This page contains a Flash digital edition of a book.
MANTAUA LUI GOGOL RUBINE


Se redeschid rănile – Răni vechi, din nou răscolite de plictis... Se vede, fierbinte ca flacăra, sângele


prelins.


Deja-i de neoprit otrava culpabilităţii. Se deschid rănile... Răni, ale inimilor rubine! Dumneata eşti unicul dar, comoara


cerşetorului,


Ceea ce i-a dat de milostivenie mâna La despărţire, în ultima clipă a ceasului... Răni, ale inimii rubine!... Dar cine v-a dat purpura şi strălucirea


focului?


Mândria mea, mândria mea batjocorită Ce-mi ţinea în frâu furia nemărginită. O, rubine de purpur!...


ORAŞUL VECHI


Neguri, neguri plutesc peste oraş, Se clatină ca valuri somnolente...


În pale se destramă, ca lava plutesc Atât de monotone, indolente...


Domină sumbră povară de plumb, Ca de oi lânoase o turmă,


Şi-apasă, apasă – din valuri de nori Se-arată năluci, înainte, în urmă.


Întinzându-se după somn, ieşi Peste oraş un cazac fabulos,


Leit Ostreaniţea sau Sveatoslav – Bătrân, bătrân, uriaş, neguros.


Moţul îi tot tremură pe haina largă Şi mustăţile-n val i se răsfiră...


Stă şi priveşte ca un ciuf bătrân, Înclinându-se ca ăl ce se miră...


Ar fi ceva de recunoscut în acest chip – Statornic, dur, neogoit, răzvrătit...


Şi încă ceva, parcă, apropiat – (Traduceri de Leo Butnaru) Anul I, nr. 2, aprilie-iunie 7


MORŢII Morţi, morţi nenumăraţi... Pretutindeni,


ici şi colo Oriîncotro ai privi, oriunde – cadavre umane!


Sunt fără de număr aceşti reci răposaţi în mişcare:


Ei trebăluiesc, se îngrămădesc în mormane.


Tu auzi hohotele de glasuri răguşite, Mârâituri dezgustătoare, gemete, blesteme? Astea-s rămăşiţe din vremuri străvechi – Obiceiuri milenare – prejudecăţi eterne!


Ei pur şi simplu-au murit, n-au pierit în beznă,


Nu au fost anulaţi de veacuri, de milenii – Precum erau cândva, sunt la fel şi acum La început de secol douăzeci, s-o ştii...


Pentru ei totul e zădarnic, sunt foarte greu Ştiinţa, progresul şi toate măsurile de Nu-i vor lichida, oferindu-le dreptul


de oprit; luminare


de-a trăi,


Selectând doar ce e contemporan în noi hotare.


Şi dânşii tot strigă despre egalitate-ntre oameni,


Despre progres mondial ce le va da nou destin,


Concomitent însă de temniţe nu se despart Şi tot ce-i spirit volnic, voinţă în cătuşe le ţin!


La ce bun astă viermuială? Dânşii ce vor? Care le este idealul? Statut cosmopolit? Nimic! Drept răspuns, doar zângănit


de cătuşe – A geamăt sună acest concert haotic, cumplit! Chip de muncitor istovit.


Casele în fum, coşuri nalte-n fum se pierd– Creaţii de minciuni necruţătoare


Şi se insinuează, tihnit, a suferinţă Neguri, neguri plutitoare...


(1920)


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48