MANTAUA LUI GOGOL


personajul, rămâne necunoscuta, pe care i se părea că o zăreşte stând pe fiecare bancă, la fiecare cotitură a aleii, după fiecare pom… “Când alergi după o femeie necunoscută, e


ca şi cum ai alerga după o nălucă.” Poate ar fi mai bine să o uite, să intre în


prima cârciumă, să se îmbete şi apoi să nu-şi mai aducă aminte de ea niciodată. Dar era prea târziu, ştia că nu o va putea uita, a înţeles asta încă de dimineaţă, aducându-şi aminte de visul în care ea… Atunci trebuia să o ucidă în mintea lui, împreună cu personajul său abia născut. Acum e prea târziu, acum e imposibil!


5. Era fericită, foarte fericită… Fericită ca o


pasăre în zbor, ca un curcubeu după ploaie, ca un râu alergând spre cascadă – fericita cădere în care simţi libertatea… Şi alături de ea i se păru fericit acel petic de cer şi piscul de munte ce se zăreau prin fereastra dormitorului lui Pablo. Şi floarea din glastră, şi Carul cu boisurâzând pe perete, şi cartea burtoasă ce parcă sta să nască o tristă poveste pe covorul încreţit de un zâmbet rebel sărutând o rază de soare.


universul.


Era fericită şi alături de ea era fericit Doar el era trist ca un înger de ceaţă, ca un


heruvim cu aripi de amar ca pelinul, ca un mag venit prea târziu la naşterea clipei… A împărţit prea multă fericire ca să-i mai


rămână şi lui, măcar pentru un zâmbet, dar nu asta conta…


Ea era fericită! Pentru prima oară în viaţă


gustase din fructul oprit şi era fericită… Altfel nici nu se putea, alături de el toate femeile lumii erau fericite.


Dar pentru cât timp?… Nici asta nu mai conta… „Clipă rămâi, eşti atât de frumoasă!”. Era fericită şi nu vroia să se gândească


deloc că dincolo de această fericire există o după- amiază tristă de toamnă ca o vânătoare de păsări cu nori, în care ea se va întoarce acasă să privească chelia lucioasă a soţului său şi poate să-i spună în scurte cuvinte cât de fericită a fost. Şi pe urmă… Pe urmă va fi iar fericire, sau tristeţe va


fi… Pe urmă va veni, ori de câte ori o va


chema, cum veni şi de această dată umilă şi supusă, amantă să-i fie de-a pururi. ……………………………………………………... Se trezise cu un gust amărui în gură, de


coniac şi trabuc. Simţi în nări parfumul frumoasei Cornelia, privi aşternutul ce mai păstra conturul trupului ei. Plecase demult, nici măcar nu o condusese


până la uşă, cum s-ar fi cuvenit. Zâmbi trist, nu se aştepta să cedeze atât de


uşor, să vină la întâia chemare. Îl dezamăgise şi o, Doamne… cât o dorise


de mult!… Ar fi vrut să ardă în flăcările dragostei


pentru ea. Ar fi vrut să o cucerească cum cucereşte


soldatul reduta. Ar fi vrut să-i fie rob, plecându-şi


genunchiul… Dar ea venise la întâia lui chemare… O femeie ca oricare alta, dornică de o


aventură conjugală… Dacă o va mai chema vreodată?… Nu, cu siguranţă… Niciodată!


6. O zărise din tramvai când se întorcea acasă


de la plimbarea prin pădure. Sufletul său era mai liniştit, dar asta se


putea datora şi oboselii trupului, şi foamei. Durerile trupeşti diminuează neliniştile sufletului. Nu se mai gândea aproape la nimic, pur şi simplu şedea cu fruntea lipită de geamul tramvaiului şi se uita la trecători.


Deodată o zări pe ea, pe femeia în mov.


Stătea în picioare lângă o bancă de la capul podului care traversează râul ce şerpuieşte murdar, leneş şi uscat prin oraş, împărţindu-l în două „dincolo de pod”. Era la fel ca ieri – frumoasă şi tristă… La prima staţie sări din tramvai şi se


întoarse, alergând spre pod, unde, în afara bătrânului pescar ce privea atent pluta roşie a undiţei sale, nu mai era nimeni. — Nu aţi văzut încotro a plecat fata


îmbrăcată în mov? se oprise gâfâind lângă bătrânul pescar.


—Hă? întrebă nedumerit bătrânul. — Fata îmbrăcată în mov, în ce direcţie a


plecat?


—Care fată? — Aici, la capul podului, cu puţin timp


înainte stătea o fată… — Nu am văzut nicio fată, strânse din


umeri pescarul. Era dezamăgit. Pescarii ăştia, cum aruncă


undiţa în apă, cum nu mai trăiesc în lumea noastră, bombănea de unul singur, întorcându-se spre staţia de tramvai. Dar deodată se răzgândi şi coti pe o străduţă. Nu avea niciun chef să se întoarcă acasă, unde în afară de personajul său nu-l aştepta nimeni, mai bine se va plimba la întâmplare pe aceste străduţe vechi, va intra într-o cărciumă, va servi mici sau ficat la grătar şi bere… ……………………………………………………... — Dumnezeu este şi bărbat, şi femeie în


acelaşi timp, aşa să ştiţi de la mine, Franz ştie bine ce vorbeşte! ameninţă cu degetul pe cei prezenţi, ca nu care cumva să îndrăznească vreunul să-i pună la îndoială vorbele că…


Anul I, nr. 2, aprilie-iunie 39


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48