MANTAUA LUI GOGOL


Desigur că mă gândeam la cei risipiţi pe în tranşee sau în lagăre străine. Toţi purtăm în suflet un petec de gulag, un mic holocaust, tresa de exterminat. Ceilalţi, prieteni şi duşmani, cunoscuţi sau


necunoscuţi, care îmi ştiau ideile, mă vedeau cu cătuşe la mâini. În capul lor asta însemnând că nu am să mai pot să scriu tâmpeniile care le creau angoase. Întrebările mele atârnau greu. Pierdusem rădăcinile străbunilor şi nimeni nu se îngrijora. Cine ne dă certificatul de proprietate al pământului pe care vieţuim? Suntem sclavi sau stăpâni? Eram uşor de manevrat. Un popor fără istorie este vulnerabil! Din lecţiile pentru apărarea patriei nu pricepeam nimic. Nu am câştigat, tot timpul am pierdut. Ţară ciuruită. Trebuia să învăţ ca un papagal. Logica marxismului era la pământ. Dacă mă aflam prin preajmă, o frică


imensă le cotropea trupul. Cuvintele deveneau stridente. Aparatele de înregistrare se scurt- circuitau. Băieţii de la „urechelniţe” intrau în priză: - Atenţie! Pericol! Bunică-miu, dar şi taică-miu nu au crezut


că pot fi în stare de aşa ceva, dar poziţia mea politică i-a salvat dacă nu de la moarte, cel puţin din situaţia limită de a fi împinşi spre crimă. Răul era inevitabil. Iscoadele colcăiau prin debarale după ţoale occidentale ca semn al trădării. Cooperativa „Urechea” îşi îndeplinea misiunile cu mare ambiţie: - Ce dracu vrea mucosul ăsta? Face


contrabandă cu blugi, ţigări, helănci, cingam! Am intervenit la timp: nu ţăranii sunt de


vină pentru că ţara merge prost! Poporul moare de foame în timp ce recolta putrezeşte pe câmp şi nu are cine să o strângă! M-am felicitat. Familia mea nici măcar nu a sesizat: Clanul Călae, adică neamul meu, a rămas intact! Dar insensibil! Adusesem ceva nou. Îi depărtasem de sentimentul slugoiului ereditar. Nu vroiau să muncească pentru alţii. Am salvat două generaţii, după Călae.


Coviltirele stăteau cuminţi în ogrăzi. Căruţele cărau grâu şi porumb, struguri şi putini de brânză pentru uzul casnic. În câteva cicluri vegetale ne redresasem. Parcă se apropia matriarhatul. Silozurile făceau concurenţă blocurilor de locuinţe cu patru etaje. Apoi zece etaje. Bătăturile zbârnâiau de copii şi orătănii. Populaţia urbană creştea vertiginos. Clopotele bisericilor se auzeau tot mai rar. Mirosea a flori şi fân, a plăcinte şi vin prospăt, mai limpede ca apa de fântână. Era pace. N-a ţinut mult!


Toţi au considerat că am făcut un gest


firesc, nicidecum unul care merita măcar o recunoaştere morală. Ce dacă am salvat de la nimicire o cohortă de oameni care erau duşi la moarte ca vitele la abator? Holocaustul unei lumi mute, obidite. Heterogenă: localnici toţi, cu Dumnezeii lor, de-a valma, români, greci, unguri, evrei, tătari, turci, ruşi, lipoveni, alte nenumărate neamuri până la aproape două duzini de seminţii la începutul secolului XXI, după cinci milenii de


32 Anul I, nr. 2, aprilie-iunie


convieţuire paşnică sau belicoasă, în acest culcuş de pământ nedeochiat, între Dunăre şi Mare, la jumătatea drumului dintre Ecuator şi Polul Nord, în centrul drumurilor omeneşti. Se numesc, de-a valma, români. Aici era Grădina Edenului în care Dumnezeu ar fi vrut să-l nască pe Hristos? N-a făcut-o de scârba oamenilor, pe care îi crease după Chipul şi Asemănarea Sa. Ne-a lăsat mieii. Dacă o făcea, Iisus ar fi fost răstignit la fel ca în Iudeea! Nici o diferenţă de fus orar sau credinţă. Aici sau în alt capăt al lumii. Altfel nu şi-ar fi îndeplinit destinul pentru care a fost trimis pe pământ de Tatăl Său şi al Nostru să ne spele de păcate înaintea înfăţişării Lui.


În aceste momente lui Călae a început să-i


fie frică de canarale, adică tocmai de pământul pe care se născuse, iar tata căpătase claustrofobie faţă de catacombe, tranşeele în care făcuse Marele Război de la vest la est şi de la est la vest. Bunică- miu visa noaptea că un Canal gigantic, de la Marea Neagră la Marea Baltică, de la Constanţa la Leningrad, îi taie casa pe din două, că buldozerele îi răvăşesc ogrăzile, iar apele sarmatică şi cele nordice se-mpreună peste acareturile lui. Şirele de paie pluteau, ca Arca lui Noe, în derivă peste crestele dealurilor acoperite de valuri înalte. Ploua cu sare. Îl usturau buzele şi pielea. - Fiva-ar mâncăriciul al dracului! se oţăra


bunică-mea, Oprina. Călae râdea înfundat: - Vezi, fă, că sunt purici. - Iar s-au jucat cu câinii lui Deliu? Deliu era beţivul satului. Văr cu Călae.


Nebun. Nu era singurul în sat. N-a fost dintotdeauna aşa. I-au zburătăcit minţile când nemţii au violat-o pe fiică-sa şi nevastă-sa, dar nebun de-a binelea a devenit când i-au băgat 500 de oi şi douăsprezece vaci cu lapte în colectivă. Patru erau gestante, au născut chiar în noaptea rechiziţiei, dar nu au vrut să-i lase nici viţeii, cu toate că i-a cerut în genunchi. Trăia ca un anahoret. Dormea pe prispă.


Uneori şi iarna. Avea un dud şi trei câini răpănoşi rămaşi de la turmă. Ne jucam în curtea lui pustie, intrând prin gardul hodorogit. Deliu simţea când îi călcam ograda. Se prefăcea că doarme. Apoi sărea sprinten de pe prispă, drept în picioare şi cu ciomagul în poziţie de luptă striga: - A năvălit inamicul! Atacaţi la baionetă!


Alungaţi trupele cotropitoare! Moarte ocupanţilor! Apoi se făcea că ne alergă printre şirele de paie putrezite rămase de pe când avea turme şi prin grădina nelucrată. Joacă de copii. În treacăt pe lângă ciulinii înalţi cât un stat de om, cu ţepi tăioşi precum cuţitele Solingen, cămaşa lui zdrenţuită lăsa fâşii late de două-trei degete, care atârnau printre scaieţii precum eghileţii pe pieptul uniformei de paradă. Mărăcinii, ornaţi cu peticele de pânză colorate în fel şi chip, dădeau impresia că rodesc


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48