MANTAUA LUI GOGOL Se cuvin evidenţiate strădania şi reuşitele


în echivalarea unor expresii consacrate, de tipul: Ma parol, monşer; Dar ce e mai frumos, e că n-am un sfanţ, monşer; Ei, monşer, — dacă n-ar fi micile economii (Mici economii): Bravos ! d-le Mialache [scris, evident, Mihalache], Bravos (Tren de plăcere); Cu un cuvânt, o fiinţă nici prea-prea, nici foarte-foarte (Broaşte,,, destule). O serie de alte expresii, ca un cald interes poartă autorul discret pentru adresant, Un „binevoitor" îi atrage toată atenţia, şi el să nu-i acorde nici o atenţie (Scrisori anonime), au fost redate prin reuşite echivalente ucrainene. Pronunţarea intenţionat însufleţitoare, a altor expresii, traduse însă literar, îşi pierde nuanţa ironică: „...să meargă la statua lui Mihai Bravul" (~ statuia). „Neutralizate", datorită imposibilităţii adecvării în ucraineană, de efectul lor binecunoscut apar, în traducere, alte expresii „decupate" din vorbirea epocii scriitorului: Vii tocma la pont; Ai înţeles acuma pontul ?; care va să zică, pot pentru ca să zic că n-am rival; dumneata nu face ca să te bagi unde lasă dumnealor; ieşea fresco din frizăria unde...; frizat la zile mari; pardon, domnule şef; sărut mâna, madam; de aminteri; ţal; mă rog; repausatul profesore ş. a. Complet literaturizate apar, în traducerile


ucrainene: pronunţia specifică mahalalei (canţilere, lotăriile, porţălan, ale mari de tot ş. a.), variantele morfologice ale pronumelui demonstrativ a în loc de aceea („sora matale [...] a mare"), o mare parte din formele aşa-zisului „stil potrivit", circumscris de Caragiale însuşi, în Câteva păreri, adică stilul oral, vorbit, care transmite nu doar idei, ci şi timbrul însoţitor (Vianu), care exprimă afectul vorbitorului influenţând dialogul prin utilizarea frazelor interogative şi exclamative introduse prin expresii ca aha !, aşi !, ai ?, aide!, de !, ei, ş-apoi, lungimi de sunete, băătrăni-băătrâni, contrageri, p- aci ţi-e drumul, expresii onomatopeice, câr-mâr, şart, proverbe, zicători, locuţiuni verbale de-a berbeleacul, a face feţe-feţe ş. a. Cumva fără efectul dobândit în opera lui


Caragiale apar, în traducere, echivalentele unor expresii cum ar fi: сопи, cucoana (cocoana), cuconiţa, coniţa, muşteriu, mitocan, moft, moftangiu ş. a.; mahala, urbe, pentru care, dealtfel, nici nu s-au găsit echivalente cu conotaţii apropiate. Caragialianul -amic, amicul, tradus, neutru, prin друг („prieten"), nu şi-a „redobândit" pe deplin, în traducere, întreaga semnificaţie cu care 1-а „înzestrat" autorul, de fapt, traducerile nici nu lasă impresia omniprezenţei sale în lumea personajelor lui Caragiale (de ex., „Cine e amicul care ţi-a comunicat toate astea ?", redat prin: „Cine ţi-a comunicat toate astea .?"), ca, dealtfel, şi a celuilalt personaj, Mitică, cu miticismele sale. O parte din aspectele limbii şi stilului


caragialian, relevate de Vianu, nu au putut fi, în mod obiectiv, echivalate, adică „tehnica artistică" de exprimare a comicului prin „notarea realist


14 Anul I, nr. 2, aprilie-iunie


critică a vorbirii" personajelor, cum ar fi variantele fonetice iotacizate ale vorbirii munteneşti (văz, scoţ, pierz, ascunz, simţ, redate, evident, literar), care în mintea cititorilor români, de la o bună vreme încoace, odată cu atenuarea deosebirilor dialectale ale limbii române şi, bineînţeles, datorită şcolii, se asociază în mod curent cu limbajul lui Caragiale. Pronunţia moldovenească, de exemplu, intenţionat ceva mai „stilizată" în sensul „comediei cuvântului", de asemenea, nu putea fi redată: „Atunce di madam Buzdrugovici, soţia mé,


pentru ci n-ai pominit nimică ?" (High Life), sau o serie de fraze „pline de ecouri memorabile" asupra cititorului (Călinescu): „Ié ! răspunse tânărul, privind galeş sub


ochelari şi zâmbind ciudat. Ié ! când ţonţolea doamna aşa delicat şi eşpanzibil [...] şi i-au vint un acţes [...] cu doi ofiţiri, mă rog" (Premiul întâi) sunt redate fără savuroasa bufonerie originală. În sfârşit, s-ar amuza, cu siguranţă,


Caragiale însuşi, dând, în traducerile din opera sa, peste, e adevărat, foarte puţine la număr, dar „şocante" „perle" ca acestea: Onorurile balului le- au făcut comitetul damelor (~ damy z orhkomitetu,- „damele din comitetul de organizare"), local ieftin de consumaţiune (jidal'nja, „cantină"), parale (kopiiky, „copeici"), preluate, involuntar, din vorbirea ucraineană contemporană. În concluzie, parafrazându-1 pe Stanislav


Semcinski, conchidem împreună că, în Ucraina, Ion Luca Caragiale „este cunoscut pe jumătate, sau, pe jumătate necunoscut. Urmează ca cititorul ucrainean să mai „descopere" pagini din creaţia sa, netradusă», sau, adăugăm noi, retradusă în spiritul sugestiilor de mai sus. «Iar ucrainenii aparţin acelor popoare europene, care receptează creaţia lui Caragiale".


Note şi comentarii 1 Prima oară, probabil cititorul ucrainean,


mai întâi din Bucovina şi Gaiiţia, află. în linii generale, de creaţia iui Caragiale încă în anul 1902, din articolul Дещо про румунську літературу { Câte ceva despre literatura română), publicat de primul popularizator al acesteia, în Gaiiţia literatul gemían Georg Adam, în prestigioasa revistă de literatură ucraineana


„Літературно-науковий


вісник", Lvov, 1902, voi. 17, p.172-177 (Cf: Magdalena Laszlc-Kuţiuk, Relaţiile literare româno-ucrainene în secolul ai XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea. Curs special, Centrul de multiplicare al Universităţii din Bucureşti, 1974, p.249).


2 LL.Caragiale, Загублений лист (O


scrisoare pierdută).Comedie în patru acte. Traducere de EDrobiazko, Kiev, Editura Mysteţtvo, 1952, і 22 pp. în 1955, E.S.P.L.A. din Bucureşti


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48