii" Zaharia Trahanache, acelaşi om înşelat, scrisoarea de dragoste a soţiei căruia devine mobilul piesei. Rar când se poate vedea pe scenă, relevă Hakkebuş, o atât de excepţională sinceritate a interpretului (Petre Gheorghiu - I. R.) în cele mai absurde împrejurări şi situaţii ale comediei. Privirea deschisă şi încrezătoare, permanentul zâmbet cald, ce ascunde imperturbabila linişte sufletească şi optimismul nestrămutat al acestui agreabil moşneguţ devin, în spectacol, apogeul exagerării comice". În termeni nu mai puţin elogioşi apreciază


criticul ucrainean şi rolul avocatului, director - proprietarului ziarului „Răcnetul Carpaţilor" Nae Caţavencu, în magistrala interpretare a marelui actor Octavian Cotescu: „Gândirea practică şi spiritul de iniţiativă a lui Caţavencu, amoralitatea lui modernă se manifestă plenar în timpul bătăliei preelectorale. Actorul Octavian Cotescu recreează cu o adevărată strălucire scenică caracterul acestei reptile politice. Statura lui mereu semiîncovoiată, capul aplecat într-o parte peste umerii uşor ridicaţi, privirea piezişă, ochii ageri abia întredeschişi şi zâmbetul mieros exprimă admirabil o nesinceritate organică. Folosind inteligent indicaţia scenică a lui Caragiale, „cu multă căldură", actorul a desprins din aceasta „sâmburele" personajului. Forţa reîntrupării organice interioare a actorului a conferit acestui personaj scenic caricatural atributele autenticităţii cotidiene". Ca prozator, Caragiale este prezentat


cititorului ucrainean, mai întâi, printr-o serie de traduceri publicate în periodice consumându-se astfel, etapa de selecţie şi asimilare a valorilor literare, etapă încheiată prin editarea, în 1964, a monografiei lui I. Sadovnik, despre Caragiale, iar în 1978, a unui reprezentativ volum de momente, schiţe şi nuvele , «Trimful talentului», alcătuit, îngrijit şi tradus, în cea mai mare parte, de fostul profesor al Universităşii Naţionale «Taras Şevcenko», de la Kiev, un excelent cunoscător al limbii române şi deopotrivă un reputat romanist, Stanislav Semcinski, alături de care mai semnează câte una sau două traduceri Larisa Recimedina, Nadia Paşkova, Svitlana Klymcenko, Lesia Staeţka, Volodymyr Şabliovski, Anatoli Lytvynenko şi


Valeri Cemes2. Din succinta însă „densa" postfaţă a îngrijitorului ediţiei reţinem un exemplu de edificatoare „introducere" în opera prozatorului recomandat cititorilor ucraineni: „Cea mai puternică armă a lui Caragiale, scrie Semcinski, a fost râsul. În mod efectiv impresionează diversitatea procedeelor artistice econom utilizate de autor pentru a stârni pe chipul cititorului său când un zâmbet blajin, când unul sarcastic. Acestea sunt provocate fie de calamburul verbal, de ironia fină, bufonada umoristică ori şarja caricaturală, fie de anecdota spirituală, de uşoara parodiere, caracterizarea sarcastică a personajelor, fie de satira necruţătoare sau comicul absurdului situaţiilor". Aceste procedee, precum şi altele, se


realizează prin limbă, „instrumentul", totodată, şi „materialul" de construcţie, vital, în cazul de faţă. „Lumea lui Caragiale, subliniază Mircea Iorgulescu, se comunică, se construeşte prin limbă, se naşte din vorbe ca Venus din spuma mării"(Mircea Iorgulescu, Marea trăncăneală, B., 1994, p.61). Aceasta este „o lume a ficţiunilor verbale, clădite pe demontarea şi înăbuşirea adevărului şi realităţii. Limba însăşi este supusă unui proces de îndepărtare crescândă şi sistematică de realitate: se refugiează în abstractizări, recurge la numeroase eufemisme, se împodobeşte cu termeni pompoşi". Funcţia estetică şi „unghiul" din care ar


trebui privită şi apreciată „marea trăncăneală" din opera sa, ne oferă Caragiale însuşi, în stilul său caracteristic, care sub aparenta exprimare umoristică, cum sublinia Călinescu, ascunde „o opinie critică foarte dură": „Noi, românii suntem o lume în care, dacă nu se face, ori nu se gândeşte prea mult, ne putem mândri că cel puţin se discută foarte mult. Asta e frumos din parte-ne – să lăsăm în colo orice modestie; căci este ştiut că din discuţie răsare scânteia adevărului. Nu e vorba, adesea discutăm cam pe de lături; dar asta o facem tocmai pentru că voim să alimentăm continuarea discuţiei; dacă n-am da pe de lături, ar înceta poate discuţia prea degrabă: ei! atunci de unde ar mai ţâşni adevărul?" (I.L.Caragiale, Câteva păreri, în: «Opere». Ediţia Paul Zarifopol, B., 1932, vol.3, p.49). Iar acest „adevăr" (evident, în sensul călinescian, de mai sus) are nevoie de o expresie (limbă) adecvată, cum precizează, de data aceasta, la modul categoric, Caragiale însuşi: „Dacă expresiunea formală nu poate îmbrăca potrivit intenţiunea, opera este un mostru neviabil; expresia se topeşte-n vânt, ea nu înseamnă nimica; fiindcă ea nu este scopul („A studia deosebit limba [...] ca o pricină esenţială a emoţiei artistice, este o eroare", G. Călinescu), ea este mijlocul, şi ca atare, în cazul acesta, nu poate servi la nimic". Deosebit de utilă în studiul „mijlocului


expresiunii", a limbii, deci (inclusiv şi în efectuarea sau aprecierea traducerilor), este delimitarea operată de Călinescu, care distinge, în opera lui


Anul I, nr. 2, aprilie-iunie 9


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48