MANTAUA LUI GOGOL — Da, aşa să ştiţi! Dumnezeu este parte


bărbătească şi parte femeiască, El, sfântul, este şi tată şi mamă… aproape striga bărbatul cu o cicatrice mare ce îi brăzda obrazul de la ureche până în mijlocul bărbii. —Mai bine te-ai duce acasă Franz, că te-ai


îmbătat şi iar începi să te legi de cele sfinte, parcă văd cum o să te spovedească Anna de bucurie, îi spuse o femeiuşcă durdulie, ce avea două halbe de bere în faţă. — Da’ ce-ţi pasă ţie, Stelo, cum mă


spovedeşte Anna, asta e treaba mea şi a ei, clar!? – făcea pe supăratul bărbatul, dar i se putea citi pe faţă că nu e deloc aşa. — Păi îmi pasă, măi Franz, că săptămâna


trecută m-ai cinstit cu o bere şi ea a bătut toba prin tot cartierul că ţi-ai băut cu mine toţi banii. —Las-o în pace pe Anna! — Eu aş lăsa-o, Franz, dar nu mă lasă ea,


mă face curvă, şi pe degeabă, că ţie, Franz, ştim bine amândoi că nu ţi se mai scoală demult, spuse voioasă femeia. Râseră toţi cu mare poftă. Pesemne se


cunoşteau între ei, era o cârciumă de cartier, în care probabil foarte rar călca câte un necunoscut şi, când se întâmpla să intre, nu se prea sinchiseau de el, ca şi în cazul lui. — Pardon, Madame! sughiţă Franz. Aici


nu e vorba de faptul că mi se scoală sau nu mi se scoală, sau dacă mata eşti sau nu eşti… Aici vorbim de faptul că Dumnezeu a fost el şi ea în acelaşi timp şi de faptul că omul a fost creat la fel. Omul, primul om, Adam era bărbat şi femeie în acelaşi timp, pentru că era perfect, adică avea latura masculină şi latura feminină în acelaşi trup şi putea să nască prunci perfecţi la fel ca şi El. — Ha-ha-ha! – râse mustăciosul costeliv


de la masa de lângă geam. – Ai bolunzit de tot, măi Franz, să nu mai vorbeşti astfel de prostii, că o să te ducă Anna la casa de nebuni. — Ba pardon, moncher! Eu nu vorbesc


prostii. Primul om, Adam, a fost ca şi Dumnezeu, bărbat şi femeie, deoarece a fost creat după chipul şi asemănarea Lui, dar a păcătuit uitându-se la animale, deoarece animalele erau altfel, adică erau masculi şi femele şi se împerecheau. Atunci omul a păcătuit simţind dorinţa de împerechere, adică a dorit ca partea masculină să se separe de cea feminină, căci numai aşa putea simţi plăcerea împerecherii. Atunci Dumnezeu i-a separat, i-a făcut bărbat şi femeie şi i-a blestemat pentru această dorinţă nesăbuită, ca să nu poată trăi niciodată unul fără celălalt, adică femeia fără bărbat şi invers, bărbatul fără femeie. Şi de atunci atât bărbatul, cât şi femeia sunt într-o continuă căutare a celuilalt, aşa să ştiţi! îşi isprăvi Franz pledoaria. —Bravo, bre! Ai minte cât o găină în cur.


Când ţi-o făta, să-mi dai şi mie un pui, ha-ha-ha! râse grăsanul rezemat de tejghea, cu sticla de bere în mână.


40 Anul I, nr. 2, aprilie-iunie Luca ascultă cu atenţie pe acest Platon al


cartierului, îi plăcuse felul în care vedea creaţia omului pe pământ. Îşi mai comandă o halbă de bere. Mai departe, din păcate, discuţia trecuse pe alt făgaş. Discutau despre un tânăr, student, pe care l- au găsit mort pe malul râului, la cotitura de lângă vechea moară. Tânărul se îndrăgostise de o nălucă şi aceasta i-a luat viaţa. — Poveşti de adormit copiii, dădu din


mână Franz. — Şi poveştile tale cu primul om ce sunt,


măi Franz? întrebă costelivul de la masa de lângă geam.


— După poveştile lui, nici curcile nu


adorm, râse femeia durdulie. Luca ceru nota de plată şi părăsi cârciuma.


7. Anton Paporoteanu, paralizat de durere şi


uimire, îşi privea frumoasa soţie şi încerca să-şi revină din şocul suferit. Şi-ar fi dorit să urle, să strige, să… să facă ce fac toţi bărbaţii când se află în situaţia lui. Broboane mari de sudoare i se prelingeau


pe chelia-i lucioasă, iar el nu avea putere să ducă mâna la buzunar după batistă. „M-am culcat cu Pablo Ronişoreanu…”, îi


răsunau îm urechi ca un blestem urât şi greu cuvintele frumoasei Cornelia. Cum aşa?! striga ceva în el. Poate era


ţipătul sufletului său trezit la realitatea dureroasă, că nu chiar totul i se cuvenea lui, şi că nici ea, femeia lui, proprietatea lui, bunul lui, nu mai aparţinea întru-totul lui. De ce nu i-a spus lui, ar fi prevenit acest


dezastru, ar fi salvat-o din această cădere, la fel cum făcuse atunci cu medicul stagiar. — D-d-de ce nu mi-ai spus? reuşi să


întrebe, într-un târziu. — Pentru că eu am vrut, veni a doua


livitură, mult mai puternică decât prima. Deodată, i s-a făcut frică. O frică de


neînţeles, care îi paraliză până şi gândurile. De data asta era altceva, de data asta chiar ea a vrut. Teama de a o pierde, de a ajunge subiectul bârfei întregii lumi bune a metropolei începuse să-i sfâşie inima ca o gheară de fiară sălbatică. „Aţi auzit că pe doctorul Paporoteanu l-a


părăsit soţia?” „He-he-he, pesemne nu mai poate să-i facă


nimic” „Aşa-i trebuie boşorogului, dacă şi-a luat


nevastă tânără” „Bietul Anton, ce o să facă acum?” – i se


părea că aude bârfele şi compătimirile oamenilor, la adresa lui. Dar poate era doar un vis, un coşmar urât


în care frumoasa Cornelia care-i aparţinea lui şi numai lui s-a revoltat împotrivă-i. Dar nu, nu era un vis, se revoltase de-adevăratelea, împotriva poziţiei


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48